Divanul psihologilor sau stai în banca ta?

De 10comments Permalink

On the couch © Cenorman | Dreamstime.comCând Sofia Loren a declarat că cel mai galant bărbat pe care l-a cunoscut a fost Cary Grant, m-am întrebat câţi dintre cei care au aflat acest detaliu ştiau cine a fost Sofia Loren, nu mai spun de Cary Grant. Apoi, constatând că foarte puţini din generaţia mea îşi amintesc de cei doi sau, dacă numele le suna familiar, ca ale lui Beethoven şi Chaplin, că nu pot numi măcar un film în care a jucat fiecare, mi-am dat seama care e problema cu mine: sunt de modă veche. Am preferinţe expirate. Îmi plac oameni, lucruri, obiceiuri şi vremuri ieşite din uz.

Acum vă veţi întreba care e legătura cu psihoterapeuţii neamului. Legătura este că, fiind de modă veche, nutresc în legătură cu această categorie socio-profesională idei învechite legate de pregătirea lor, cea mai straşnică dintre ele găsindu-şi sursa de inspiraţie în viaţa profesională a lui Freud (aşa cum e descrisă, spre exemplu, în romanul romanţat al lui Irving Stone), în cea a lui Jung (aşa cum se desprinde din studiul lui Gerhard Wehr), în cărţile lui Irvin Yalom sau în autobiografia lui Axel Munthe, “Cartea de la San Michele”. Bineînţeles, exemplele pot continua.

Proiecţia mea mentală asupra profilului ideal al acestei categorii de specialişti acreditaţi ai sănătăţii mintale este cea a unei persoane care devorează zeci şi sute de cărţi şi articole ştiinţifice, are o participare vizibilă în cercurile de specialitate, eventual, scrie ea însăşi articole în reviste de specialitate, dar, dincolo de asta, este o persoană empatică, capabilă de introspecţii profunde şi de o cunoaştere intimă a modului de manifestare a diversităţii tipologiilor umane.

Ori, cu ce ne confruntăm la ora actuală, în România, în acest domeniu?

Ia să vedem.

În primul rând, cu mai mulţi specialişti decât persoane ce au nevoie de asistenţa lor. Există, la nivel naţional, o asemenea inflaţie de psihologi că ar păli de invidie până şi moneda din Zimbabwe. Şcoala românească de psihologie produce mai mulţi psihologi decât uzina Dacia Loganuri într-un an. Vă zic, rămâi prost. Dacă nu cumva te-ai născut astfel şi ai hotărât, în speranţa că vei păcăli evidenţa, să te faci psiholog, urmând o facultate de doi lei, care ţi-a băgat o diplomă-n fund şi te-a desemnat “connaisseur al sufletului de biped”.

De ce oare atâţia foarte buni şi promiţători sculer-matriţeri şi coafeze aleg să-şi umple CV-ul cu studii către care nu au vreo chemare şi din care nu pricep o iotă rămâne un mister pentru mine. (Asta se întâmplă, fireşte, de când am rămas prost văzând câţi psihologi pe metru pătrat a dat ţara în ultimii ani.)

În al doilea rând, există o prăpastie fundamentală între pregătirea unui psiholog pe timpul răposatului şi cea actuală, în special cea din ultimii 15 ani. Cu obişnuitele excepţii, nu poţi compara calitatea studiilor unui psihoterapeut dinainte de ’89 (sau chiar până în anii 2000) cu aşa-zisele studii ale marţafoilor şi pupezelor care, prin diplomele lor inutile, minimalizează importanţa unei profesiuni, prin excelenţă, respectabile, transformând-o într-o joacă de copii submediocri, pe care orice neavenit ar putea-o practica.

În al treilea rând, o puzderie de “tineri” au deja propriile cabinete. Mi s-a explicat că, pentru a obţine atestatul de psihoterapeut, trebuie să urmezi un stagiu postuniversitar de specializare, plus un fel de terapie, cunoscuta sub denumirea de dezvoltare personală. Nimic mai frumos, însă, după ce am cunoscut câţiva psihoterapeuţi, am fost nevoit să mă întreb – se pare că am dezvoltat o tendinţă obsesiv compulsivă de a mă întreba non-stop câte ceva – cât de SERIOASE sunt stagiul şi terapia de dezvoltare personală şi cât de SERIOASĂ e practica făcută înaintea obţinerii atestatului, nu de alta, dar pregătirea lor, aşa cum se înfăţişa ochilor mei amatori, mă obliga să “privesc” cabinetele unde practicau cu suspiciunea cu care cântăresc discernământul politic al unui semianalfabet când merge la vot.

Şi, totuşi, ce-l împinge pe absolventul de psihologie să devină “psihoterapeut”? Răspunsul pe care l-am găsit poate fi plasat în acelaşi registru cu al corporatistului tâmpit de dorinţa de a fi “manager”: e vrăjit de sonoritatea cuvântului. Şi unul, şi altul intră-n transă îndată ce pronunţi cuvântul magic. Din păcate, ceea ce-şi doresc amândoi e îndeosebi  să ajungă aşa ceva, nu să fie un psihoterapeut sau manager veritabil. E mai puţin vorba de vocaţie, cât de un job care să le umfle ego-ul prin rezonanţa lui.

Ca dovadă, mulţi – şi vă explic mai departe de ce – sunt fake încă din clipa în care au pornit la drum.

Un viitor psihoterapeut, sunt de părere, înainte de a i se valida autoritatea de a cotrobăi în intimitatea materiei cenuşii a cuiva suferind, ar trebui să se cunoască pe sine foarte bine – prin asta, înţeleg a fi critic cu valorile şi standardele din interiorul graniţelor micului univers personal. Dacă ar face-o, ar admite că îşi discreditează prestigiul profesional urmând o facultate din cadrul unei universităţi ce nici nu ar fi trebuit să primească atestat de funcţionare.

Trăind într-o lume a aparenţelor, în care contează fiecare detaliu prin care încercăm să convingem că imaginea promovată e autentică, de ce ar crede oricine că, în afara celor cu care se bate pe umăr, ceilalţi NU i-ar râde în nas văzând că a urmat o facultate de doi bani?

Dacă aş fi ţintit o carieră în această ramură, poate fiindcă sunt de modă veche, aş fi avut suficientă mândrie şi inteligenţă să nu urmez oricare din facultăţile de psihologie apărute în cadrul ciupercăriei de universităţi înfiinţate în ultimii 25 de ani. Adevărat, universităţile din Bucureşti, Cluj, Iaşi sau Timişoara nu se mai bucură de prestigiul pe care îl aveau în trecut, dar şi aşa, sunt mult peste pseudouniversităţile de carton ivite din neant în anii ’90.

Şi încă ceva: aş fi lăsat preocupările profesionale în afara FB-lui. Pentru că munca mea nu se desfăşoară acolo. Şi informaţiile de care am nevoie le găsesc în CĂRŢI, nu pe net. Şi nici clienţii nu îi racolez cu poptamaşisme despre iubire, generozitate şi semnificaţia vieţii, că nici profesorii de fizică nu ademenesc corigenţii să vină la meditaţie postând pe wall imagini cu Legea a doua a termodinamicii, ecuaţia lui Galilei sau cu ce a zis Einstein despre una şi alta.

Ţin să menţionez acest aspect pentru că, înainte vreme, aveam în lista de FB câţiva destoinici posesori de cabinete. Şi toată ziua o frecau pe net cu glumiţe de psiholog, caricaturi din domeniul psihiatriei, citate stupid-motivaţionale de pe Collective Evolution ori articolaşe despre rolul şi însemnătatea psihoterapiei, luate de la unii care se promovau online scriind maculatură pentru semidocţi. Şi pentru proşti, da.

Iar după ce postau o “cimilitură” din asta, împreună cu alţi psihoterapeuţi la fel de destoinici, se like-uiau într-o veselie.

Vai, tze inteligentzi si subtili estem !

(Între noi fie vorba, pe 90% din psihoterapeuţii cu conturi pe site-urile de socializare i-aş trimite să se verifice de boala asta a like-uielii. Periculoasă boală !. Ar putea chiar să-şi dea doctoratul cu un aşa subiect, luându-se pe ei punct de referinţă.)

În concluzie:

– nu aş merge la un psihoterapeut care a absolvit Universitatea din Piteşti, Lugoj, Arad, Târgovişte, Făurei, Agigea, Videle ori Hyperion, Bioterra şi mai ştiu eu care…

– la fel, nu aş merge la unul care, în loc a-şi aduce aportul în domeniu prin articole ştiinţifice pe care să le prezinte forurilor de specialitate, eventual, să le şi publice, distribuie cât e ziua de lungă prostioare pe net – netul fiind, pentru el, principala bibliotecă de unde îşi procură cunoştinţele de specialitate – şi care se numeşte psihoterapeut fiindcă a susţinut nişte examene superficiale, a văzut filmul “A Dangerous Method”, ştie cinci cancan-uri din viaţa lui Jean Piaget şi Melanie Klein şi a stat în rândul 15 la conferinţa susţinută de “faimosul” psiholog clinician Y din Costa Rica (detaliu menţionat, de altfel,  şi în CV).

Serios, cum să las să se distreze cu piticii din capu’ meu asemenea “personagii”, consistente profesional precum citatele “cu miez” pe care ei le share-uiesc, ce încredere să am în aceşti Corina Ozon ai psihoterapiei româneşti ?

Nici pisica nu le-aş încredinţa-o să o psihanalizeze.

Însă, în ziua de azi, oricine poate pretinde a fi orice. Şi, într-o societate cu valorile răsturnate ca a noastră, chiar cu succes. Deplin succes. Ceea ce e cu atât mai înspăimânător când mă-sa şi tac-su la plod, în loc a-l ajuta să se deştepte din timp punându-i cartea-n mână, îi dau bani cu ghiotura doar ca să nu pară prost. Nu şi să nu devină unul.

Sau, mult mai probabil, să nu rămână ce a fost de la bun început.

PS

În ciuda titlului înşelător, cred cu fermitate că există oameni foarte competenţi în acest domeniu, psihoterapeuţi profesionişti pentru care practicarea acestei meserii a fost şi este unul din scopurile vieţii lor.

În acelaşi timp, fiind nu doar de modă veche, dar şi profan în domeniu, admit că e posibil să mă înşel cu privire la ce am scris despre psihologii cărora le-ar sta mai bine în faţa unei tejghele la McDonalds, admit că e posibil ca standardele de performanţă ce stau la baza obţinerii atestatului de psihoterapeut să aibă la bază exigenţe dintre cele mai înalte, după cum admit ca superficialitatea afişată de mulţi psihoterapeuţi să fie doar o disimulare amuzat-intelectuală pe seama outsiderilor cu care interacţionează.

Dar, asta e, eu pisica tot n-aş avea curaj s-o las în seama “tămăduitorilor” pe care i-am cunoscut. Şi nici pisica lui Schrödinger nu le-aş da-o, căci, oricât de abstractă a fost, a intermediat concluzii despre realitate mai pertinente decât tot ce vor reuşi ei în 50 de ani de practică asupra realităţii minţii umane. Poate doar pisica vecinului de la trei să o ia, că miorlăie în permanenţă. Cu condiţia să o psihanalizeze ericksonian în cabinetele lor până-i epuizează cele nouă vieţi.

Foto copyright Dreamstime.com

Mihnea Rudoiu

Mihnea Rudoiu

Câteodată scriu. Despre ce observ în jur.
Mihnea Rudoiu
10 Comments
  • Freud
    April 14, 2016

    super de acord, 99% dintre facultatile din romania sunt praf, indiferent daca sunt de stat sau particulare. practic, toti cei care am studiat in romania in ultimele multe zeci de ani ar trebui sa ne impuscam, pentru ca am facut scoli de rahat. nu ne impuscam, preferam sa invatam fiecare cat putem pe cont propriu. aia care scriu, de exemplu, ar trebui sa invete sa se documenteze inainte, ca sa nu mai faca confuzii grave intre psihanaliza si psihoterapie (care contine psihanaliza, dar nu se rezuma la ea). repet, ca sa nu crezi ca te-am contrazis cumva: sunt foarte multi oameni slab pregatiti in romania, in toate domeniile, iar invatamantul e un jeg. dar, din pacate, nici discernamantul nu ne da afara din casa si, se pare ca, in timp ce unii se perfectioneaza pe cont propriu, altii cred ca e suficient sa fi absolvit o scoala proasta (adica orice scoala din Romania) ca sa fii bun intr-o meserie. cum ar fi ca pentru scris sa fie suficient doar sa stii literele? nu e. mai trebuie sa si ai habar despre ce scrii. nu e cazul tau. :)

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 7 Thumb down 0

  • Un psiholog
    April 14, 2016

    Sunt câteva informaţii şi presupuneri greşite în articolul dumneavoastră dar am să le tratez doar pe astea trei:
    1. Imaginea pe care v-aţi format-o despre psihologul ideal (ăla de ştie Jung şi Freud) nu se pretează zilelor noastre, cu atât mai puţin României. Freud e depăşit. Jung e depăşit. Psihanaliza în sine e depăşită şi de aceea în România se pune accent pe terapii cognitiv-comportamentale care sunt dovedite ştiinţific că funcţionează.
    2. Spuneţi că ”Mi s-a explicat că, pentru a obţine atestatul de psihoterapeut, trebuie să urmezi un stagiu postuniversitar de specializare, plus un fel de terapie, cunoscuta sub denumirea de dezvoltare personală”.
    Vi s-a explicat greşit.
    După masterat, pentru a ajunge psihoterapeut trebuie urmat un curs de formare profesională de vreo 3 ani, timp în care înveţi nu ”dezvoltare personală” ci psihoterapie. Dezvoltarea personală nu prea are legătură cu psihoterapia. Desigur, ca psiholog poţi opta ulterior şi pentru un curs de dezvoltare personală dar eu unul mă îndoiesc că ar folosi la ceva.
    3. Spuneţi că în ziua de azi Clujul nu se mai bucură de prestigiul din trecut, când Clujul e pe locul I în ţară la capitolul psihologie şi recunoscut pe plan mondial ca având una din cele mai bune şcoli de psihologie din lume.

    Ne documentăm şi noi puţin înainte de a scrie o piesă de opinie?

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 8 Thumb down 2

    • Claudiu
      April 15, 2016

      Pentru acces in profesie (drept de libera practica) trebuie un numar minim de ore de dezvoltare personala (150 daca nu ma insel). Apoi pentru nivelul 2 mai trebuie inca vreo 200 plus 50 de terapie individuala. Sigur, asta pe langa cei 3 ani (minim) in care inveti psihoterapie, cei de care spuneati si dvs.

      Like ori Dislike: Thumb up 3 Thumb down 1

  • Claudiu
    April 14, 2016

    Ooo, ce subiect vast ti-ai ales si tu :) Una peste alta, chiar daca te autodeclari profan, ai cam nimerit-o. Psihoterapia este profesie de vocatie si pentru care trebuie sa ai si chemare si talent, la fel ca in multe alte profesii cheie: medic, profesor, preot si asa mai departe. La fel ca in celelalte astfel de profesii, si in psihoterapie se insinueaza tot felul de neaveniti. Institutia care reglementeaza profesia aceasta este Colegiul Psihologilor din Romania. O parte din “nechemati” sunt filtrati de Colegiu (prin procesul de acreditare) insa exista 2 probleme mari aici: 1. Colegiul are autoritate asupra cuiva doar daca este membru. Daca nu te inscrii, nu au ce sa-ti faca. De asta exista multi diletanti si de-asta recomand tuturor ca, inainte sa mearga la cineva, sa verifice macar daca e membru in Colegiu. Nu e o masura 100% sigura dar macar scade riscul. Nu e sigura din cauza celui de-al doilea punct. 2. Colegiul este o institutie si, ca orice institutie, nu e perfect.

    Mai ai tu scapari (de exemplu inainte de 89 nu prea exista nici psihologie nici psihoterapie, ca atare nu ai ce comparatie sa faci) dar per total mi-a placut textul.

    Apropo, sunt psiholog psihoterapeut :)

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 6 Thumb down 0

  • ana
    April 14, 2016

    Extrem de subiectiv articolul. Da. Asa e. Ai ghicit. Sunt absolventa a Univ Hyperion, Fac. de Sociologie & Psihologie, am un curs de formare in psihoterapie cognitiv comportamentala, in cadrul unei asociatii conduse de Irina Holdevici. Si, inca o data, da. Nu lucrez in domeniu.
    De ce am facut facultatea? pregatirea? Mi-a placut. Mult. Am facut-o pentru mine. Si apoi, cati dintre noi lucram in domeniul in care ne-am pregatit initial? Cati ne putem permite, de fapt?
    Strict legat de comentariul facut ca “nu m-as duce” la cei care au terminat fac. x y z…doar pe cele private vad ca le-ai enumerat – ce te face sa crezi ca la stat lucrurile sunt diferite? Te intreb pt ca am intalnit atat de multe exemple de persoane care au studiat la stat dar nu aveau nicio treaba cu acest domeniu. Empatie – lipsa, si atatea altele.

    Dezbarere echilibrată. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 5

    • Nutza coafeza de hobby psiho...stylist
      April 15, 2016

      “Am facut-o pentru mine ” …. Facultatea la Hyperion … Mai bine încercai o școala profesională cel putin aveai o pâine de mâncat cinstit nu mai tocai banii parinților degeaba….

      Like ori Dislike: Thumb up 2 Thumb down 3

  • Anto
    April 14, 2016

    Mi-a placut. Punct.

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 2

  • o pisica
    April 14, 2016

    omule, daca tu crezi ca o persoana nu poate excela in ceea ce face decat daca a terminat o anumita facultate, esti dus. bine tu ca informatiile sunt doar in carti si nu pe net. ca pe net nu-s carti. pe net sunt doar pisici. asta si noroc ca pe vremea raposatului se facea carte cum trebuie. noroc cu toate ideile astea “geniale” ca altfel cine stie unde am fi ca tara, ca popor, pe undeva “dezvoltati” sau “deschisi la minte” sau vreun alt adjectiv din asta ce nu se alinieaza gandirii de moda veche promovate.

    Like ori Dislike: Thumb up 5 Thumb down 2

  • Io
    April 14, 2016

    Super: “a-si aduce aportul”

    Like ori Dislike: Thumb up 3 Thumb down 0

  • Ina
    April 21, 2016

    Noroc cu scriitorii care au facut “facultatea de scriitori” la stat, pe vremea lui Ceausescu cand nu exista nici TV, nici internet,nici psihologi . Pai ce s-a schimbat in scoala romaneasca de atunci? In scolile in care este internet,nu merg calculatoarele,in altele internetul este doar la domnu’director in birou, scriem tot cu creta pe tabla (daca nu este in clasa copilul unui patron sa doneze o white board),majoritatea scolilor de la tara inca au WC ul in”fundu gradinii”,copiator/imprimanta? You’re kidding. Si noi ne plangem ca avem prea multi psihologi. Cred ca nu avem de ajuns.

    Like ori Dislike: Thumb up 2 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *