Minte-mă puțin!

De 1 Permalink

Zipper mouth
La Bacalaureat, care se întâmpla cu vreo 20 de ani î.e.n, am avut, la psihologie oral, subiectul “Este uitarea un fenomen necesar? Argumentați!”. Mă rog, deși nu învățasem, am luat 9,50, pentru că mă uitasem la destule filme cât să le pot îmbârliga pe cele două doamne profesor.
Dar ce-ar fi fost să fi avut subiectul “Este minciuna un fenomen necesar? Argumentați!”? Poate luam 10, pentru că pe tema asta avem, majoritatea dintre noi, suficientă experiență.

Vorbeam la mare cu prietenele mele cum ar fi ca într-o zi să pățesc precum personajul interpretat de Jim Carrey în “Liar, liar”. Țineți minte filmul? Feciorul personajului cu pricina și-a pus dorința ca tac-so să nu poată minți. Și, ce să vezi?! I s-a îndeplinit copilului dorința. Și uite-l pe tac-so pus în poziția de a-i fi imposibil să mintă. Chiar dacă nu ați văzut filmul, vă puteți imagina cam în ce situații a fost pus omul la muncă și acasă.

Dacă mi s-ar întampla așa ceva, până la prânz aș rămâne singură pe lume. Dacă aș pierde toate filtrele și cenzura pe care le aplic zilnic, până și mama mea m-ar renega. Și nu pentru ca aș fi vreo sociopată cu apucături criminale; sunt un om destul de normal, cu gânduri destul de normale, zic eu. (Mai puțin, poate, când mă gândesc la extratereștri, teoria haosului și alte chestiuni la care, oricum, nu mă pricep.) Ci pentru că, odată cu civilizația, am deprins bunul obicei să ne înfrânăm pornirile, să cântărim ce spunem și ce facem și cum pot afecta acestea pe noi și pe cei din jurul nostru.

Ne iubim familia și prietenii. Pe primii în parte din pricina condiționării sociale vechi de mii de ani, și in parte din pricina norocului de a avea familie mișto. Pe secunzi îi iubim pentru că i-am ales să ne fie cea de-a doua familie. Dar, cu toată iubirea din lume și din suflet, trebuie să recunoaștem că există o mie de lucruri care ne deranjează la ei. Nu lucruri importante, dar nimicuri de natură să ne irite. Cum mestecă, cum doarme, cum conduce, cum se spală pe dinți, cum fredonează, cum își lasă hainele prin casă, cât stă la raft într-un magazin – toate astea te pot enerva la un om drag.

Faptul că nu dăm glas acestor minuscule chestiuni deranjante, nu ne face nesinceri, ci ne fac adaptați la un trai gregar. Daca ne-am da drumul la gură, minut de minut, am ajunge să ne dăm unii altora în cap, după care să ne despărțim definitiv si iremediabil. Așa că nerostirea adevărului sau rostirea unor minciunele, sunt o manifestare a dragostei pe care o purtăm acestor oameni. Îi mințim zilnic pe cei pe care îi iubim, și o facem cu toată dragostea. Chiar și minciunele din pat sunt spuse din drag sau din dragoste (de ambele părți).
Pe urmă, în ceea ce mă privește, mai este și problema empatiei. Nu pot, aproape sub nicio formă, să jignesc, să supăr sau să stânjenesc pe cineva. Trebuie ca respectivul s-o comită mult prea urât, pentru ca eu să fiu în stare să spun o vorbă mai grea.
Provoc pe oricine care susține clișeul Honesty is the best policy, să-și contabilizeze minciunile rostite într-o zi, oricât ar fi ele de mărunte, sau situațiile în care a preferat să tacă, pentru a nu isca tensiuni.

Mai există și categoria oamenilor pe care îi mințim interesat. Aceștia ar fi profesorii (doar nu eram fraieră în școală să recunosc că nu am învățat sau că nu mi-am făcut temele, așa că născoceam ceva), șefii (doh!), tănticile ciufute din administrația publică etc. Astea sunt minciuni mai puțin nevinovate, dar necesare supraviețuirii pe anumite plaiuri.

Ultima categorie de minciuni este cea a minciunilor mari și grave. Minciuni care rănesc profund, care fac rău, care pot strica vieți și relații. Pe acestea nu le înțeleg și nu le iert. Am suferit mult din pricina a câtorva astfel de minciuni. Nu le-am iertat, nu am putut să înțeleg vreodată ce i-a mânat pe acei oameni și ce au obținut, în final. Nici măcar nu simt nevoia să stăruiesc prea mult asupra lor.
Revenind la minciuni ceva mai subțiri, cred că singurul loc în care mint cel mai puțin este, în mod paradoxal, facebook-ul. Țin în listă doar pe cine vreau, comentez doar unde și când vreau, iar like-ul nu se clichează fără like pe bune, în sinea mea.

Bine, totuși, că “Liar, liar” este un film de ficțiune și că, în viața reală, o astfel de situație este quasi imposibilă (exceptând, poate, niște cazuri patologice). Astfel, nu rămân singură pe lume. Continui să am oameni dragi lângă mine, pe care-i mint zilnic, cu toată dragostea.

Foto copyright Dreamstime.com

Rucsandra Nițu

Rucsandra Nițu

Contabilă, fostă asistentă medicală, liber cugetătoare, consumatoare avidă de SF, rock, inteligenţă şi oameni frumoşi. Iubesc omenirea dar incă mai am de lucrat la iubit oamenii. Şi să nu uit: când o să fiu mare, o să-mi cumpăr un unicorn, pentru a mă plimba cu el pe curcubeu.
Rucsandra Nițu

Latest posts by Rucsandra Nițu (see all)

1 Comment
  • Cel mai feminist dintre pamanteni.
    August 8, 2016

    Am si uitat ce voiam sa postez.

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *