Conopida, leguma cu creierul varză

De 1 Permalink

Cauliflower brain © Eleni Seitanidou | Dreamstime.comDenumită de Mark Twain ” o varză cu educație superioară ” din cauza asemănării cu un creier, conopida (Brassica oleracea, familia Brassicacee) este soră bună cu broccoli, varza, kale si alte crucifere deosebit de folositoare pseudoștiinței detox-ului, eliminând toxinele pe care tot nu știm cum le cheamă, deși am putea să le botezăm naibii odată, dacă tot nu mai trebuie să ținem minte numele câinilor din haita aciuată lângă bloc. Se pare că are origine undeva prin bazinul mediteranean, cea mai veche rețetă datând din secolul VI îen; este menționată în ”Istoria naturală” a lui Plinius în secolul II dar și de botaniștii arabi ai secolelor XII-XIII (care aveau altă treabă decât să se arunce în aer ca să studieze cele 72 de stafide albe care îi așteaptă în Rai – interpretat cu nonșalanță ca 72 de fecioare ) ca fiind originară din actuala Sirie. Ca să vezi…

Zisă și ”varza de Cipru” , conopida ajunge în Europa târâș-grăpiș prin secolul XII mai întâi în Spania, fiind ridicată la rang de legumă regală de Regele Soare (alături de cartof), probabil omul se plictisise să tot schimbe designerii și draperiile de la Versailles, ceea ce ne dorim și nouă.

purple, white, green, orange © Raluca Tudor | Dreamstime.com

Azi există sute soiuri, grupate în patru categorii distincte:

– italiană (care include și celebrul Romanesco,cu minunatele lui spirale comestibile): bianuală, de culoare albă, galbenă (bogată în vitamina A), verde( are multă clorofilă), violet (cu mulți anthociani) sau maro

– nord-europeană și nord-americană, o specie anuală adusă din Germania secolului 18, rezistentă la frig

– NV europeană: bianuală

– asiatică, folosită mai ales în China și India (care dețin peste 85% din producția mondială de conopidă, în timp ce SUA reușește un modest 2%, sub Spania, Italia și Franța, care dețin câte 3% fiecare)

Ceea ce mâncăm e aproape floare (de fapt un organ prefloral, florile propriu-zise fiind necomestibile) și aproape bun, depinzând foarte mult de timpul și felul de gătire. Mie una mi se pare delicioasă cu maioneză, gratinată cu cașcaval și murată, dar poate fi gătită și ca supă cremă, prajită în ulei sau făcută făină din care se produce chiar și pizza (să fie la ei acasă, eu mă abțin, mă încumet la făina de grâu cu gluten ). Cei care au trăit vremurile prea-regretatului prim-agricultor, despre care își amintesc doar că totul era mai gustos și mai cinstit își amintesc sigur și de conopida cu pesmet, o sărăcie de mâncare cu care încercam să colorăm peisajul gastronomic arid al vremii.

Roasted cauliflower © Catalina Zaharescu TiensuuSe poate consuma și crudă, ceea ce o face mai indigestă și pune și mai bine în valoare potențialul ei gazogen, aromând anturajul veganilor cu îmbietoare arome de hidrogen sulfurat. Se consumă și frunzele de la unele soiuri, in supe și salate, dar fără mult entuziasm.

Evident că azi conopida e vedetă pe site-uri de ”sănătate gratis dezinteresat”, fiind considerată (pe lângă clasicele ”detoxifică, crește imunitatea și luptă impotriva cancerului” ) ca vindecătoare de artrite, artroze, gută, boli de inimă, ba chiar anemie (deși are doar 3% din necesarul zilnic de fier, ceea ce ar presupune ca bietul pacient cu anemie să mănânce zilnic peste 3,5 kg de conopidă și s-ar raporta în analele științei ca primul om cu autopropulsie). Conspiraționiștii ar fi foarte nefericiți să audă și că e preferabil să fie gătită la microunde sau friptă, pentru că pierde mai puțin din vitamine și carotenoizi decât prin fierbere, deci să evităm să le spunem asta.

Faceți bine și mâncați conopidă, poate vă apare în vis: înseamnă că scăpați de grijile financiare și intrați într-o perioadă de prosperitate sau, după alte dicționare de vise, sunteți sătui de prostie, hoție și ipocrizie. Oricare ar fi varianta, propun să hrănim obligatoriu politicienii cu conopidă până o visează noapte de noapte. Îmi asum și bășinile lor senatoriale, trebuie să fie mai suportabile decât cele pe care le produc cu creierul. Cu creierul varză. Despre asta Mark Twain nu a apucat să scrie.

Foto copyright Dreamstime.com

Simona Tivadar

Simona Tivadar

Medic primar în diabet, boli de nutriție si metabolism. Adepta explicației științifice cu orice preț, cu amendamentul că dacă respecți toate regulile, pierzi toată distracția. Heităr convins al vieții virtuale, care își calcă sistematic pe inimă de vreo doi ani, într-un razboi naiv și personal cu impostura medicală, vraci vegani și vârcolaci daco-plafarişti. Și care vă invită si pe voi să creșteți oastea celor care cred că "glumind putem spune orice, chiar și adevărul" -S. Freud.
Simona Tivadar
1 Comment
  • Aliss
    February 18, 2016

    W…m -ați omorît…

    Like ori Dislike: Thumb up 2 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *