Lamulțan, domnu’ Iliescu!

minion iliescuSunt un pic confuză fiindcă nu prea ştiu dacă e frumos să vă spun domnu’ sau preferaţi tovarăsu’, aşa cum vă spuneau băieţii ăia care v-au întâmpinat la televiziune în ’89 când eu priveam ca proasta la teveu’ după ce plecase tiranu’, în timp ce frati-miu plângea pe muteşte -el credea că eu şi mama nu ne-am dat seama, da’ noi ştiam, numa’ că eram amândouă discrete.

Când mă gândesc mai bine, nu cred că eram discrete, ci doar speriate; frati-miu nu avea 21 de ani ca mine, avea 36 şi nici măcar mama nu-l văzuse plângând de când era mic şi făcea buba.

Aveaţi un pulover sub sacou, da’ nu ştiu ce culoare era că noi aveam teveu alb-negru. Mama era deja pensionară atunci, după ce fusese contabilă, şi eram cam sărăcuţi, nu aveam teveu color rusesc pentru care te treceai pe o listă de aşteptare şi erau mereu membrii de partid cei care aveau prioritate; noi nu aveam deloc prioritate din asta, fiindcă mama avea un trecut mai murdărel ca gropa de gunoi de la Glina.

Nu vă mai bat la cap cu ai mei, că erați tânăr pe-atunci și aţi avut grijă să-i pedepsiţi pe toţi exemplar, că aveţi informaţii la prima mână, ca să zic aşa, deci nu mai insist cu mulţumirile că pe unul dintre unchii mei l-aţi aranjat bine de tot prin închisoare şi nu s-a mai întors la suptul sângelui, iar celălalt, ăla mai rezistent, oricum nu a mai fost vreun element reacţionar după câţiva ani de puşcărie politică şi nişte Canal Dunăre-Marea Neagră.

Bine le-aţi făcut! Că naţia noastră n-avea pic de viitor dacă duşmanii ăştia trăiau să submineze realizările cincinale. Poate că nici datoria externă nu mai era plătită, dacă toţi paraziţii ăştia își făceau mai departe mendrele. Săru’ mâna, domnu’ Iliescu!

Noi nu ştiam atunci cine sunteţi, să ne iertaţi că eram cam proşti, da’ toţi se bucurau teribil să vă vadă şi noi am spus că sigur e de bine, altfel de ce ar fi fost cei de la teveu veseli de parcă le fătaseră ploşniţele. Şi noi eram veseli, că încă nu începuse hora-n căruţă şi nu se auzeau focuri de armă peste tot în Târgovişte, mai ceva ca pe poligon.

Oricum vă mulţumesc din inimă că v-aţi asumat rolul căpitanului după ce l-aţi debarcat la zid, la noi la Târgovişte, pe vechiul cârmaci, în ziua sfântă de Crăciun. Noi acasă aveam aşa un respect prostesc pentru ziua asta şi dacă nu eraţi dumneavoastră să ne faceţi să ne uităm cu gurile căscate la o execuţie adevărată tocmai atunci, poate rămâneam la fel de proşti în credinţa noastră.

Atunci nu mi-am dat seama ce serviciu ne faceţi făcându-ne părtaşi la împuşcarea blegilor ălora bătrâni după un proces la care ne-am minunat că până şi avocatul lor părea a fi tot procuror al acuzării, da’ acum realizez că eraţi ca Alexandru Lăpuşneanu’ din nuvela lui Negruzzi şi ne ofereaţi un leac de frică să ne iasă Crăciunu’ din cap.

Şi mare dreptate aveaţi, domnu’ Iliescu! Ce să facem noi cu atâta libertate? Eu, ca o proastă, n-am priceput nimic în iunie ’90 din marea ciomăgeală când cu panseluțele plantate de mineri, cu toate că mama plângea şi zicea că o să avem război civil, nici din prima vizită a regelui în decembrie ’90, când mama iar s-a pus pe bocit ca o regalistă sadea ce era, şi m-am apucat să cer şi o bursă în SUA. N-o să credeţi, da’ mi-au dat-o.

Nu prea mi-a plăcut prin statele Suiei şi m-am întors când s-a terminat, spre dezamăgirea tuturor. Era toamna lui ’91 şi prin Bucureşti făceau iar minerii curat cu bâta. Destul de intens! Prietenul meu îmi tot spunea- Nu te uita la ei, nu ridica privirea că ne ciomăgesc ăştia şi nu poate nimeni face nimic!-eu nu ştiam unde naiba să mă uit, încât să nu fie p-acolo prietenii dumneavoastră asezonaţi cu deja clasicile cozi de târnăcop şi alte obiecte contondente de care aveau nevoie ca să restaureze democraţia.

Mulţumesc, domnu’ Iliescu! Fără sacrificiul dumneavoastră, tinereţea mea ar fi fost la fel de plictisitoare ca a tinerilor de azi. Aşa însă, am avut parte de mult thrill şi nici bătaie nu am mâncat de la mineri, deşi cred că o cam meritam fiindcă nu prea înţelegeam pe vremea aia ce contribuţie majoră aveaţi la viitorul meu.

Uite, să vă spun drept, nici când l-am văzut pe Dinu Patriciu lângă dumneavostră în primele zile de la formarea FSN-ului nu mi-am dat seama că acolo ar fi trebuit să fiu şi eu făcând vreo cafeluţă sau masând umerii osteniţi ai lui Brucan, poate chiar pe ai dumneavoastră.

Poate prindeam şi eu, eh, nu o rafinărie cumpărată cu bani de la stat, da’ măcar o garsonelă în centru’ civic dacă-mi dădeaţi şi mie, eram aranjată pe viaţă, în loc să termin tâmpenia aia de facultate şi să mă fac profesor, ca o proastă.

Nici nu vă mai spun, domnu’ preşedinte, îmi permiteţi să vă spun aşa sper, că m-am măritat cu un jandarm. Da, din dragoste, fi-mi-ar capu’ de râs să-mi fie. Păi, de câte ori era iureş prin oraş, mă lua cu palpitaţii; iar nu venea bărbată-miu acasă, că-l scoteaţi în stradă să nu se fure revoluţia, iar el, blegu’, mergea că aveam ca proştii şi un copil de crescut.

Păi, ne mai jeleam noi anu’ trecut regina, domnu’ Iliescu, dacă nu eraţi dumneavoastră şi cu domnu’ Roman să-l opriţi pe Mihai în drum spre Curtea de Argeş? Ar trebui regaliştii să vină să vă pupe şi talpele, domnu’ preşedinte, că dacă îl primeaţi pe Mihai ca pe un cetăţean străin care era el atunci şi-l lăsaţi să-şi vadă dePaștele lui p-acolo, mai scriau oleacă ziarele despre asta, îl mai trăgeau umpic în poze şi apoi se plictiseau, doar nu era cine ştie ce interesant şi abia se-nţelegea ce spunea.

Doar datorită dumneavoastră, domnu’ Iliescu, e casa regală aşa plină de majestăţi, că până şi băiatul ăla care-i recita poeme lui Ceauşescu, Duda, a ajuns să fie principe, iar anticomuniştii se închină la moaştele lui Mihai mai ceva ca la Sf. Parascheva.

Și zău că nu e drept că vă vorbește lumea de rău, că şi pe Constantinescu tot numai dumneavoastră l-aţi făcut om. Mai votam noi ca orbeţii pe blegu’ ăla de Emil dacă nu ne enervaţi aşa de tare atâţia ani? Sanchi!

Acum pe bune, dacă nu ni-l lăsaţi moştenire pe Adrian, mai pupa Băsescu cârma? Ciu-ciu! Şi, acum spuneți drept, v-a spus vreunu’ din ei SĂRU’ MÂNA, BOIERULE! aşa cum meritaţi? N-ai să vezi! Măcar măgaru’ ăla de Traian să fi venit cu un buchet de flori pentru doamna Nina sau cu un Triferment pentru dumneavoastră. CSF? NCSF!

Numa’ Victoraș ce a fost mai respectos cu dumneavoastră, chiar dacă a fost obraznic mereu cu jurnaliștii. Bine a mai învățat Victor de la dumneavoastră când vă răsteați la câte unul ,,Măi, animalule!”, că ce altceva sunt scârța-scârța pe hârtie ăștia de se bucură că vă anchetează pentru Mineriadă.

Domnu’ Iliescu, eu m-am trezit. Vreau pe această cale să vă spun lamulțan și să vă mulţumesc că aţi avut aşa un rol în viaţa mea.

Da’ ce spun eu în viaţa mea? Aveţi şi în cea a copiilor mei, domnu’ Iliescu. Numai datorită eforturilor dumneavoastră de a menţine totul neschimbat, tot în schimburi, ca la fabrică, se învaţă şi acum la şcoala lu’ fi-miu ăla mic.

Sigur, fabricile nu mai sunt. Deși nu ne-am vândut ţara străinilor, cum bine ne-aţi învăţat în primii ani ai domniei, le-am dat-o mai apoi gratis sau ni le’au dat ţiganii la fer vechi. Nu-i bai mare că am făcut nişte malluri care se-nvârt după soare mai ceva ca în SUA de care oricum putem să râdem în continuare, pentru că avem viteză de internet de moare toţi senatorii americani de ciudă.

Da, domnu’ Iliescu, avem și net mai ceva ca în capitala Suiei şi asta numai datorită dumneavoastră, vizionarul, eroul, preşedintele de onoare al partidului trandafiriu pe care domnu’ Dragnea nici nu cred că-l merită, cu Brazilia lui cu tot.

D-aia vă urez eu ,,La mulți ani fericiți și sănătoși!”. Cât de mulți, domnu Iliescu! Suficienți ca să vă văd condamnat pentru faptele de vitejie din anii ’90, pentru tot. Și promit să fac niște păpică de regim pe care să i-o duc lu’ doamna Nina să vi-o dea când vine la vizita conjugală de la Jilava.

Vedeţi ce puteţi face pentru o mare admiratoare.

SĂRU’ MÂNA!

Sursa foto: Facebook

Lăcrămioara Bozieru

”În clasă e mai ceva ca la rodeo. Dacă nu te ţii bine, dar bine în şa, elevii te vor arunca jos de nu te vezi” -singurul sfat care mi s-a dat în prima zi în care am păşit într-o sală de cursuri ca profesor acum 20 de ani. De atunci şi până acum am călărit ”bestia” cu îndârjire; uneori mă azvârle în ţărână, îmi sparge dinţii sau mă calcă în picioare, dar de cele mai multe ori profesorul şi bestiile se adapă împreună, îşi ling rănile sau râd unii cu alţii, unii de alţii.

Latest posts by Lăcrămioara Bozieru (see all)

3 Comments
  • Carmen
    March 3, 2017

    Genial, genial! Mor dupa stilul in care sunt scrise articolele voastre.
    Sper s-ajung si eu la un asemenea nivel.
    Deocamdata, abia am pornit la drum.

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • Seabstian
    March 4, 2017

    Toata lumea moare, numai dracu asta de Iliescu numai moare.

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • Monica
    March 15, 2017

    Impecabil! Atât de adevărat și atat de bine scris. Mi-a plăcut mult. Respect!

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *