Gânduri după ziua de ieri

De 0 Permalink

Two masks © Fotovika | Dreamstime.comMajoritatea covârșitoare a românilor este : fie neinformată fie indiferentă fie comodă fie egoistă fie combinația mai multor elemente din această listă. Dacă ar fi fost altfel, prezența la vot ar fi fost de peste 30%, în condițiile unui one-shot electoral, iar primari actualmente închiși sau anchetați pentru evaziune fiscală nu ar fi fost aleși cu rezultate categorice.

Într-o țară pentru care educația civică înseamnă doar o medie în plus la capacitate, votul obligatoriu este o soluție pentru a forța masa populației să se informeze – măcar de suprafața – și să ia o decizie – măcar sub amenințarea foarte legală și democratică a unei amenzi usturătoare, precum în Belgia, unde prezența la vot este mereu peste 90%.

O alternativă, sau completare, ar fi revenirea la votul în două tururi. În lipsa obligativității prezenței, un al doilea tur mobilizează mult mai mult electoratul – a se vedea stoparea in extremis a victoriei Frontului Național în al doilea tur al alegerilor regionale din Franța, în decembrie 2015.

42% din 33% nu reprezintă o majoritate, iar argumentul “cetățenii au vorbit” este în acest caz un non sens. Au “vorbit”, per total, 1 din 3 indivizi, ceilalți doi având altceva mai bun de făcut toată ziua. Chestia asta ar trebui să ne lovească în cap pe toți, precum o măciucă.

Ar mai fi de menționat criza în care se află un anumit partid istoric și dreapta românească, în general. Cum nimeni n-ar trebui să-și dorească existența unui super-pol de putere, această criză e de rău augur pentru toți, dacă din ea nu va rezulta o alternativă concretă până în noiembrie. Adică până poimâine. Tic-toc.

Oareșcum pe același subiect, pe listele electorale din diaspora s-au înscris foarte puțini oameni. Bine, nici eu nu m-am înscris încă, dar eu locuiesc la 25 de minute cu trafic de ambasadă, ceea ce, aducându-mi aminte de noiembrie 2014, nu e cazul majorității căreia se adresează măsura votului prin corespondență.

Preventiv, mă voi înscrie pe lista de vot, chit că nu ar fi o problemă să mă plimb duminica până la ambasadă, timp de câteva minute… (atenție, de la acest punct încolo, coada mai durează 4 ore).

Ar mai fi o concluzie posibilă ce se poate desprinde după ziua de ieri. Vorba bancului cu Bulă : nu poți trece pe cineva strada când nu vrea să fie trecut. Sper să nu fie cazul, totuși…

Rămân speranțele de mai bine și realitățile pe care le găsesc de fiecare dată când mai trec prin București.

Și da, mi-e drag orașul meu. Pentru că orice aș face e (și el) orașul meu, vine cu mine peste tot și mă interesează soarta lui, chit că nu mai am un cuvânt oficial de spus.

Se pare că Joni Mitchel are dreptate, nu știi ce ai până-l pierzi.

Ilinca Neagu

Regizor, fotograf și producator, stabilită din 2009 în Bruxelles. Îmi împart timpul între filmări, îngrijit florile din grădină împreună cu partenerul de viață, citit și informat despre lumea din jurul meu. Din când în când mă enervez mai rău decât de obicei, și-atunci mai scriu diverse chestii.

Latest posts by Ilinca Neagu (see all)

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *