De la o femeie, pentru femei

De 13comments Permalink
@dreamstime.com

@dreamstime.com

Peste tot, în toate ziarele, văd articole despre cum TREBUIE să fie o femeie. Ce să facă să nu plece “ăla”, cum să se comporte, cum să se îmbrace. Să nu uite să gătească, să nu uite să se aranjeze, să nu uite să facă sex ca înainte să apară copilul. Peste tot văd articole în care femeile judecă alte femei. Sau…  bărbații judecă ce nu au cum să înțeleagă. M-am săturat!

În primul rând, nimeni nu vorbește despre echilibrul ăla -rolul de mamă și rolul de soție/iubită. Da, bineînțeles că îți place să faci sex, dar da, cu un copil de 4 luni care zbiară de ieri seară și nu știi ce are, e greu să te mai gândești la cât de mult îți place să îi faci soțului sex oral.

Cu un soț care stă pe Facebook în timp ce tu gătești, speli, faci curat… e greu să te mai gândești la machiaj fără să te întrebi ce dracului ai văzut în planta aia de pe canapea, care te cam obosește, numită bărbat.

Viața este așa cum ne-o construim. V-ați despărțit? C’est la fucking vie! Doare, dar o să treacă. Toate trec.

Nu contează care a fost motivul despărțirii, contează doar că s-a întâmplat și acum ești singură cu un copil. Atât! Eu intrasem în depresie din cauza oamenilor din jur care îmi spuneau cum trebuie să fiu să rămână “el” lângă mine sau cum trebuie să fiu, ca să fiu “o mamă bună” Se vorbea doar despre cum trebuie să fiu EU. Ce trebuie să fac EU. Eu, eu… eu.

Toată viața mi-am dorit o familie unită, o familie cum nu am avut. Atunci când lumea mă întreba “dar tatăl fetiței unde este?” sau “chiar nu poți să mai încerci, e totuși tatăl fetiței”, voiam să intru în pământ de rușine. Mă simțeam “goală”, simțeam că nu sunt în stare să am grijă de familia mea.

Când ne-am despărțit, am rămas singură cu copilul, apartamentul și pisica. Pentru el a fost simplu, și-a luat hainele și a plecat. Eu am rămas cu tot “bagajul”. El bea șampanie prin cluburi, eu alăptam și plângeam.

Eram singură și îmi era atât de frică de ce o să zică lumea sau de ce o să zică Lianna (fetița mea) mai târziu. În același timp mă gândeam că mai bine trăiesc singură decât să crească copilul în stres, în ceartă și jigniri, iar apoi să plece de acasă pentru că nu mai suportă să vadă cum mami și tati se urăsc. În același timp mă gândeam că nu îmi plătește nimeni chiria, nu are nimeni grijă de copilul meu așa că pe nimeni nu TREBUIE să intereseze cum și de ce ne-am despărțit sau cum aleg să îmi trăiesc viața. Viața MEA!

Să fii mamă este cel mai frumos lucru care se poate întâmpla. Dacă copilul e sănătos, dacă ai bani să îi dai să mănânce și multe, multe altele.

Da, am fost o norocoasă din mai multe puncte de vedere, dar m-a durut când oamenii pe care îi iubeam cel mai mult, erau oamenii care nu mă înțelegeau.

E frumos să fii mamă, dar e greu să nu te schimbi atunci când apare un copil. E foarte dificil să găsești echilibrul de care ai nevoie. Să ai timp să faci lucruri importante pentru TINE, să ai libertatea de care ai nevoie pentru TINE și în același timp să ai un copil de care ești responsabilă. Dacă găsești un echilibru, BINGO… ai câștigat!

Ce am făcut eu:

Atunci când am văzut că dacă nu mă ridic lumea din jur stă doar să îmi facă poze în groapă, să îmi dea check in pe Facebook alături de un “Feeling sad with Raluca Jensen”, să îmi mai arunce câte un sfat, pentru că toți “știu”, dar nimeni nu înțelege, am realizat că trebuie să fiu puternică, pentru MINE, dar și pentru fetița mea. M-am gândit că este foarte important să nu mă pierd pe mine. Să fac cumva să îmi cresc copilul cu multă dragoste și atenție, să o ajut (cât pot) să își îndeplinească visurile și în același timp să aflu care sunt visurile mele, să nu uit că și eu am dreptul să visez.

De când eram copil și mai ales atunci când am rămas singură cu fetița, toată lumea din jur mă făcea să înțeleg că viața se termină atunci când faci un copil. Că “atunci când ești mamă, tu trebuie să te pui mereu pe locul 2, 3 sau 4”. Că “trebuie să sacrifici TOTUL”. Că “trebuie să ai mereu grijă de copil și să uiți de tine”. Că “viața ta a trecut, acum trăiești prin copil.”

GREȘIT!

Când s-a născut Lianna, mă judecau toți. Dacă voiam să ies la un pahar de vin cu colegele de la serviciu, eram alcoolică. Dacă îmi cumpărăm o rochie în loc de hăinuțe pentru copil, eram o mamă dezinteresată. “Cum adică să dai 50 de euro pe rochia aia? De 50 de euro ai pampers toată luna, Raluca!” Ce nu înțelegeau ei, era faptul că rochia aia mă facea fericită. Pampers aveam.

Dacă atunci când m-am despărțit de tatăl fetiței (pentru că a plecat și nu e legal să ții un om cu forța) am încercat să îmi refac viața și să întâlnesc alt bărbat… am fost curvă. Dacă mergeam la muncă în loc să îmi dau demisia și să stau acasă cu copilul pe ajutor social, nu îmi păsa de copil. Nimeni nu a înțeles că pentru mine munca însemna să ies puțin din rutina de acasă, să mai socializez și să îi arăt copilului meu că nu e sănătos să stai acasă, că oricine poate sta acasă, pe ajutor social, dar mami e mai puternică și vrea mai mult de la viață. Dacă luam decizii pentru mine și DOAR pentru mine, toți aveau opinii despre cum îmi trăiesc sau cum ar trebui să îmi trăiesc viața. Și nu îmi plătea nimeni chiria, iar cei care stăteau cu copilul când aveam nevoie erau plătiți sau îmi strigau și mă jigneau într-un așa fel că până la urmă am renunțat și la ajutorul lor, forțat.

Când încă nu mă întorsesem la muncă și încă nu începusem să ies din casă, intrasem într-o “zona gri” unde uitasem să mai am grijă de mine și ascultam de toată lumea din jur. Fetița mea era totul. Încă mai este, nu înțelegeți greșit! Dar, după un timp, am înțeles că cel mai important lucru pentru fetița mea este să aibă o MAMĂ FERICITĂ. Dacă mami nu este obosită, supărată, stresată… atunci nici Lianna nu o să fie obosită, supărată, stresată.

Atunci am înțeles că datoria mea este să îmi iubesc copilul și ATÂT. Este un om, are o viață. Eu sunt aici să îi arăt ce înseamnă respectul, iubirea și libertatea. Eu sunt aici să îi spun ce cred că e bine și ce cred că e rău. Dacă mă va asculta sau nu, e decizia ei. Nu am cum să trăiesc în locul ei deși aș vrea. Aș vrea să am 18 ani și să am creierul de acum. Aș vrea să am 5 ani și să nu știut ce înseamnă război, religie, politică, sexism. Cine dracului n-ar vrea asta?

Nu o să pot niciodată să o opresc din ce vrea cu adevărat să facă. Eu pot să îi spun și să îi arăt ce pot să îți facă drogurile, de exemplu. Dar degeaba o duc în pădure, dacă o să vrea să se drogheze… o să caute ciuperci. Eu pot doar să fiu sinceră, să o iubesc și să o respect. Nu o să pot niciodată să o fac să nu se îndrăgostească de un prost și să îi rupă ăla inima, pentru că nu pot controla asta. Singurul lucru pe care pot să îl fac este să îi arăt că la noi în casă, lumea se respectă și se iubește. Asta cred că o să o ajute să vrea ce cunoaște. În rest, nu o pot ajuta cu lucruri pe care nu le știu și nu le înțeleg. Chimia nu m-a interesat niciodată, dar literatura o iubesc. Nu am fost în viața mea în Singapore, dar pot să îi arăt poze din Egipt. Singurul lucru pe care îl pot face este să fiu o persoană fericită, o persoană pozitivă, iubitoare, o mamă care o să o susțină în absolut orice își dorește să facă, o mamă care are timp și răbdare de fiecare dată când o să aibă nevoie de mine. Dar în același timp… să nu uit de ce am și eu, la rândul meu, NEVOIE.

Viața este simplă. De multe ori, noi o complicăm. Cel mai important lucru în viața asta este să nu uiți să ai grijă de TINE. De ce? Pentru că atunci când tu nu mai ai grijă de tine, când ție nu îți mai pasă de tine… pierzi echilibrul de care vorbeam mai sus. Și crede-mă, dacă nu poți avea grijă de tine, nu o să poți să ai grijă nici de alții și o să începi să dai vina pe tot ce te înconjoară. O să începi să dai vina pe soțul/prietenul tău, pe locul de muncă sau din păcate,  pe copilul tău. O să crezi că alții sunt de vină pentru nefericirea ta. “Tu, tu ești de vină! Ți-am oferit totul, mi-ai mâncat viața!”

GREȘIT!

Nimeni nu e vinovat pentru cum te simți tu cu tine, mai ales un copil care nu a ales să se nască, tu ai ales pentru el. Tu ești  singurul responsabil de fericirea/nefericirea ta. Știi când începi să crezi că alții sunt responsabili? Atunci când te-ai pierdut!

Am fost și eu acolo, dar am învățat să nu îmi pese de lumea din jur, să șterg toți oamenii toxici din viața mea și să trăiesc așa cum vreau. Să ies la un pahar de vin când vreau, să îmi cumpăr ce vreau de banii mei, să mai întâlnesc bărbați, că totuși am doar 30 de ani. Și dacă unul dintre ei se decide să plece pentru că m-am îngrășat sau pentru că am stat în bucătărie toată ziua să fac 2 feluri de mâncare și prăjituri, să plece. Avem nevoie de bărbați puternici care atunci când suntem jos, să ne ridice. Un bărbat care nu fuge la alta, dar îmi spune: “Hai să alergăm. Lasă gătitul că azi fac eu ceva sau mâncăm în oraș.” E ușor să stai lângă cineva când viața e roz și toată lumea zâmbește. Dar e atât de important să ai pe cineva care, atunci când te îmbolnăvești și îți cade părul sau rămâi fără un picior, te iubește.

E simplu: cu cât sunt eu mai fericită, cu atât mai mult îmi văd copilul zâmbind.

 

Raluca Jensen

Raluca Jensen

Cineva mi-a spus odată că "a avea nevoie și a vrea un bărbat sunt două lucruri diferite." Trăiesc singură de la 18 ani. La 20 de ani credeam că nu pot respira fără el. La 25 am devenit mamă. La 26 m-am desparțit. Acum, la 30... încerc să înțeleg de ce mi-am reparat singură prizele prin casă și de ce mi-am montat mereu singură mobila deși eram într-o relație. Poate că el a avut nevoie de mine?

În timpul liber scriu. De ce? Pentru că vocea din capul meu nu tace și pentru că ăsta este singurul meu mod de a nu uita limba română.

Sunt olteancă și vorbesc română cu accent suedez din 1998.
Raluca Jensen

Latest posts by Raluca Jensen (see all)

13 Comments
  • Gradinaru Magdalena
    December 14, 2016

    Esti fantastică și te iubesc!!!

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • constantin
    December 14, 2016

    Frumos spus: sincer, direct, curat si mai ales firesc!!! Felicitari, Ralooki! :)

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • Diana
    December 14, 2016

    Hmm… Mi s-a parut cel mai profund text scris de tine! Am si lacrimat :)
    Poate pentru ca ma regasesc in cele scrise de tine, poate ca sunt prea slaba…pentru ca nu mi-a mai pasat de mine de cand am devenit mama, totul invartindu-se in jurul copiilor. Ei sunt pe primul plan, pe al doilea, pe al treilea samd. Eu pe ce plan sunt? Inca nu stiu…
    Imi doresc sa fie ei bine, sa reuseasca mai mult decat mine, sa faca scoli mai inalte decat mine, decat mine…
    Dar incepe sa se ridice valul. Probabil vor reusi toate astea si daca-mi cumpar eu o bluza noua si nu doar lor. Sau daca ies la o cafea si n-ajung la fix acasa..
    Multumesc pentru aceasta lectie! Citind-o mi am dat seama ca merit mai mult si ca sunt si eu un om cu doar o viata de trait!

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • Aliss
    December 14, 2016

    …citi părinți am auzit: am făcut totul pentru tine ! Și cîțiva copii ( din păcate mai puțini) – nu ti am cerut eu!

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • Ciprian
    December 14, 2016

    A mers uns, direct la suflet.
    Multumesc!

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • Boscu Maria
    December 15, 2016

    Foarte frumos si constructiv articolul.Imi pare bine ca impartasiti si cu noi ,trairile ,invataturile pe care cu totii le experimentam .Intr-un fel sau altul cu totii suntem sensibili , avem nevoie doar de iubire si ajutor.Ascultati in continuare glasul interior si asterneti-le pe hartie pentru ca este sinceritate pura.Sanatate si experiente placute va doresc!

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • Mrs
    December 15, 2016

    Senzational

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • Anda
    December 17, 2016

    Ideea articolului este buna. Din pacate catindu-l imi dau seama ca rana nu este inchisa pentru tine pt ca este foarte acid si vulgar pe alocuri.
    Exista o constiinta de grup referitor la conditia femeii si in cele mai multe cazuri, reactionam intr-un anumit mod urmare a modelului de femeie cu are am fost invatate toate. In opinia mea, educarea nu trebuie sa se faca doar femeii ci si barbatului in acelasi timp.
    Spui in articol ca ” avem nevoie de barbati puternici”. Asta este un patern al femeii. Nu, nu avem nevoie de barbati puternici!
    Este bine sa avem langa noi barbati empatici cu care sa construim o relatie bazata pe respect si comunicare.
    In ceea ce priveste educarea copiilor , parerea mea este ca trebuie sa invatam sa le dam incredere in ei si sa-i incurajam. Vor sti sa aleaga si sa aprecieze mai tarziu.

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • Anda
    December 17, 2016

    Ideea articolului este buna. Din pacate citindu-l imi dau seama ca rana nu este inchisa pentru tine pt ca este foarte acid si vulgar pe alocuri.
    Exista o constiinta de grup referitor la conditia femeii si in cele mai multe cazuri, reactionam intr-un anumit mod urmare a modelului de femeie cu are am fost invatate toate. In opinia mea, educarea nu trebuie sa se faca doar femeii ci si barbatului in acelasi timp.
    Spui in articol ca ” avem nevoie de barbati puternici”. Asta este un patern al femeii. Nu, nu avem nevoie de barbati puternici!
    Este bine sa avem langa noi barbati empatici cu care sa construim o relatie bazata pe respect si comunicare.
    In ceea ce priveste educarea copiilor , parerea mea este ca trebuie sa invatam sa le dam incredere in ei si sa-i incurajam. Vor sti sa aleaga si sa aprecieze mai tarziu.

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • Jensen Twat
    December 17, 2016

    If you are so special on your own and he was good for nothing, why you still keep his name after 4 years from divorcing? And you have already Swedish accent because of that?

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Daniel
      December 18, 2016

      You are a disgrace for us, men! Take another atitude, and do not comment like a fool.

      Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

    • singlemum
      December 18, 2016

      well, cause i guess she can’t pretend he’s dead, you know! every time u lok at that kid you remember the father. In her case, she remembers maybe that because of him she had to live a piece of life she didn’t asked for. It’s a normale phase, that she successfuly completed and got over it. I too am a single mother, and i tell you, you cannot pretend he never existed. You have a kid with him, he was “part of the process”,, he also half-created the separation process, so also due to him you are now a single mum. so either you like it or not, he will be part of your life, at least untill your kid becomes an adult. Fathers can pretend we never existed, sometimes they pretend kids never did too, unfortunately, as for us mother, everything is more complicated.
      your reply is a complete nonsense and also full of poison. I belive that what we single parents live (single fathers too included), is beyond your non-parents power of understanding. But we’ve made it and we sure manage to grow-up better little humans. cheers!

      Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Raluca Jensen
      January 3, 2017

      Sorry, asshole! But the article wasn’t about my ex. The article was about the people around me, at the time. My name is Danish. My stephfather’s name. I grew up with him and his swedish/danish family. I lived 10 years in Romania, 20 years in Sweden, threfore, my accent. My ex is from Chile. I dont have his name since we were never married, asshole.

      Plus, if it was so… what does the name have to do with the story? We are friends and we help eachother with our daughter. So before you decide to write any comment in english because you are an international twat, you should go and suck a dick instead, asshole!

      Thank you and have a great fucking day, fucktard!

      Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *