O mamă suficient de bună

De 3comments Permalink

Dacă m-ai fi întrebat acum 4 ani ce cred despre creșterea copiilor, ți-aș fi răspuns că știu exact ce trebuie făcut: fără cocoloșeală, cât mai multă independență, disciplină, reguli și, la rigoare, o palmă la fund. Să nu exagerăm cu traumele, că o biată palmă la fund „nu se pune”. Câteva dintre prietenele mele deveniseră de scurt timp mame și începusem să văd maternitatea de foarte aproape: de la alăptare, babywearing și co-sleeping (ce Doamne iartă-mă erau astea?!?!) la formulă, separare timpurie, dormit în camera lui, copilul devenea pentru lumea înconjurătoare o sursă de dispută.

Little kid drew mommy crazy © Anastasiap83 | Dreamstime.com

Războiul nu se mai dădea, ca pe vremuri, în sânul familiei, între noră și soacră și între ginere și… a lui soacră, ci era scos pe ulița virtuală. Atunci am făcut cunoștință prima dată cu noțiunea de mommy wars – acele confruntări din mediul on‑line, între mame de diferite „orientări”, care aplică optica proprie asupra tuturor copiilor din lumea largă, propovăduind vehement una sau alta. Vehemența nu este coerentă, ci generatoare de spume la gură, emoțiile sunt răvășitoare, iar măștile din mediul virtual sunt capabile să rupă prietenii în mediul real. Atât de ”hard‑core” e confruntarea. Se urlă pe viață și pe moarte. Incleștarea e foarte vie, iar patima e pe măsură.

Citește și: Cum să-ți crești copilul, în 3 pași simpli. Metode de parenting.

Dincolo de a fi un hobby, o supapă de evacuare a monștrilor croșetați în zecile de nopți nedormite, discuția despre copii a devenit în scurt timp o veritabilă meserie. La vremea respectivă, identificasem câteva mame de profesie, care, grație accesului la informație, deveniseră facilitatori ai bunei creșteri a copiilor. Însă pentru că tonul face muzica, unele dintre ele au confiscat ideea de maternitate, pozând în deținătoare ale adevărului absolut. Nu se mai folosea diateza activă, ci cea reflexiv‑pasivă: așa se face corect!

Un an mai târziu, deveneam eu însămi mamă. Doi dintr-un foc. În iulie îl primeam în casă pe fiul cel vitreg (6 ani), iar în februarie îl nășteam pe cel biologic. Doi copii de vârste diferite, cu nevoi diferite, cu experiențe de viață diferite. În plus, două seturi de realități emoționale diferite in interiorul meu. Eu – o femeie pentru care maternajul nu era decât un rol, nicidecum o menire, așa cum citisem cândva, la cineva, pe net.

La dracu, ce mă fac?!

Crazy young boys © Ufuk Uyanik | Dreamstime.comÎn perioada aceea începuseră deja conferințele de parenting. Căci da, auzisem deja acest termen – parenting! Ce-o mai fi și ăsta? După cum l-am perceput eu, parentingul se referă la cum se cresc copiii. Un fel de tips and tricks, dar la un nivel superior. Mi-a fost relativ simplu la început să desființez noua dogmă, s-o cataloghez la capitolul „mode trecătoare”, fiind mai curând adepta unui stil tradițional de creștere a copiilor. Mă ajutau și isteriile din on‑line, care, cu cât militau mai agresiv pentru noua orientare, cu atât mi-era mai clar că noile principii nasc monștri! Iar dacă a sta non-stop cu copilul însemna să devin așa ceva, nu, mulțumesc, prefer să fiu o mamă rea.

În percepția mea de atunci, a fi o mamă bună echivala cu a petrece non-stop timpul cu copilul, abandonându-ți munca și alte interese, pentru a-i oferi iubire și grijă permanentă, sărind în ajutorul lui încă dinainte de a conștientiza că bietul de el ar avea nevoie de ajutor. O mamă bună însemna să petrec timp de calitate non-stop cu copiii. Totodată, trebuia să mai și gătesc eu însămi mâncarea, să aleg numai ingrediente sănătoase, preferabil de la niște țărani bio cool cu pagină de net și livrare la scară, să fac operă de artă din mâncarea pentru copilași, să fac și curat în casă și să fiu mereu la curent cu activitățile de la școală/grădiniță, să mă implic activ în buna desfășurare a lor, să tai, să decupez, să cos, să duc prăjituri la școală. Alte mame o făceau. Le vedeam postările pe blog, documentate cu fotografii.

Citește și:  Mama prea bună

Eu însă nu puteam. Au urmat luni întregi de nefericire. De ce nu puteam să fiu și eu ca mamele de pe net?! Ce aveam atât de greșit în mine, în ADN-ul meu, de nu reușeam să țin pasul? De ce eu uitam să cumpăr flori pentru „Doamna”, iar alte mame, nu? Aveam un business care abia decolase, îmi mai mențineam și ieșirile în oraș cu soțul sau cu prietenii, pentru că eu aveam ajutor (altă sursă de vinovăție), însă în loc să le văd ca pe niște oaze de normalitate, cum de altfel sunt, priveam aceste momente cu multă rușine. Mi-era rușine că am un job, că aleg să (și) muncesc și mi-era teribil de jenă când mărturiseam cuiva că sunt în oraș. La o bere. La taclale.

„Păi și bebe?”, venea întrebarea. De parcă dacă ai copil mic, trebuie să menții cordonul ombilical activ și după naștere.

„E cu mama”, spuneam eu, cu vinovăție. Pentru că știam ce urma.

„A, ce bine de tine că ai ajutor. Ce n-aș da și eu să am!”

Hap! O porție generoasă de vinovăție, cu garnitură de rușine. Asta am mâncat vreo 2 ani, fără să știu că e necesar să și poți accepta ajutorul ca să-l primești. Nu întotdeauna e la mijloc o lipsă reală de ajutor. Trebuie investigat.

Fiind conectată la lumea on‑line, mi-era greu să evit postările flamboaiante ale mamelor bune. Aflam ce și cum se face corect. Știam și unde trebuie să mă duc, astfel încât să aflu informații.

 

Foto copyright Dreamstime.com

Diana Vasiliu

Diana Vasiliu

Nu mă definesc prin ceea ce-am fost, nici prin ceea ce voi fi. Sunt din toate, pe rând sau deodată. Posesor de idei. Terapeut stop fumat. Om curios cu sine. Consilier in dezvoltare personala. Mamaaaa! Da, puiule, vin acum.
Diana Vasiliu

Latest posts by Diana Vasiliu (see all)

3 Comments
  • Cristina
    October 14, 2015

    Stii … sunt complet panicata de ideea de a avea un copil :) E in plan, dar am si eu o afacere care imi necesita prezenta constanta la ore neprogramate si indelungate.
    M-a mancat undeva sa ma apuc de citit bloguri si alte site-uri cu info si pareri despre copii, despre mamici … ale copiilor si ale mamicilor. De atunci zici ca sunt paranoia in persoana. Cum o sa imi iasa??? Nu o sa pot sta cu el constant! Ce fac … dorm cu el in acelasi pat sau il pun in patut separat? Daca devine atat de atasat de mine incat nu o sa mai pot face nimic??? Cum o scot la capat cu oboseala si stresul. Vai de capul meu daca nu ma abtin odata si tip la el … Scutece textile sau pampers … si stai ca nu am ajuns la faza cu alaptatul si oare cat oi apuca sa o fac ca la carte … etc, samd
    Cum mai scot eu capul in lumea larga stiind ca el nu doarme la sanul meu si il mai tin si pe la mama juma’ de zi … valeleu …

    Si nu … nu exagerez … sunt panicata! Vreau copii, stiu ca as avea daruirea si iubirea si tot pachetul de sentimente. Stiu ca m-as lupta pentru ei … dar citind despre atatea probleme si complicatii si “nenorociri”; atatea mame care se bat cu pumnul in piept ca ele stiu mai bine … e ca si cum te-ai uita numai la stirile de la ora 5 … pana la urma iti pui streangul de gat de frica apocalipsei, ceva de genul!

    Eu tot o dau inainte cu planul … dar cateodata imi vine sa imi bag picioarele si sa numai citesc nici o parere legata de “cum se creste un copil”. Nici un alt blog de mamica … nimic!
    Este asa ca o frustrare stupida, ca o piedica aparuta de nicaieri si pe care ti-o pui singura ca fraiera :))

    end of rant ^-^

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 7 Thumb down 0

  • Ioana
    October 14, 2015

    Cat de real ! Am ajuns sa reneg mediul on-line de teama super-mamelor si a sentimentelor de vinovatie. Si cat timp copilul meu imi va spune zi de zi ca e fericit si ma iubeste , voi stii si eu ca sunt o mama buna. In rest…las lumea sa vorbeasca.

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 5 Thumb down 0

  • Io
    October 15, 2015

    Fetele, ce vreti voi sa cuantificati aici? Si in raport cu ce? Si cu cine? Cu scrisa unora pe net? Da’ aia de unde stiti ca e buna? Sau “corecta”, ce naiba va fi fiind si “corectitudinea” in materie.
    Sint sigur ca va veti da toata silinta in a fi mame bune, in a face ce trebuie dupa cum sint la fel de sigur ca veti gresi si ca va veti face reprosuri. Nu-i nimic, tot voi veti face si corectiile, da? Si veti sti cum cu copilul in brate nu in fata tastaturii :)

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *