Nu suntem Bill Gates. Nici Gigi Becali

Pe scenă urcă o femeie de etnie romă, mamă a 8 copii, femeie de serviciu, cu batic în cap, aproape 50 de ani, pentru a spune de ce până de ună zi “copiilor noștri le era rușine să spună că sunt din Vizurești, dar acum sunt mândri”. Pentru că de 6 ani fac împreună sa fie mai bine în sat. Această doamnă s-a urcat pe scenă pentru a accepta un premiu. Și a făcut-o natural și firesc, fără să spună că nu se aștepta sau că ceea ce au făcut ei nu este mare lucru.

Ea reprezintă un grup de cetățeni care s-au mobilizat și au început să strângă bani și să lucreze voluntar pentru a schimba lucruri în satul lor pe care s-au săturat să le aștepte de la autorități. De exemplu au făcut ceea ce au numit “o căsuță de cultură”, un afterschool pentru copii, un loc în care copiii au acces la apă curentă, pot să citească, să se joace, să aibă o copilărie normală.

Family Portrait of poor Roma Gypsies, Romania © Sjors737 | Dreamstime.comSpuneam că femeia a acceptat premiul normal, fără alinturi și declarații modeste.

Ce m-a fascinat la ea este exact această asumare a implicării. O pun în balanță cu toate discuțiile legate de cât de publică facem implicarea noastră ca donatori în special. Suntem învățați de mici cu modestia, cu smerenia, cu “lauda de sine nu miroase a bine.”

Am aflat în urma acestor discuții că ne este teamă să spunem cât donăm de exemplu sau că suntem donator pentru organizația x sau y. Din mai multe motive. Nu vrem să fim Gigi Becali. Nici să pară că ne lăudăm excesiv și deranjant precum el nici să se facă coadă la ușă de alții care să ne ceară. Un alt motiv este sindromul Bill Gates. Adică simțim că nu am contat. Pentru că oricât am da nu se compară cu Bill Gates. Este deci o chestiune de judecată publică. Să nu ajungem să fim judecați că ne fălim, că nu am dat destul, că nu am dat către destui.

Judecata vine, după părerea mea, din lipsa de informații și din lipsa unei relații reale cu cei ajutați.

“E, am donat și eu niște bănuți, cât am putut, dar știu că nevoia este mai mare, îmi pare rău că nu pot face mai mult”. Un astfel de donator n-a primit informațiile de care are nevoie de la organizația sau omul către care a donat. Nu știe ce vor face ei cu cei 50 lei pe care i-a dăruit. I se comunică tot timpul doar că mai este nevoie de bani, că mai sunt încă 1000 de copii săraci, 1000 de câini chinuiți, mii de veverițe înfometate.

Și trăim constant în milă și groază și neputință.

Cum să-ți asumi cu mândrie că ai ajutat dacă nu știi ce s-a întâmplat cu banii tăi sau și mai rău, nu știi decât că problema pe care încercai să o rezolvi e încă acolo și la fel de mare? Ce se întâmplă dacă nu vorbim, dacă nu ne asumăm implicarea? Public, cu mândrie și un zâmbet?

Se întâmplă că rămânem în această stare constantă în care fiecare dintre noi dă din puținul lui, în intimitatea online bankingului lui și rămâne cu senzația că e prea puțin. Organizațiile continuă să comunice cu online bankingul nostru, nu cu noi ca oameni. Alți oameni care ar putea să se alăture efortului nostru, pentru că poate cred în aceeași cauză și au încredere în noi, rămân neimplicați pentru că nu au avut șansa să facă bine.

Ce se întâmplă dacă spui povestea ta ca donator?

Oamenii sunt inspirați să facă același lucru. Află că pe lume există și altceva decât știrile alarmiste, munca de birou și un sentiment pregnant de lipsă de semnificație.

Bill Gates, Angela Merkel © Markwaters | Dreamstime.comNimeni nu este Bill Gates (evident, în afară de el însuși) și nimeni nu trebuie să fie Gigi Becali (inclusiv el însuși). Putem fi oameni decenți care să discutăm deschis despre cine suntem ca donatori. De ce am ales organizația X, de ce am renunțat la organizația Y, de ce donez suma Z și nu mai mult sau mai puțin. De la cine am luat țeapă și cine merită încrederea.

Împreună gândim mai bine. Împreună judecăm mai bine.

Am renunțat la un moment dat să mai donez către o organizație pentru că nu mi-au mulțumit niciodată. Mi s-a părut extrem de meschin din partea mea. Până la urmă nu donasem ca să-mi mulțumească cineva, nu? Donasem pentru copii. Discutând întâmplător cu un prieten mă întreabă dacă știu să-i recomand o organizație care lucrează cu copii pentru că s-a săturat de lipsa de reacție a organizației la care era donator de 2 ani. Ce să vezi, motivul era același ca și la mine și amândoi ne-am dat seama povestind că nu de mulțumesc duceam lipsă ci de a afla că am contat. Că sacrificiul nostru financiar chiar a schimbat ceva real în viața cuiva. Mulțumirea venea din a fi recunoscut ca parte a poveștii, nu ca un portofel cu picioare la care apelezi de câte ori e nevoie.

Fără aceste discuții, fără să ne bucurăm împreună sau să criticăm împreună, nu avem puterea de a schimba ceva. De aceea, discursurile alintate despre cum “Oh, vai, dar eu nu am făcut mare lucru “ sau “ ei, dar eu nu donez ca sa ma laud la alții” un pic mă enervează. Pentru că nu vei spune „Am donat mii de euro, adulați-mă”. Vei spune „Eu sunt donator pentru ei pentru că știu ce fac cu banii, pentru că am cunoscut oamenii cu care lucrează și sunt mândru că împreună schimbăm vieți”.

Și lumea va zâmbi, va avea speranță și va dori să simtă la fel de multă bucurie. Așa că, te rog, fă bine și vorbește.

Foto copyright Dreamstime.com

Mădălina Marcu

Mădălina Marcu

Consilier de filantropie pentru ARC România. Am făcut științe politice ca să schimb lumea de sus în jos. Am lucrat în comunități izolate ca să schimb lumea de jos în sus. Acum nu mai cred că lumea poate fi schimbată doar prin politici sau doar cu "implicare", "împreună" și "oameni frumoși". Acum știu de câtă muncă, câți bani și câți oameni este nevoie pentru a face o schimbare să se întâmple. Cred că filantropia făcută inteligent este o cale să schimbăm lumea.
Mădălina Marcu

Latest posts by Mădălina Marcu (see all)

3 Comments
  • persinaru
    October 16, 2015

    Nu exista modelul Kickstarter si pentru astfel de donatii? E foarte bun insight-ul conform caruia donatorii au nevoie de stie clar ce bine au facut, ceva cuantificabil. Mi-aduc aminte ca am lucrat o data la un proiect web pentru o organizatie care propunea un altfel de model de donatii: vanzarea de “pachete”, un inceput de e-commerce daca vreti, unde donatorii puteau cumpara taxa de scolarizare a unui copil, de exemplu. Exista chiar un sistem recurent, prin care puteai plati un abonament lunar, care acoperea cheltuielile de educatie ale unui copil.

    Si asa e clar. Daca ai abonament la telefon mobil, la servicii de muzica sau filme, la sala de sport – de ce nu ar functiona si abonamentele de donatii, dar pentru programe clare, dezvoltate si cuantificate de ONG-uri, pe care donatorii sa le poate cumpara.

    Astfel de pachete ar fi mult mai usor de promovat, marketat, vandut, in retele de parteneri, etc.

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 4 Thumb down 0

  • hatru
    October 16, 2015

    Felicitari pentru articol.

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  • Madalina Marcu
    October 16, 2015

    Ba da, exista sisteme de donatii recurente, inclusiv debit direct- semnezi un formular si banca este autorizaa sa debiteze lunar o suma catre organizatia aleasa. Prezenta constanta in relatie cu beneficiarii este o alegere inteligenta, ontr-adevar. Donatie.ro este o platforma unde pot fi vazute organizatii care se poate dona recurent.

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *