Cocalarii să-și ceară scuze Stejarilor!

nationala de rugbyRomânia a ieșit victorioasă sâmbătă seara. Nu a mers nimeni la Universitate, nu a strigat nimeni “Victorieeeee!!!”, nu și-a agățat nimeni stegulețe la mașini, nu s-a vărsat șampanie și nu s-a auzit niciun țipăt de bucurie. Când în sfârșit Dumnezeu a fost român, când în sfârșit jucătorii nu au mai avut 2 picioare stângi, când “ai noștri” nu au mai obosit, când au rămas câteva mese neocupate la Fratelli, când “finalizarea nu a rămas nefinalizată ” și am depășit blestemul “atâta s-a putut”, luminile au rămas stinse.

S-au aprins reflectoarele abia a doua zi, ca să celebrăm înfrângerea rușioasă a Naționalei clubului Loft, care a efectuat mai multe agațamente decât pase, cu frică de minge dar cu iubire de tușe, fără onoare dar cu blazare, fără tonus dar cu tupeu, fără valoare dar cu pretenții de superioritate în fața unei echipe din “lumea a treia”, Albania.

Cocalarii ne-au captat toți ochii și am omis să auzim că, de fapt, am câștigat. Ni s-a becalizat vederea și arbitrul patriot a ratat faza în care am fost cu adevărat Stejari. Am pierdut momentul excelenței și ni s-a distras atenția de la lucrurile cu adevărat importante, ca atunci când apărea Penalul Anafabet zis Becali și arunca cu mormane de bani, făcea circ pe la televiziuni, când la știrile din sport se vorbea doar de Prodanca și părul ei oribil sau ce cocles a mai făcut binging nelimitat cu vreo fufă în Constanța, ca să nu fim atenți de fapt la cât au jecmănit cluburile și cât de tare și-au bătut joc de sport, de România și de suporteri.

Avem becalismul în sânge și ne entuziasmăm la circul livrat de Băsescu, Răduleasca, Bendeac, Salam, Morar & Buzdugan, Capatos, Zăvoranca, Firea sau Dragnea, punem bot la jegurile care ne arestează conștiința și ne fac să uităm că suntem un popor sărac și needucat. Scandalurile și mizeria au devenit parte din ADN-ul poporului român complet balcanizat si deposedat de orice urmă de demnitate.

Ei bine, aflați că există încă sportivi care, plătiți cu infinit mai puțin din cât “face” Echipa Națională de Fotbal, ne-au făcut cinste. Naţionala de Rugby a României a învins, sâmbătă, pe stadionul Arcul de Triumf, cu scorul de 20-8, selecţionata Argentina XV şi a câştigat pentru a patra oară turneul World Rugby Nations Cup.

Asta în timp ce Nea Puiu a luat 1000 € pe zi ca să “antreneze” Nationala, pentru calificarea la Euro 2016 tricolorii au fost recompensați cu 3,5 milioane de euro, iar Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a primit în cont aproximativ 90.000 Euro.

DOAR 750.000 de euro anual primește Federația Română de Rugby ca să ne aducă acasă medalii, reputație, renume, demnitate și victorie.  Stejarii s-au calificat la toate turneele mondiale, iar acum au câștigat pentru a patra oară World Rugby Nations Cup și, în plus, 7600 de jucători sunt legitimați, deci nu asistați social ca purtătorii tricourilor galben- semințe- de- dovleac.

Dragi tătărușeni, torjeni, alibeci, iordănești, prepelițești, cereți-vă scuze că ne-ați răpit bucuria victoriei! Cereți-vă scuze de la Echipa Națională de Rugby că sunteți jalnici și voi ați primit toata atenția, laurii și banii care li se cuvin adevăraților sportivi! În loc să sărbătorim Campionii, noi am dat bani la cocalari! Cereți-vă scuze că ne-ați făcut să credem că în România nu e posibilă performanța și ne-ați luat ochii, ca maneliștii adevărati, în timp ce niște bărbați cucereau trofee. Cereți-vă scuze că nu meritați banii sau faima care vin din audiența “sportului rege”, voi sunteți doar  bieti cerșetori cu pretenții.

Cereți-vă scuze de la Stejari că ne-ați furat victoria! Iar eu promit că ăsta e ultimul articol despre fotbal. Există atâția sportivi minunați în România încât, să-ți pese de fotbal, e ca și cum nevastă-ta îți pune coarne, tot cartierul știe, dar ești prea impotent să poți schimba ceva.

Hai, România, hai, Stejarii!

Corina Bacanu

Corina Bacanu

De 16 ani copywriter. Idea Writer. Curious. Blonde by Choice. Jump and the net will appear.
Corina Bacanu
10 Comments
  • Ada
    June 21, 2016

    Mi se pare mai trist altceva.

    Mania romaneasca cu care arunci cu noroi in “ceilalti”… Crezi ca le faci cinste Stejarilor cu un astfel de vocabular si modalitate de adresare?
    I-ai incurajat tu atunci cand nu castigau? Cand le era greu?

    Sigur ca e trist ca nu au fost omagiati asa cum se cuvine, dar solutia e sa le facem cunoscute meritele, nu sa aruncam cu noroi in altii.

    Parerea mea.

    Dezbarere echilibrată. What do you think? Thumb up 21 Thumb down 20

    • Raducanu
      June 21, 2016

      O … si numai cata cinste le face! Un mare mare bravo autoarei ca nu promoveaza nonvalori (a se citi orice fotbalist sau antrenor din Ro) ….

      Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 7 Thumb down 3

    • Gustave
      June 21, 2016

      Cea mai pertinenta chestie pe care am citit-o pe ziua de azi. Zi frumoasa sa ai, Ada.

      Dezbarere echilibrată. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 7

  • 12
    June 21, 2016

    Rugby-ul nu va fi vreodata la fel de popular precum fotbalul; probabil ca nici macar in noua zeelanda, daca punem la numaratoare si votul femeilor si al copiilor de toate varstele. Cred ca si in USA, daca ar fi sa consideram preferintele imigrantilor, a copiilor si a femeilor, tot soccer-ul e mai popular, chiar in pofida fotbalului American (cred asta pt ca USA sunt campioni mondiali la soccer feminine, daca nu ma inseala memoria). Si asta e un lucru normal. Niciodata muzica orchestrala sau opera nu va fi mai populara decat pop-music. Pentru ca e mult mai putin complicata. E muzica pentru mase. Cum fotbalul este sportul pt mase. Regulile de asociatie- soccer sunt baza pt atat de multe sporturi (handbal, basket, polo-in apa si pe cai- lacrosse, hochei,etc)pt ca sunt simple si in mare parte intuitive. Asa ca e cred o pierdere de timp sa ne facem griji de acest aspect.
    As tinde sa ii dau dreptate domnisoarei/doamnei de mai sus daca nu as stii ca nu e mai nimic special la noi la romani, nici in rau nici in bine. In mod cert aruncatul noroiului nu e un obicei care prevaleaza la romani.
    Cu toate astea, un blog de rabufnare, desi de inteles, mi se pare mult mai putin eficient cand e comparat cu atitudinea Timisoarei care, cum-necum, a reusit sa aduca suporterii din tribunele de fotbal SI in cele de rugby. Si toata lumea e fericita si TM are cel mai tare club de rugby romanesc de ceva ani incoace buni. Fara drept de apel. Poate ne-ar fi mai folosuitoare o atitudine de cautat solutii (in cazul de fata de popularizare a rugby-ului) decat de rabufnare. In fond, mai multe muste trag la miere, nu?

    Like ori Dislike: Thumb up 4 Thumb down 2

    • alex
      June 22, 2016

      Cu niste chestii nu pot fi de acord cu tine..in noua zeelanda rugby-ul e sportul rege..fiecare scoala are propriul club de rugby si e mult superior fotbalului..iar in SUA fotbalul american este fara discutie cel mai important..din fotbal american se castiga anual aprox. 9.2 miliarde de dolari pe langa soccer care castiga aprox 2-3 miliarde…in rest sunt de acord cu tot ce ai scris

      Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 1

  • Liviu Stefanescu
    June 21, 2016

    Arunci cand rugbi-ul va aduce tot atatia bani cat fotbalul, va decadea la fel ca si acesta. Aici (in rugbi) e vorba de barbatie si nu de jecmaneala (in fotbal).

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 5 Thumb down 1

    • solovastru
      June 22, 2016

      Se pare ca nu intelegi prea bine rugby-ul tipu’ . Urmareste Top14 in Franta un campionat care produce fotbal cam la fel ca fotbalul insa nu vezi aceleasi mentalitati.Ti-as recomanda sa urmaresti ceva mai mult rugby ca sa-ti faci o idee…..

      Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • solovastru
    June 22, 2016

    E prima oara cand dau like unui text scris de cineva care se intituleaza feminista…..Insa ai perfecta dreptate , prea multa atentie publica risipita pe acesti cacaciosi de la fotbal! Asta in timp ce Stejarii apara culorile Romaniei cu mandrie in orice ocazie!

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 4 Thumb down 0

  • fss
    June 22, 2016

    https://en.wikipedia.org/wiki/2015_Rugby_World_Cup

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  • Micky
    June 22, 2016

    Asta se întâmplă pentru că în școli profesorii de sport le dau o minge copiilor și au scăpat de ei, a mai trecut o oră…si sunt prea multi cei ce își dau cu părerea despre rugby deși nu au nici o treaba. Din păcate la handbal feminin stam bine iarăși ..si pt locul 3 mondial au primit ca prima mai puțin decât salarul pe o lună a fotbaliștilor. De vină e mass media care nu ne baga pe gat nimic altceva.

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 4 Thumb down 0

Leave a Reply to Liviu Stefanescu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *