Ne-am ajuns, ne spălăm pe dinţi!!!

De 1 Permalink

Am intrat în camera cu patul. Casa era veche, cu pereţi cojiţi, dar în camera cu pat era văruit şi curat. Doamnele pe care le însoţeam aveau pungi cu haine, alimente şi rechizite pentru familia pe care o vizitam. Era înainte să înceapă școala, acum 3 ani, la 40 km de București.

Close-up of a poor girl from Romania © Claudiu Marius Pascalina | Dreamstime.com

Am început vizita cu a primi invitația la un păhărel de țuică. Ne-am aşezat pe pat şi am început să dăm sfaturi.

– Am văzut că aveţi grădina mare, aţi putea să puneţi diverse, acum toamna să le puneţi la conservat.

Mama se uită la noi umilă. Simte că trebuie să accepte tăcută, să nu ne spună că grădina trebuie lucrată, și ea cu bărbatul ei sunt toată ziua la muncă la alți oameni în gospodării, ca să poată să aibă bani de mâncare. Că ajunge pe întuneric acasă.

– Cum te cheamă pe tine, pui? Câţi ani ai? Mergi la şcoală? Şi îţi place? Ce îţi place cel mai mult?

Întrebările obișnuite. Plicticoase. Şi apoi cineva a început să scoată rând pe rând ce se afla în pungi.

Şi să investigheze fețele oamenilor, să vadă că se bucură. Pentru că de aceea eram acolo. Să ne bucurăm ”în direct” de bucuria lor, “bucuria ajutorului” cum i se mai zice…Nu o spun cu răutate, ci ca pe un fapt. De multe ori oamenii preferă să meargă personal să ducă donația (obiecte despre care cred că este nevoie, foarte rar bani) pentru că nu au încredere, dar și pentru că vor să se bucure că i-au bucurat pe alții.

Ajungem la copilul investigat mai devreme. Şi uite ciocolata, biscuiţii, fustiţa, dresulețul, şamponul şi pasta de dinţi. Şi periuţă.

– Uite, să te speli pe dinţi măcar o dată pe zi. Da? Îmi promiţi? Aşa, că altfel cad dinții şi îţi miroase gura şi nu e frumos la o fetiţă.

Şi doamna mângâie cu drag capul fetiţei, foarte încântată că fetiţa promite sincer că va face asta.

Intră tatăl copilului cu ţuică. Din toată familia el era cel care încerca să echilibreze balanţa. Să ne arate că suntem oaspeţi în casa lui şi nu unii care aduc “ajutoare”. Om foarte muncit şi foarte mândru.

– Ete draci, asta lipsea acuma, fă. Ne-am ajuns, ne spălăm pe dinţi. Să te văz io că te duci afară să te speli când o da frigu’.

Maternă, cu voce joasă şi împăciuitoare, una dintre doamne încearcă să găsească soluţii.

– E, poate aduceţi de seara o sticlă de apă în casă să fie mai caldă şi se spală la lighean, aveţi un lighean pe aici nu? Îi toarnă mami şi ea se spală.

Bărbatul se uită la noi încercând să înţeleagă ce vrem. De ce îi explicăm cum să-şi trăiască viaţa. Are nevoie doar de ulei de la noi. De ce venim să le băgăm prostii în cap la copii?

O ia cu grijă pe fetiţă în braţe şi o pupă pe creştet.

– Lasă tată, tu eşti frumoasă şi deşteaptă. Io cu mă-ta nu ne-am spălat pe dinţi şi tot te-am făcut. Important e să le dau să mănânce, doamnă. N-am bani de dat pe prostii. Muncesc să-i ţin la şcoală, să le dau să mănânce şi să îi încalţ. N-am doamnă, n-am, că dacă aş avea le-aş face de toate.

Copilul şi-a îmbrăţişat tatăl şi s-a cuibărit mai bine.

Copilul acela iubit m-a întristat. Şi tatăl acela muncit, care îşi iubeşte copilul şi face ce ştie el ca să-i fie bine.

Am plecat de acolo uitându-mă cu atenţie la toate fetele de 12-16 ani, fără dinţi şi cu ojă pe unghii. Realizând că înainte de a avea pastă de dinţi ar trebui să aibă un loc unde să se spele şi ca să aibă acest loc e nevoie că cineva din familia lor să-l creeze.

Family Portrait of poor Roma Gypsies, Romania © Sjors737 | Dreamstime.com

În același timp. Departe de noi. La Agaș.

Într-o școală din zona Agaș, o directoare strângea plante medicinale cu copiii, în fiecare vară. Le vindeau și de banii strânși cumpărau manuale. Într-un an a decis să pună faianță, rezervor de apă cu robinet și rezervor de săpun lichid într-una din cabinele toaletei. Prin toaletă înțelegem desigur adăpost din lemn aflat departe de școală și o gaură în pământ.

A vrut să facă asta pentru că mulți dintre copii se îmbolnăvesc, pentru că nu se spală pe mâini. În plus, când ajungeau la liceu în oraș, mulți mâncau săpunul lichid (care miroase frumos) și nu trăgeau apa la toaletă. S-a certat cu părinții? Da. “Toată viața ne-am căcat în fundul curții și n-am mai murit, nouă să ne dați cărțile”. A rezistat? Da. Și de 7 ani încoace câteva generații de copii au învățat altceva despre ce poate fi viața lor.

Înainte să dăm pastă de dinţi şi sfaturi, poate dăm un lavoar sau bani pentru a transforma un sfert de cameră într-o baie pentru o familie. Poate facem petiţie să se redeschidă cabinetele stomatologice în şcoală. Poate dotăm şcolile cu toalete adevărate şi impunem spălatul pe dinţi dimineaţa înainte de ore. Poate luăm legătură cu organizaţii precum Fundaţia PACT (www.fundatiapact.ro) care lucrează de mulţi ani în comunităţi rurale, ştiu realitatea de pe teren și pot agrega resursele noastre cu ale multor alți oameni ca noi, ca să avem impact real. 50 lei pot însemna mulți bani dacă vin deodată de la 100 oameni. Și pot cumpăra mai mult decât ulei.

Foto copyright Dreamstime.com

Mădălina Marcu

Mădălina Marcu

Consilier de filantropie pentru ARC România. Am făcut științe politice ca să schimb lumea de sus în jos. Am lucrat în comunități izolate ca să schimb lumea de jos în sus. Acum nu mai cred că lumea poate fi schimbată doar prin politici sau doar cu "implicare", "împreună" și "oameni frumoși". Acum știu de câtă muncă, câți bani și câți oameni este nevoie pentru a face o schimbare să se întâmple. Cred că filantropia făcută inteligent este o cale să schimbăm lumea.
Mădălina Marcu

Latest posts by Mădălina Marcu (see all)

1 Comment
  • Claudiu-Marius Pascalina
    November 20, 2015

    Minunat articol! Profund! Te pune pe ganduri… Ma bucur ca ati folosit si fotografia mea in acest articol!

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *