Astăzi vreau să îmi plâng idolul, am voie?

De 7comments Permalink

george-michaelSe pare că anul 2016 a fost un an trist pentru muzica bună. Astăzi a murit încă un om care mi-a atins frumos copilaria și viața, în general. Am crescut cu Freedom, Too Funky, Fast love, Last Christmas, Father Figure, Careless Whisper și multe, multe alte melodii cântate de el și dansate de mine. Am admirat mereu vocea, orginalitatea și libertatea lui. Faptul că a avut curajul să spună că e gay într-o lume în care a fi gay înseamnă să îți pierzi din popularitate, fani, producători și bani… bani mulți. Freddie Mercury a fost primul artist care m-a făcut să respect oamenii, indiferent de orientarea lor sexuală. Apoi, am auzit de el, de George Michael. Eram copil. Am avut norocul că având o mamă destul de tânără, muzica bună din anii 80-90, nu lipsea din casă. Casetele înregistrate ale mamei mele au devenit casetele mele, care atunci când se prindea banda în casetofon, scoteam caseta ca un chirurg atent la operație și apoi, cu un pix, încercam să o repar, în timp ce mă rugam să supraviețuiască. Așa am început să iubesc artiștii cu care am crescut. Kurt Cobain nu era un favorit de-al părinților mei, dar muzica lui m-a ajutat când am fost tristă sau când am fost fericită. Așa și cu Billie Holiday. Sau BB King. Queen. 2Pac. Artiști care au murit înainte ca eu să mă nasc sau când eram prea mică, să pot să îi apreciez.

Când a murit Michael Jackson, am plâns o săptămână. Știu că mulți nu înțeleg asta, dar un artist cu care ai crescut, devine “prieten”, deși nu îl cunoști și în viața lui personală, nu te interesează. Încă o dată, aici este vorba de amintiri, emoții. Am regretat și încă îmi pare rău că nu am prins concertul lui MJ, la care urma să merg, în Londra, înainte să moară. Pe George Michael l-am văzut de 2 ori, așa că pot spune că sunt o norocoasă. Concertele contează atât de mult pentru artist, dar și pentru tine, ca fan. Nu le ratați! La Lenny Kravitz am stat o zi întreagă la rând, să prind locurile din față. Am fost cea mai fericită. Mai ales când a coborât de pe scenă și a cântat la chitară, fix în fața mea. Nu cred că un bărbat m-a adus vreodată la un orgasm atât de puternic. Să vă mai spun ce am simțit când am văzut Metallica? Și nu, nu e vorba de sex aici. Lauryn Hill este o artistă pe care o admir mult și din păcate, încă nu am apucat să o văd. Sade, o ador, dar din câte am auzit, nu mai face niciun fel de concert. Sper să nu fie adevărat. Guns N Roses, gizăăăz, încă nu l-am văzut pe Slash!

Muzica este ceea ce ascultăm, și vrem, nu vrem… ne “atinge”. Câți dintre voi nu s-au sărutat pe Careless Whisper? Sau “I have nothing” cu Whitney Houston. Câți dintre voi nu au amintiri legate de melodiile lui Michael Jackson? Sau Prince? Queen? Nirvana? Câți nu au ascultat “Nothing compares to you” scrisă de Prince și cântată de Sinead O’connor, după o despărțire?

Lăsați-mă să îmi plâng artiștii… chiar dacă nu înțelegeți!
Dacă pentru voi nu înseamnă nimic, nu vreau să pun o melodie cu George Michael pe Facebook și voi să faceți mișto că vezi duuuamne, “lu´ George Michael nu îi păsa dacă murea Raluca” sau glume proaste gen: “Cum dracu de era bolnav și Justin Bieber e sănătos?” Nu știu dacă vă dați seama ce căcaturi scoateți pe gură. Că nu respecți un artist, că nu îți place sau pur și simplu îl consideri prost, consideri că nu are talent, că muzica lui nu e bună, că textele lui sunt idioate and so on… e una! Să spui că vrei să îl vezi mort sau bolnav… e ALTA! Eu nu mi-am dorit niciodată să văd pe cineva bolnav sau mort, e groaznic să vezi un om bolnav. Am lucrat cu bolnavi, am avut prieteni și un unchi bolnav. Cancer. Nu doresc nimănui asta. Mort? Da, pe Hitler aș fi vrut să îl văd cum moare încet, într-o cameră, singur. La fel cum vreau să îl văd pe Iliescu și toată mafia lui, ani buni, în pușcărie. Dar mort? Nu. Justin Bieber? Pentru ce? Pentru niște melodii pe care nu le înțelegi? Nici eu nu îl ascult, dar dacă mie nu îmi place, nu înseamnă că nu e bun. Are milioane de fani. Așa cum eu am crescut cu melodiile lui George Michael, așa și tinerii din ziua de azi, trăiesc pe muzica lui Bieber. E doar un puști… gizăz, câți ani are? 20? Niciun puști de 20 de ani nu merită să fie bolnav. Sunt o tipă foarte deschisă (după cum ați văzut) și iubesc glumele și sarcasmul, dar totul are o limită, zic. Hai să respectăm viața!

Doar pentru că nu înțelegem muzica de azi, nu înseamnă că nu contează. Totul s-a schimbat. Acum, melodiile mor imediat. Muzica din anii 80-90, trăiește. De ce? Pentru că eram altfel. Pentru că nu existau smartphones și lumea nu era atât de spălată pe creier de media. Pentru că apreciam mai mult, tot ce aveam. Acum, muzica durează cât durează și prietenia sau dragostea. O lună. Două… hai, 1 an. Nu ați observat că nici măcar artiștii buni cu care am crescut noi, nu mai scot melodii faine? Uitați-vă la Madonna. Melodiile ei din anii 80-90 ne-au rămas în minte. Acum, sinceră să fiu… nici nu știu ce melodie a mai scos. Și oricum, dacă iese cu ceva pe piața asta imensă, sună EXACT la fel ca ceilalți. Așa că nu e vorba de artiști aici, e vorba de lumi diferite. Altă generație, altă gândire, alți oameni.

Doar pentru că nu ascult un gen de muzică, nu înseamnă că nu există. Am voie să apreciez mai mult muzica care pentru mine înseamnă ceva? M-am săturat de “Bine că îl respecți pe ăla, dar pe ăla nu!” Well, am voie să fac diferența? Dacă nu respect stilul de viață și imaginea lui Amber Rose (de exemplu), nu înseamnă că vreau să se îmbolnăvească. Aș vrea doar ca femeile gen Simone de Beauvoir sau Maya Angelou, să fie la TV și în reviste. Nu Amber. Dar, once again, dacă eu nu înțeleg, nu înseamnă că e greșit. Pentru mine e, pentru alții nu e.

La fel și cu războaiele. M-am săturat să îmi fie “rușine” să scriu că îmi pare rău de ce s-a întâmplat în Berlin, pentru că sigur o să apară unul care o să îmi zică: “Da ce mă, de Istanbul nu îți pare rău?” Diferența dintre Berlin și Istanbul este că în Berlin am prieteni. Berlin e aproape. În Istanbul nu știu pe nimeni. Normal că îmi pare rău când aud de atentate, oriunde ar fi ele. Dar mă lăsați să îmi pară mai rău de ai mei? Sunt ipocrită? Fac diferența? Hm… Foame, sete, război, ură… toate astea încerc să le evit. De ce? Pentru că dor. Nu o să mă uit la video în care copiii mor de foame sau frig prin spitale, pentru că nu îi pot ajuta. Evit să mă cert cu cineva și prefer să plec decât să asist la un scandal. Și da, dacă se întâmplă ceva unui prieten de-al meu, o să mă doară mai mult decât dacă era vorba despre prietenul tău. Dacă o să fiu atacată de zombies, prima persoana pe care o să încerc să o salvez, este copilul meu. Nu copilul tău. Sună urât? Well, ăsta este adevărul! Nu sunt eroină, nu sunt nimic. Doar o persoană normală, cu sentimene, cu emoții, cu amintiri. Pentru mine, unele țări, orașe, unele melodii, filme, câțiva artiști și câțiva oameni, îmi fac inima să bată puțin mai tare. Asta nu înseamnă că nu respect viața oamenilor. Nu aș putea niciodată să doresc răul cuiva sau să încerc să îi fac rău. Răul, indiferent de unde este el și al cui, mă doare. Dar da, răul meu mă doare mai mult decât răul tău. Hai să vă dau un exemplu bizar: Un carton plin cu amintirile tale, ale lui Ion și ale Mariei, ia foc. Îți pare rău de cartonul ăla cu amintiri sau de faptul că nu le-ai pus în altă parte, unde erau mai sigure? Te gândești la amintirile lui Ion? Poate că îți pare rău că îl vezi trist, dar… nu știi despre ce amintiri este vorba. Ale tale dor mai mult. Sau mă înșel?

Așa că… astăzi vreau să îmi plâng idolul. Am voie?

Photo credit www.nbc-2.com

Raluca Jensen

Raluca Jensen

Cineva mi-a spus odată că "a avea nevoie și a vrea un bărbat sunt două lucruri diferite." Trăiesc singură de la 18 ani. La 20 de ani credeam că nu pot respira fără el. La 25 am devenit mamă. La 26 m-am desparțit. Acum, la 30... încerc să înțeleg de ce mi-am reparat singură prizele prin casă și de ce mi-am montat mereu singură mobila deși eram într-o relație. Poate că el a avut nevoie de mine?

În timpul liber scriu. De ce? Pentru că vocea din capul meu nu tace și pentru că ăsta este singurul meu mod de a nu uita limba română.

Sunt olteancă și vorbesc română cu accent suedez din 1998.
Raluca Jensen

Latest posts by Raluca Jensen (see all)

7 Comments
  • Mike Popleg
    December 26, 2016

    Imi place cum te pretinzi o persoana serioasa carea are un copil etc , dar te exprimi ca si o adolescenta de 16 ani.
    Tu cu cine te certi?
    Plange-ti idolii cine te impiedica?
    Oricum daca te-ai ” blocat” la George Michael si Madonna , cultura ta muzicala este foarte subtire.
    Iti citesc articolele pe care le gasesc simpatice dar puerile.
    Incep sa inteleg de ce ai ramas singura .

    Numai bine

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 1

    • bula
      December 26, 2016

      Alt “Ombleg”… Un Vasile ce-si zice Mike – creier de ridiche. Ma acefalule,nu te simti cimpanzeu alfa daca nu sari cu critica ?

      Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 1

  • Gaby Gabriela
    December 26, 2016

    Frumos scris, insa doar pentru cine are capacitatea sa inteleaga.

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 1

  • calin
    December 27, 2016

    De fapt duduia a vrut sa ne arate ca traieste in Suedia. Din pacate e plina de frustrari, fiind singura. Nu poate intelege cum de e singura cand ea e “realizata” in Suedia. Duduie, accentul l-ai capatat brusc, sau cum, ca n-am inteles. Fix din 98?

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 1

  • obsexion
    December 27, 2016

    Raluca mama,eram incantat in prima treime a articolului sa vad ca poti scrie ceva si fara legatura cu sexul.Apoi am ajuns la Lenny Kravitz … Faci ce faci si iepurasul tot n-are sapca…

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • Andreea
    December 28, 2016

    Nu prea comentez eu, dar de azi imi place si mai mult de tine.
    “Pentru ce? Pentru niște melodii pe care nu le înțelegi? Nici eu nu îl ascult, dar dacă mie nu îmi place, nu înseamnă că nu e bun.”
    Daca oamenii ar intelege asta, lumea ar fi un loc mai bun.
    Sa-l plangem pe George Michael impreuna, si odata cu el, si pe restul de iubiri plecate prea devreme dintre noi.

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  • vivain
    January 2, 2017

    Toate mulțumesc merge la Dr.Ozama pentru munca excesiva pe care le-a făcut pentru mine de m-ai ajutat să mă întorc cu fostul meu iubit din nou. Aș dori să renunțe la Dr.Ozama adresă de e-mail și sperăm că veți vedea această mărturie și să-l contactați dacă aveți un amant pe care doriți într-adevăr înapoi atât de rău, e-mail Lui: ozaspelltemple @ gmail. com.

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *