Gregory Porter și muzica la șansa a doua

De 0 Permalink

Cântărețul american Gregory Porter invită, prin versurile sale, la compasiune și blândețe. Take me to the alley, melodia care dă numele ultimului album, însemnat recent cu un Grammy, a fost inspirată de Ruth, mama lui și de vizita Papei Francisc în SUA de acum câțiva ani, care a trecut prin închisori și a spălat picioarele deținuților. Pe plan local, mama lui a ales să meargă întotdeauna pe cele mai obscure sau mai periculoase străduțe. A căutat, într-un fel, pericolul, spune Porter în nenumărate interviuri, cu asta se ocupa ea, pentru că știa că în acele zonele sunt cei oropsiți pe care ulterior îi îmbrăca, îi hrănea, le oferea adăpost, în funcție de nevoie. Filozofia lui Ruth era că oricine merită o a doua șansă, oricine îi poate fi prieten.

El și cei șapte frați au fost crescuți de ea, mamă singură care predica prin gospel și lucra ca asistentă. Casa era mereu plină de muzică, aveau practic un cor întreg, cum glumește Porter.

Modelele lui Porter nu se opresc la mama lui sau la Papa Francisc, ci merg mai departe, la Nat King Cole, pe care l-a idolatrizat dintotdeaunași pe care-l consideră damn smooth for a reason, pentru că el a fost, de fapt, primul Barack Obama.

Porter începea să studieze la Universitatea San Diego și să se pregătească pentru o carieră strălucită ca fotbalist. La scurt timp se accidentează ireparabil la un umăr și nu se mai întoarce pe teren, în ciuda terapiilor.

După suferințe și depresii, după ce cancerul îi fură mama la 21 ani, începe să plece urechea, la fel de timid, la ce-i spusese Ruth cât trăise și intră în lumea intimă a jazz-ului din San Diego, mai târziu din New York. Porter și-a creat treptat un univers propriu, plin de blândețe, care-i unește firea country, blues și gospel cu ritmurile jazz cu sărăcia din lume.

Un jazz contestat de tradiționaliștii stilului, parcă prea accesibil și altora din afara sferei aficionada, din cauza versurilor care mângâie, parcă, seara, înainte de culcare, ca punctul culminant al unei povești bune. Parcă ar fi prea multă poveste și blândețe în pătura catifelată a lui Porter ca să fie considerată jazz pur, dar să nu uităm, cum spunea și el, că jazz-ul evoluează întotdeauna, că mereu apare ceva nou, care va atrage o categorie nouă de oameni. Iar el? Asta vrea, ca mesajele lui de bine să ajungă pe cât mai multe alei cu găuri în asfalt. Unii critici au spus despre el că în niciun caz nu e un jazzman, ci bluesman toată ziua, bluesman toată noaptea. Pe Porter aproape că l-a pufnit râsul când i-au cerut reporterii replică. Dacă aveau impresia că asta ar fi o jignire pentru cântăreț, nici că putea primi alt compliment suprem.

Pe Porter nu-l poți îngrămădi într-un colțișor, într-o categorie, într-o cutie. Poți spune că e un om în straturi, cel puțin capul lui. Va purta la fiecare concert semi-cagula care-i acoperă niște cicatrici și care după descrierea lui e pe post de security-blanket. Poți spune și că pe asta o acoperă cu o beretăcu cozoroc, care-i definește propriul jazz-hat, ca parte tradiționalistă în formare, la cei 45 ani, la cei aproape doi metri înălțime. It`s my thing, o să-ți spună zâmbind. Însă numele te duce cu gândul la opusul tradiționalismului, la portare, portabil, care, conform DEX, poate fi transportat cu ușurință. Porter e afabil și-și tratează publicul ca pe prietenii pe care-i invită la cină, asociere pe care-o face cu drag, pentru că iubește să gătească. „Mă gândesc la muzică în aceiași termeni în care gândesc mâncarea. Pun o farfurie plină în fața unui prieten și mă simt bine, îl hrănesc. Așa e și cu muzica, la asta mă pricep. La hrănit.”

Deși abia în ultimii cinci ani a fost încununat cu succes, printre altele și cu două premii Grammy, Ruth l-a avertizat de mult pe Porter că darul lui îi va face loc la masa regilor și-i va hrăni pe toți pe drumul spre ei. N-a crezut-o, dar a zâmbit când a fost invitat la un festival din UK și a văzut plin separeul Palatului Buckingham. Cum cânta mentorul lui, Nat King Cole, If you smile through your fear and sorrow, Smile and maybe tomorrow, You`ll see the sun shining though for you.

*La zâmbete și hrană pentru suflet vă invită și Porter pe 24 aprilie, la Sala Palatului, când vine pentru prima oară în România.

Biletele la acest eveniment costă 120, 150, 180, 220, 260 de lei în funcție de categorie și se găsesc în rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas, CinemaPro), online pe www.eventim.ro, dar și la casieria Sălii Palatului. Concertul Gregory Porter este prezentat de Twin Arts. Detalii pewww.twinarts.ro și paginile de Facebook Jazz Night Out și Twin Arts.

Sereniti are de dat 2 invitații la concert, dacă răspunzi corect la următoarea întrebare:

“Câte premii Grammy a câștigat Gregory Porter?” – așteptăm răspunsul corect in comentarii, pe facebook.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *