Anticariatul dulapurilor neliniștite

@dreamstime.com

@dreamstime.com

Acum două zile am intrat într-un anticariat, doar pentru că mi-era dor să simt în nări parfumul cărților vechi. Alea care mă leagă pe mine cel mai mult de facultate și de băncile pictate cu albastru de pe potecile din Grozăvești. Acolo fumam țigări de la băieți cu blugi plictisitori și plângeam pe umărul prietenelor la vreo despărțire. Acolo mă întâlneam, la 2 noaptea, cu tipi care țineau la subraț o sticlă cu vin roșu și care nu mă iubeau niciodată. Acolo mă murdăream pe mâneci de înghețată cu căpșuni și acolo îl citeam pe Eliade, în timp ce mă prefăceam că învăț pentru examenul de algebră.

Citesc de mică și citesc de capul meu. Am început să citesc ca să uit de scandalurile alor mei, de țipetele prinse de paturi mereu goale, de geamurile ușilor, care credeam că se vor sparge la fiecare neliniște trântită de zăvor. Citeam ca să nu mă mai doară neputința, citeam ca să uit ce-nseamnă cuvântul curvă, pe care-l auzeam adesea ieșind din gura tatei și pe care, sinceră să fiu, nu l-am înțeles niciodată.

Citeam ca să uit că nu pot să dansez decât în camera mea mult prea mică sau afară, în curtea din spate, unde animalele domestice îmi țineau companie. Citeam ca să pot să mai respir puțin, în praful sufocant al unui sat pe care-l iubesc, dar care nu m-a definit niciodată.

Citeam când mă certam cu mama și când îmi spunea că nefericirea ei e cauzată de mine. Citeam ca să pot să înțeleg ce e exact nefericirea asta și de ce mama crede că eu sunt vinovată pentru ea. Voiam să știu de ce e așa greșit să ai dezordine în haine, dacă înveți bine și nu ceri niciodată mai mult decât ți se oferă. N-am înțeles când eram mică și nu înțeleg nici în prezent de ce dezordinea în haine e un motiv de scandal. Cred că d-aia n-am niciodată dulapurile liniștite și toate diminețile mă prind cu rochițele șifonate.

Citeam noaptea, când simțeam că ziua nu-mi mai ajunge. Mama venea la mine să mă certe și să îmi spună să sting lumina.
– O să orbești de la atâta citit!
– Nu, mamă. Nu o să orbesc, din contră! O să văd. O să văd, mamă. O să văd mai bine.

De când sunt mică umblu cu foi și pix după mine. Scriam zilnic, scriam orice. Scriam despre cât de tare mă doare că băiatul de care m-am îndrăgostit nu s-a uitat la mine în pauza mare sau despre cât de mult aș vrea ca tata să nu mai vină acasă. Scriam mult despre dragoste și cred, cred cu tărie că atunci când spuneam că iubirea e un curcubeu în care fiecare culoare, pe rând, doare și țipă, aveam dreptate.

Am participat, în clasa a 10-a,  la un concurs de poezie și mi-au fost publicate două. Cartea era în ediție limitată și nu aveam bani să o cumpăr. M-am dus să îi povestesc mamei despre fericirea mea și speram să o fac mândră și, atât de mândră să fie, încât să îmi facă ea cadou cartea. Reacția ei a fost un bravo sec, care a mutilat încă puțin visul meu de copil, dar atunci n-am înțeles mare lucru din asta. Mi-am dat seama mai târziu că, de fapt, privirile ei reci, aruncate pe sub ochii verzi și plini de cearcăne, m-au făcut să mă cred întotdeauna mai mică decât sunt.

Mi-amintesc de perioada facultății și de săptămânile în care rămâneam fără bani. Rămâneam fără ei pentru că mergeam să cumpăr cărți. Stăteam cu orele în anticariate și, de fiecare dată, plecam cu mai puține cărți decât aș fi vrut. Știam că nu o să mai am bani pentru mâncare și c-o să ajung să mestesc romane sau piese de teatru. Voiam să cred, în capul meu de om mic, că poveștile țin de foame. Dar mi-am dat seama că, oricât ar fi de plin creierul, stomacul tot gol rămâne și că, mai mult decât atât, golul din suflet nu se umple niciodată cu supă cu tăieței  de la mama.

Am avut momente în care am simțit că-s mică, că dor prea multe și că nu mai pot. Când m-am trezit cu pumnul de pastile în brațe, am înțeles că trebuie să găsesc ceva care să mă mai țină în luptă. Când mi-am dat seama că, în întunericul ăla mare și gol nu știu dacă sunt cărți, nu știu dacă mai am picioare și nu știu dacă mai pot dansa cu tălpile dezgolite pe un asfalt cu gropi, din fața unui bloc oarecare, mi-am dat seama că eu vreau, de fapt, să trăiesc. Să mai trăiesc un pic pentru povești, pentru poezii spuse noaptea, la 3 jumătate, când lumea ar trebui să facă dragoste și să muște urechi. Să mai trăiesc un pic pentru colțuri îndoite la pagina 89, pentru dansuri și râsete în ploaie, când vara nu are ce face și te udă pe tricou. Să mai trăiesc un pic pentru cuvintele altor oameni și pentru viața hârtiilor albe, care-s plimbate în rucsacul meu roz cu albastru.

Cititul mi-a arătat că sunt, fără dar și poate, vie și că am mâini pe care le pot învăța să mângâie și ochi pe care nu-i greșit să-i las să plângă. Tot el m-a învățat să spun ce gândesc și să nu-mi fie frică de noapte și de oameni. El m-a ajutat să ajung unde sunt acum și să mă cert, la 17 ani, cu lumea din sat, care-mi spunea că sexul dinainte de căsătorie reprezintă un păcat. Ba mai mult, el m-a făcut să înțeleg că iubirea dintre doi oameni nu are nevoie de acte ca să se desfășoare sau, mai bine spus, că iubirea nu are nevoie de acte deloc. Datorită lui am culori în mine și am miros de om viu și tot datorită lui am reușit să fug din satul meu natal, în care n-aș fi reușit decât să-mi îngrop cuvintele.

Eu am nevoie să cred în oameni, oameni pe care să pot să-mi pun capul, când îmi bate gerul în oase și când mi-e dor. Și aș vrea, tare aș vrea, să înțelegem toți că, fără povești și fără blândețe, suntem doar niște copii rătăciți și speriați care aleargă, în curul gol, prin ploaie și prin frig.

Aida Silvia Strimbeanu

Aida Silvia Strimbeanu

IT-istă de la țară, scriitoare dă la oraș, mare mâncătoare de pepene verde și de sandwich-uri. Citesc ca să mă fac dășteptă și scriu ca să nu dorm prea mult. Somnul peste măsură dăunează la creierii minții. Doresc să mă mut la ecuator, frigul îmi îngheață potențialul. Beau mult Martini și îmi place ca atunci când fumez sau scriu, să nu fiu întreruptă. Poți încerca să mă deranjezi, da' am centura neagră la înjurături dă țară.
Aida Silvia Strimbeanu

Latest posts by Aida Silvia Strimbeanu (see all)

1 Comment
  • gheorghe gheorghe
    March 15, 2017

    Cool shit!Astazi il gasesc tot mai rar,sau poate nu stiu sa-l caut.

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *