Sunt grasă, dar măcar am țâțe nu e deloc amuzant

Guilty © Bowie15 | Dreamstime.comAceastă scrisoare este o replică la articolul Noi, grasele, multumim Universului, scris de Rucsandra Nițu. Poziția Sereniti este de a încuraja orice dialog civilizat pe teme controversate și atragem atenția că orice comentariu deplasat nu va fi publicat. Vă lăsăm să decideți singuri cine are dreptate: Laura sau Rucsandra.

Dragă, Rucsandra

Când aveam 16 ani și 80 de kilograme, am citit un articol asemănător cu al tău. Avea același final glorios, ”sunt grasă, dar măcar am țâțe”. Eram adolescentă și mi s-a părut că am descoperit, în sfârșit, jumătatea plină a paharului, jumătatea plină a farfuriei și jumătatea plină a vieții. De fericire, mi-am luat o înghețată cât capul meu. Apoi m-am cinstit și cu o clătită. ”Lasă, că se pune pe țâțe”, glumeam.

Articolul mă făcuse să râd. Mă făcuse să mă simt acceptată. Făcea mișto de toate problemele pe care le aveam și eu. Ba chiar, una peste alta, tipa care-l scrisese părea că se simte bine în pielea ei, așa cum eu nu mă simțisem niciodată. În sfârșit găsisem un gras fericit. Deci, se poate.

Din ziua aceea mi-am însușit atitudinea și ideile din articol, folosindu-le drept paravan pentru orice situație în care, din cauza gabaritului meu, eșuam să fac lucruri pe care prietenii mei le puteau face. Să fug după autobuz. Să încap cu încă doi/trei ca mine pe bancheta din spate. Să îmbrac o haină fără să pară că pocnește pe mine. Să mă ascund după un copac. Ori să fiu îmbrățișată de primul băiat care-mi căzuse cu tronc, fără să pară că-s mătușă-sa care dacă-l îmbrățișează mai tare, îi rupe coloana.

Ori de câte ori mă loveam de grăsimea mea, îmi aminteam de articolul ăla, care-mi ținea de cald. Îmi spuneam că nu-i nimic greșit în a fi grasă și că, într-o zi, țâțele mele vor fi și mai mari, iar eu și mai fericită. Așa că mâncam. Mâncam ca sparta, pe ascuns, ciocolăți întregi, sticle de cola, pungi de chips-uri și bomboane cu kila. Momentele când mâncam erau singurele în care eram fericită cu adevărat. Vreo patru ani la rând am tot continuat să mă îngraș.

Îmi scosesem scutire pentru ora de educație fizică, plângeam prin cabinele de probă ale magazinelor când trebuia să îmi sug burta și să mă screm două minute ca să-mi pot închide o pereche de pantaloni elastici, când dormeam la prietenul meu de atunci abia încăpeam în pijamalele mamei lui, iar el, drăguțul, îmi spunea încontinuu ”eu te iubesc așa cum ești”. Ah. În sfârșit îmi găsisem și eu pe cineva de care nu trebuia să mă ascund atunci când mâncam ciocolată, chips-uri, cola, bomboane, napolitane și cartofi prăjiți. Mâncam împreună.

M-am trezit în primul an de facultate că am 110 kilograme și că iubitul meu mă înșelase cu o pistruiată de 55 de kile. Nimeni nu mă mai iubea așa cum eram. Nici măcar eu. Atunci am descoperit că nu m-am iubit niciodată. Că n-a fost niciodată amuzant.

Ce vreau să spun este că nu e nimic mișto în a fi obez. Nu e nimic amuzant să ți se frece picioarele între ele, să obosești după cinci minute, să nu-ți vină hainele, să ocupi două locuri în loc de unu, să nu poți sta niciodată pe picioarele cuiva când vă înghesuiți șapte într-o mașină mică, să ”salvezi aparențele în public”, dar să bobinezi acasă, să te ascunzi, preferabil, după cineva când faceți o poză, iar dacă totuși stai la vedere, să ocupi trei sferturi din poza grupului. Nu e nimic amuzant, nu e nici măcar ”tragi-comic”.

Rucsandra, n-ai scris doar un articol, un articol în care ”glumim și noi puțin”, ”facem haz de necaz”, un articol în care ”și grasele au umor și cupa C”. Nu este nimic amuzant în a fi gras. Oricum o dăm, pur și simplu nu-i. O spun privind în urmă la anii când și eu credeam că este. Nu e articolul ăla singurul vinovat că eu m-am făcut cât un iceberg. De vină a fost atitudinea mea. Atitudine la care a contribuit și articolul care se aseamănă mult cu al tău.

Atât voiam să-ți spun. Că ce-ai scris tu poate va ajunge într-o zi la o altă adolescentă. Și asta nu-i amuzant.

Citește și Noi, grasele, multumim Universului

Foto copyright Dreamstime.com

Laura Baban

Laura Baban

Scriitoare, călătoare, tânără și neliniștită. Îmi plac biletele mijloacelor de transport, ceaiurile, umbrelele, copacii și lăbuțele de cățel. Mi-e frică de înălțimi, de singurătate și de oamenii reci pe dinăuntru. Învăț în fiecare zi, pe unele să le cuceresc și pe alții să-i ocolesc.
Laura Baban

Latest posts by Laura Baban (see all)

18 Comments
  • Aliss
    July 18, 2016

    …corect, uneori poți rîde de sănătatea ta…dar asta pînă la primul atac de inimă…

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 27 Thumb down 0

  • Rucsandra
    July 18, 2016

    Laura, daca ti s-a parut ca articolul meu face apologia obezitatii, crede-ma, nu asta a fost intentia. Asa cum am replicat cuiva, sunt vesnic la regim. Ceea ce releva ca nu ma multumesc cu status quo-ul. Imi pare rau pentru experienta ta, dar nu da vina pe un articol pentru un stil de viata. Kilogramele sunt ale fiecaruia si trebuie sa si le asume. Da, un articol in care te regasesti te poate alina timp de cateva minute, dar cu siguranta nu poate constitui o carja pe termen lung pentru a te sprijini in niste decizii.
    Ca adult am aut si 51kg, si 120kg. A fost o combinatie de mai multi factori, dar asumati toti.
    Umorul este un stil de viata pentru mine. La fel de amuzant voi povesti si cand o sa dau jos cele 30kg ramase de dat jos, dupa ce am dat deja 30 :)

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 52 Thumb down 12

    • Nicoleta
      July 18, 2016

      Rucsandra, cu tot respectul, faptul ca esti mereu la regim imi semnaleaza tocmai opusul – ca te multumesti cu status quo-ul.

      Daca intr-adevar nu ai fi multumita, ai face ceva serios in legatura cu asta, astfel incat sa ajungi la greutatea dorita, si sa te mentii :)

      Sunt de acord cu Laura aici. Nu mi s-a părut că insinuează că încurajezi obezitatea, însă poziția ei mi se pare mult mai fermă şi clar mult mai în sprijinul persoanelor cu probleme de greutate. :)

      Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 23 Thumb down 8

    • Gennie
      July 18, 2016

      Rucsandra, exact asta lipseste din articolul tau, abordarea serioasa a problemei dincolo de micile glume si “silver linings” care te ajuta sa supravietuiesti fiecarei zile . Este o mare diferenta intre a lua un om asa cum este el, fie gras sau slab, fara a-l judeca, si a incuraja si valida supraponderabilitatea – ceea ce articolul tau cam face, char daca nu asta a fost intentia ta.

      Daca ar fi fost vorba despre persoane anorexice, probabil ca nimeni nu si-ar fi permis sa scrie un articol cu glume de genul “merg mai repede cand imi bate vantul din spate”.

      Acceptarea este una, ignorarea problemei este cu totul altceva. Autoironia ajuta sa faci fata efectelor, dar cum ramane cu cauza?

      Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 23 Thumb down 4

  • Alina
    July 18, 2016

    Perfect de acord cu LAURA. Nu este nimic amuzant. O spun privind în urmă la perioada în care ajunsesem la 119 kg și mă amăgeam că totul va fi bine și că voi slăbi atunci când voi vrea eu. Of, câte traume…de la plânsul în cabina de probă până la fericirea combinată cu tristețe după ce ”balotam” în mine tone de mâncare (pe ascuns, evident). Norocul meu este că totuși cei care mă iubesc au luat atitudine și m-au ”forțat” să iau măsuri. A fost necesară o operație ca să revin la normal. Acum am 67 de kg și o viața minunată. Mi-am câștigat deminitatea. Nu am țâțe (da, mă dau cu alifie de bube), dar sunt sănătoasă, nu mai plâng în cabina de probă, pot privi cu plăcere pozele în care apar și eu, nu mi-e rușine să merg pe stradă. NU E NIMIC POZITIV ÎN A FI GRAS! Nici măcar fața nu îți este frumoasă. Privind la pozele de atunci realizez că arătam mai bătrână decât mama!! Și degeaba ai un păr minunat dacă tronează pe un munte de colaci…

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 37 Thumb down 5

    • Viorel Straoanu
      July 18, 2016

      Am facut si eu o operatie acum 3 sapt.Nu vrei sa intri pe fb si sa vb putin? Niste sfaturi si sugestii mi-ar prinde bine.

      Like ori Dislike: Thumb up 2 Thumb down 0

  • Printesa
    July 18, 2016

    E aberant sa nu faci distincție in informații! Condamnam lupul de hartuire infantila când Scufiță Roșie e o fire voluntara….. Da.sunt o umflata de 100 de kg si vina e a mea nu a articolului sau a geneticii.sa fim serioși! Dau vina pe incapacitatea de a ma stăpâni tap ispășitor,!

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 30 Thumb down 3

  • Annelise
    July 18, 2016

    Fetelor,articolul scris de Ruxandra e o parodie si o constatare amara a situatiei.Nicidecum nu este strigator la cer,daca citim cu atentie avem ce invata din cele scrise.Fiecare avem de ales,indiferent de circumstante,si alegerile noastre ne insotesc toata viata.

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 24 Thumb down 3

  • Sanda
    July 18, 2016

    Eu cred ca ambele articole au aceasi miza. Constientizare si actiune. E mai greu cu sensul actiunii.. :)) Ramane ca fiecare ”grasuta” sa-l descopere. De cele mai multe ori autoironia duce catre rezultate fabuloase, pozitive. Ca o fosta ”obeza” va pup si va imbratisez cu drag pe amandoua.

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 9 Thumb down 1

  • Darrana
    July 18, 2016

    Vreau si eu sa ofer o parere.
    Am fost o adolescenta supraponderala, un adult cu o greutate normala, iar acum am ajuns la obezitate. Singurul lucru care s-a schimbat in anii astia, in afara de kilograme, e respectul meu fata de mine.
    M-as fi bucurat in adolescenta sa gasesc un articol ca al Rucsandrei, care sa imi arate ridicolul din viziunea celor din jurul meu, care imi spuneau ca valorez mai putin decat o persoana slaba. Acum ma iubesc mai mult decat atunci.
    In ciuda greutatii nu bag in mine cu tonele, mananc putin, ma satur repede si duc o viata sanatoasa. Asta nu a impiedicat alti factori sa ma aduca la obezitate. Nu spun ca e ok sa fiu obeza, sau ca nu fac nimic in privinta asta, dar nici nu ma condamn ca am o greutate condamnabila de restul lumii.
    Iar umorul ajuta intotdeauna. Cum altfel sa scapi de stres cand se aduna piedici si hopuri si parca sunt toate negre? Cum sa mai fii motivat cand alergi sa slabesti si ti se inmoaie genunchii sub greutate, daca nu faci o gluma, daca nu razi putin?

    Ok, obezitatea e o problema, un factor de risc pentru o gramada de boli, dar nu e o tragedie si nu te anuleaza ca persoana si, mai ales, nu e imbatabila.

    Exista viata dupa obezitate(si in timpul ei)!

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 27 Thumb down 6

  • Nickname
    July 18, 2016

    Articolul Rucsandrei mi s-a parut mult mai savuros. Fix in genul unei “rubensiene” simpatice in lupta cu odiosul cantar. Si nu, nu mi se pare deloc ca ar afirma ca grasele sunt misto. Mi se pare mai degraba plin de autoironie, de o ironie amara. Ironia unei femei care nu se simte tocmai fain in trupul ei, care e constienta ca nu e cea mai dezirabila de pe planeta. Posibil sa fi avut si ea parte in viata de cel putin o roscata de 55 de kile, caci – nu-i asa – si sub o cupa C “bio” bate o inima. Rucsandra constientizeaza dezavantajele ocalelor in plus si alegerea ei e facuta. Eu in cheia asta am citit articolul ei si ca urmare, cu scuzele de rigoare, al tau mi se pare cam pedant.
    PS. Chestia cu “ciocolăți” a fost o ironie din partea ta, nu-i asa?

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 19 Thumb down 2

  • Valeria
    July 18, 2016

    Usor sa critici in loc sa apreciezi umorul si ironia fina dintr-un articol bine scris. Unii sint grasi, altii sint slabi, asa e lumea si e bine sa fie diversa. Sintem bombardati de “modele” vesnic flaminde, anorexice si frustrate. Nimeni nu stie sa rida si sa se bucure, asa cum stie o femeie plinuta, grasuta. Poate e mai bine sa vezi omul si nu kilogramele!

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 14 Thumb down 4

  • Cristina
    July 18, 2016

    Dragă Laura, dar de ce te-ai agățat de articolul ăsta ca să-ți alimentezi frustrările şi neputințele şi nu ți s-a lipit de retină unul dintre acelea, mult mai multe, care te învață cã “e ok să ții dietă, e ok să faci sport, e ok să mănânci sănătos”?
    Ai luat prea în serios un articol scris cu foarte mult umor. Autoironia e semn de inteligență, autovictimizarea e semn de frustrare.

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 12 Thumb down 3

  • Mihaela Calin
    July 19, 2016

    Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    Comentariu neapreciat. Like or Dislike: Thumb up 5 Thumb down 9

    • Cam
      July 19, 2016

      O grija ai….

      Like ori Dislike: Thumb up 3 Thumb down 0

  • zika
    July 19, 2016

    Mihaela Calin asta nu te face cu sau fara facultate !!!
    draga Mihaela Calin hateri sunt pe alt site

    Like ori Dislike: Thumb up 3 Thumb down 0

  • ioana
    July 20, 2016

    Acum, sincer, cred ca se presupune ca toti avem capul pe umeri cu un motiv – sa gandim. Acum, ca avem si capacitatea de a percepe umorul si ironia, probabil depinde de anumiti factori, insa e tare bine sa le ai, ai o viata mai frumoasa si mai fericita. Pe de alta parte, victimizarea si sensibilitatea exagerata o sa ne duca pe o cale a falsitatii si ipocriziei maxime. Pana la urma e alegerea fiecaruia cum vrea sa trateze un aspect, cu umor sau serios, dar, sincer, daca un articol iti influenteaza stilul de viata si deciziile, stima de sine si ideile dupa care te ghidezi in viata, poate ca problema este deasupra gatului si nu la altii. Niciun gras nu se place asa, insa unii au puterea sa se schimbe pe termen lung, altii se complac in situatie si glumesc, iar altii raman grasi si frustrati si sar la gatul celor care se amuza de situatie, isi gasesc scuze si traiesc dupa “cine ma vrea ma place asa”. Daca nu ai dorinta sa schimbi ceva nu o sa ai nici puterea sa o faci, si pana la urma toate sfaturile si articolele din lume nu o sa te ajute, mai ales daca esti lenes si negativist.

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 6 Thumb down 0

  • Andreea
    July 26, 2016

    Pe unii umorul ii ajuta sa fie pozitivi, pe altii ii plafoneaza.
    Contradictiile sunt doar subiective, evident. La unii merge ceva, la altii altceva.
    Ruxandra, daca esti la dieta, nu esti ok.
    Mai degraba adopta un stil de viata sanatos, te autoeduci, poti vorbi cu un nutritionist macar 2-3 sedinte pentru informatii, daca nu iti permiti mai mult.
    Daca stai in diete, asa stai toata viata. Nu exista dieta sa se aplice tuturor. E o solutie pe termen scurt. Mai ramai si cu tot felul de carente de vitamine.

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *