Iubire, inconştienţă sau prostie crasă?

De 7comments Permalink

camera-viewpointNu am priceput niciodată motivul pentru care oameni aparent normali la cap se compromit stupid, legându-se la cap fără să-i doară. Mă refer aici la acele persoane care, dintr-un motiv sau altul, acceptă să se filmeze în timp ce fac sex. De acolo la şantaj şi postarea fotografiilor pe site-uri e un pas incredibil de mic.

Nimeni nu pune la îndoială că, la momentul gamma + 1, tipul – căci, de regulă, despre masculi imbecili este vorba – pare iubirea vieţii ei şi nimic nu pare a schimba acest adevăr fundamental până ce, din neant, apar problemele de infidelitate, de diferenţe ireconciliabile (ca să împrumut o expresie în vogă când se despart vedetele hollywoodiene), de gelozie sau de altă natură.
Ea, înţeleaptă, ia hotărârea să se despartă, dar iată că Love of my life, brusc orbit de neputinţa de a o păstra lângă el, o ia pe arătură. Incepe cu vorba bună, cu texte patetice, cu lacrimi, continuă pe un ton ridicat şi finalizează cu ameninţări şi şantaj.

Întotdeauna pare de neconceput, dar unii indivizi, deşi flutură la început pe Dr. Jeckyll, îl ţin dosit în străfunduri şi pe Mr Hyde, poate ascuns bine la început – mă rog, când eşti îndrăgostit(ă), cam orice defect strigător la cer, evident pentru alţii, este fatalmente inexistent pentru cel implicat –, iar această latură întunecată (de pitecantrop, cel mai adesea) începe să iasă la iveală cu primele probleme de cuplu şi atinge apogeul când postează nevinovatele filmuleţe în care el&ea se zbenguie tandru a la Titus Steel & Alina Plugaru.

Se prea poate ca ea să aibă absolută dreptate să se despartă de el, însă va fi irelevant. Fotografiile şi filmuleţele vor atârna pe net şi, inevitabil, printre cei ce le vor viziona, la un moment dat, va fi şi unul care o va recunoaşte şi uite-aşa vestea se va răspândi – dacă nu cumva o va face chiar cel care le-a uploadat pe net – şi pentru cea direct afectată va fi începutul unei intense celebrităţi nedorite şi dureroase, adică un fel de calvar în care nu doar că va fi asociată cu diverse etichete puţin măgulitoare şi va fi terfelită pe la colţuri de toţi cunoscuţii şi neica nimenii, dar poate va fi nevoită şi să-şi părăsească şi locul de muncă, poate chiar oraşul în care locuieşte. Asta fiindcă în 99.99% din situaţii nu va fi vorba despre sex-tape-uri ce transformă respectivele persoane în adevărate vedete de tabloid, cum s-a întâmplat cu blowjobu’ lu’ Paris Hilton şi cu sexul practicat de acel mastodont miniatural intitulat Kim Kardashian. Nu, va fi vorba doar de duioasele apelative “curvă”, “târfă”, “paraşută” etc. la care se va adăuga o doză consistentă de umilinţă inutilă, care se va întinde peste cariera şi viaţa ei ca o mâzgă imposibil de şters.

La fel de adevărat poate fi că gibonul ce-a postat filmuleţele din răzbunare să şi-o fure, să fie amendat şi să stea în închisoare, să zicem, o sută cincisprezece ani şi două luni. Şi? Cu ce o va ajuta asta pe respectiva persoană pentru care filmuleţele erotice, înregistrate pentru eternitate, poate aveau odinioară un parfum intim pe care îl inhalau doar ea & iubi, dar acum îl gustă tot mapamondul la una mică, începând cu tătăici de 90 de ani şi sfârşind cu puştani de 12? Toţi anii ce i-au rămas va trăi în umbra acelor filmuleţe. La un moment dat, se va uita şi de asta, normal, dar sentimentul de jenă, izvorât din pudoare – pe care, oricât de dezonhibaţi am pretinde că suntem, tot rămâne prezent în noi – niciodată nu va dispărea.

Recent, o italiancă de 31 de ani s-a sinucis fiindcă un filmuleţ în care făcea sex all inclusive cu patru bărbaţi în timp ce făcea mişto de logodnicul ei a fost postat de unul din cei patru bizoni pe internet şi i-a distrus viaţa. Familia ei cere să i se redea femeii demnitatea. Fiindcă de morţi trebuie să vorbim numai de bine, mă abţin de la comentarii în privinţa acestei demnităţi.
Însă cu sau fără demnitate, sincer, nu mai bine te rezumi la selfie-uri? (În care să apari îmbrăcată, fireşte.)
Hmmm?

Foto copyright Dreamstime.com

Mihnea Rudoiu

Mihnea Rudoiu

Câteodată scriu. Despre ce observ în jur.
Mihnea Rudoiu

Latest posts by Mihnea Rudoiu (see all)

7 Comments
  • Aliss
    September 19, 2016

    Corect…toți facem greșeli,mai mici sau mai mari, dar trebuie evaluate consecințele…femeia era slaba de înger, si de asta s a sinucis…mi se pare absurd sa dam vina pe alții…

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 1

    • un roman
      September 19, 2016

      Nu vad nici o diferenta intre unii care se lauda ca au facut si au dres cu “una” si altii care publica pe net poze, filmari. E fix aceeasi situatie.

      Si sa nu uitam, nu cunoastem detaliile. Sunt atatea situatii in care “una” e o fata de bun simt care a facut greseala sa pice in plasa vreunui pervers.
      Sau voi mergeti la sigur si ii spuneti fetei “vreau sa te f!” Right!
      Va place fata, o invitati la suc, o vrajiti, va sarutati, tinut de mana. Asta se cheama relatie. Pe care apoi unii o editeaza sa poata sa se laude ce-au facut ei cu “una”. How fucked up is that???

      Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • liviu
    September 19, 2016

    slabutz si irelevant.ai ratat subiectul iar eu am pierdut 5 min. .data viitoare nu mai intru sa citesc.

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • marius
    September 19, 2016

    Daca nu vedeam poza, iar spuneam ca o domnisoara isi arunca tot ce inseamana frustrare asupra barbatilor. Dar se pare ca un domn a scris un articol uitandu_se in jur, fapt ce i se intampla dupa cum spune, cateodata. Nu am nimic impotriva subiectului, sunt lucruri ce se intampla in jurul nostru si de care ne minunam cata prostie si inconstienta contin. Dar de aici si pana a folosi intr-un text la adresa barbatilor epitete de genul gibon sau masculi imbecili, asta chiar nu o inteleg. Ok, relatezi un fapt ce tot apare cu regularitate in presa, doi oameni in momentele intime se filmeaza si apoi inregistrarea ajunge pe internet. Scuze , dar din cate tin eu minte , tipa respectiva chiar spune la inceput, filmezi ? Bravo ! Cel putin asa sa vehiculat in presa. Domnule Rudoiu si doamna Corina, doamna Simona, etc, nu e nevoie sa fim nici misogini si nici ii facem pe barbati in toate felurile, atunci cand scriem un articol. Poti sa prezinti un fapt, sa iti dai cu parerea, sa fii subiectiv, dar nu folosi mizerii ca se supara gibonii din jungla africana pt ca ii jignesti. Atat in randul barbatilor cat si in randul femeilor exista uscaturi, tocmai de aceea Ea spune filmezi Bravo(cu toate ca zilnic probabil a citit pe net de amanti care au aruncat filmarile pe net, dar il felicita pt ca filmeaza) , cat si barbatii care dupa ce si_au indeplinit placerea, o impartaseste mandru catre ceilalti de teapa lui. Observi domnule Rudoiu ca pot vorbi de niste fapte ciudate si greu de inteles logic, fara sa ii fac pe barbati giboni si nici pe femei curve fara scrupule. Nu, se poate tine ditamai disertatia pe prostia si inconstienta umana, fara limbaj urat. Nu de alta, dar si dumneata ajungi in randul celor pe care ii combati, sau poate asa va place pt ca se atrag commenturi si sunteti tare mandrii de nr de vizitatori. Hmm. Dar cu ce pret

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • un roman
    September 19, 2016

    Cred ca ar fi bine sa incepem sa ne privim cu atentie in oglinda. Suntem obsedati de sex. Ne place sa dam verdicte, sa punem etichete. Altfel cum explici, d-le ca ne bagam in viata fetei, fix precum musca in c-ul calului!
    A facut sex cu unu, pe urma cu altu’, deci e curva. A filmat, e curva. A trimis filmuletul fostului, e si proasta pe deasupra. A trimis filmuletul si altor 4 amici, de unde ai tras matale concluzia ca a facut sex, all inclusive cu 4! Pe bune, citesc si eu ineptiile matale si ma intreb: toate femeile cu care te-ai culcat is curve?

    Si nici macar nu ne-am apropiat de adevarata problema! Problema e ca desfiintam oameni! Oare chiar nu ne pasa de urmari? Uite urmare! Fata asta a incercat sa fuga de gura lumii si n-a reusit. A considerat ca singura scapare e moartea. Ne simtim mai bine? Dupa comentarii, care se invart fix precum musca, nu! Majoritatea nici macar n-a inteles care-i problema!
    Problema e ca dobitocii care au lansat in public o inregistrare privata sunt priviti ca niste eraoi, niste masculi. Nu ca niste netrebnici. Iar noi continuam sa ne educam odraslele in aceeasi mentalitate: femeia care face sex e curva!

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

    • un roman
      September 19, 2016

      Apropos, filmuletul e INCA pe net. Te poti edifica si dumneata cati masculi sunt acolo – doar unul!
      E urat sa barfesti. Dar sa lansezi barfe in media, e incalificabil!

      Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • abi
    September 19, 2016

    Cred, si eu ca si altii, ca autorul rateaza grosolan de tot esenta problemei ‘sex-tape’: daca se intampla ca asemenea filmari sau fotografii sa ajunga din varii motive (razbunari idioate, incercari de santaj, parole slabe, etc.) pe diverse site-uri publice, in general barbatul din filmare nu iese sifonat din situatie (decat daca e persoana publica, se intelege); ba dimpotriva: ce face, in ce pozitie si cu cate femei devine de multe ori prilej de lauda. In schimb, femeia din filmare e extrem de blamata si catalogata drept ‘curva’, ‘depravata’ etc., pentru ca societatea in marea ei majoritate inca gandeste ca in Evul Mediu. Asa ca degeaba or refuza femeile sa se lase filmate/fotografiate in timp ce fac sex; asta se poate intampla si fara ca ele sa stie ca sunt filmate sau fotografiate. Problema tine de mentalitate, care e extrem de greu de schimbat. Tu, autorule, ai luat un subiect sensibil si l-ai tratat ca subiect de tabloid (mesajul tau: ‘uite inca una care s-a sinucis, ca proasta s-a lasat filmata cand facea sex’). Ia mai cugeta oleaca inainte sa scrii ceva…

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *