Oameni și sclavi. Despre ce înseamnă cu adevărat să fii căpșunar în Europa

Dry earth, rough year © Lenice Harms | Dreamstime.comElicoptere, câini poliṭiṣti, maṣini, echipe de poliṭie răspândite pe diferite locaṭii. Suntem în secolul douăzeci ṣi unu, într-unul din cele mai democratice state din Europa ṣi zeci de români trăiesc sclavagismul modern pe plantaṭiile unui agricultor flamand bogat de nu-ṣi mai ṣtie rostul averilor, dar pătruns de avariṭie până-n măduva oaselor. Boală grea care l-a dus la pierzanie căci bieṭii români, nemaiputând suporta programul de 12 ore de lucru pe zi cu o pauză de jumătate de oră, prezenṭa câinelui agresiv care-i păzeṣte în serele în care muncesc, crizele de nebunie ṣi agresivitate psihică ale fiului „patronului” după ce-ṣi ia porṭia de haṣiṣ ṣi salariile subṭiri în raport cu volumul de muncă, n-au mai putut rezista ṣi l-au reclamat poliṭiei.

Echipa pentru care eu traduc se îndreaptă spre sediul poliṭiei cu o dubă în care a luat vreo opt români. Sunt speriaṭi ṣi nu ṣtiu ce se-ntâmplă. Slabi, nebărbieriṭi, murdari, cu ochii măriṭi de curiozitate ṣi spaimă, cu părul răvăṣit, prost imbrăcaṭi – luaṭi direct din sere – oamenii arată jalnic. Mi se face milă gândindu-mă că ei sunt poporul meu, un popor batjocorit nu numai de „patronul” flamand, ci mai ales de cei pe care ei înṣiṣi probabil i-au votat, un popor gonit din ṭara lui de politicieni corupṭi, imorali, lacomi ṣi hoṭi.  Stau în faṭa mea ṣi îndraznesc cu greu să mă întrebe „De ce ne duc la poliie? Ce am făcut?” Abia ce-mi pot stăpâni lacrimile, căci în ei văd suferinṭa unui neam parcă blestemat să ispăṣească cine ṣtie ce ṣi ale cui păcate. Îi liniṣtesc explicându-le că nu sunt acuzaṭi, ci martori ṣi victime. Mă cred în parte, dar tac plecându-ṣi capetele trist – tăcerea românului obiṣnuit cu nedreptăṭile, sărăcia ṣi jugul. Mi-e sufletul atât de greu că abia remarc printre ei un tânăr frumuṣel ṣi inteligent care-mi spune că a terminat spaniolă-engleză ṣi că a venit la muncă doar pentru un sezon, ca să mai adune ceva bani înainte de a se lansa profesional. E dezgustat de ce trebuie să îndure aici. Oraṣul îl vede când ṣi când, în parte pentru că e prea obosit ca să se mai bucure de frumuseṭile acestei ṭări. Acum le explică ṣuṣotind celor de lângă el că „patronul a fost dat în gât de unul de-ai notri i este anchetat”. Zâmbesc complice în timp ce poliṭiṣtii le dau mai multe informaṭii. Li se luminează feṭele ṣi vocile le devin un cor care-ṣi strigă indignarea, suferinṭa, bucuria, uṣurarea că vor fi ascultaṭi.

La sediu mulṭime mare de români, poliṭiṣti ṣi traducători. Se împart pachete cu mâncare victimelor ṣi martorilor- sărmanilor români. „Patronul” flamand îṣi face apariṭia – un munte de om cu figură bovină lipsită de orice urmă de omenie, în ochii căruia sclipeṣte răutatea ṣi batjocura. Gândesc pentru mine: „cu atâia bani i atât de inuman…Trebuie să fie ori prost-căruă ori bolnav mintal ori cine tie ce nefericit!” Căci auzisem că munṭii de euro pe care doarme îi reinvesteṣte în agricultură, că munceṣte pe rupte doar de dragul banilor, că nu se bucură de viaṭă, că nu bucură pe nimeni cu bogăṭia lui. La ce i-o fi trebuind atunci atâia bani? Mă uit din nou la chipurile amărâte ale muncitorilor români, le văd palmele bătătorite de muncă, unghiile negre, hainele murdare, papucii roṣi ṣi stâlciṭi ṣi gândul mă duce la familiile lor lăsate departe, în România, în cine ṣtie ce sat uitat de lume… Au lăsat totul în urmă pentru o bucată de pâine mai bună, pâine udată cu lacrimi amare… în timp ce conducătorii lor se lăfăie în lux nebun în ṭara-mamă, lux expus fără urmă de ruṣine pe posturi de televiziune, unde îndrăznesc să-i batjocorească, pe ei, muncitorii, numindu-i golani ṣi curve.

Pe Kristof îl cunosc de anul ăsta. Este unul din cursanṭii mei. Nu l-am remarcat în mod special. E mereu prezent la curs, politicos, conṣtiincios, nu se bagă-n seamă – ca mai toṭi flamanzii. Ştiam că are ceva legături cu România, dar atât. Mi-a atras însă atenṭia simpatia cu care colegii îl tratează – o prietenie aṣ zice de suflet. Din când în când ne aduce prăjituri.

Azi suntem cu toṭii invitaṭi acasă la Kristof. Ajung la destinaṭie. Casă de belgian gospodar într-un sat parcă desprins dintr-o pictură de-a lui Bruegel, cu peluză proaspăt tunsă, ordine ṣi curăṭenie de farmacie, terasă cu mese întinse.

După pupăturile de bun-venit ne întindem la vorbă. Constat prezenṭa câtorva români ṣi nu ṣtiu cum să-i întreb cu ce rost pe acolo. Nu fac niciun efort pentru că oamenii sunt deschiṣi ṣi-ṣi încep poveṣtile fără să mă lase să cad în păcatul indiscreṭiei.

Surpriză: Kristof are o firmă de construcṭii ṣi lucrează cu muncitori români. Scene dureroase îmi revin în minte, dar nu au timp să mă copleṣească pentru că ardeleanul din faṭa mea mă ṭine ṭintuită de povestea lui: „Suntem aici ca o familie. N-avem ef. Lui Kristof îi zicem Maestro pentru că îl respectăm – muncete cot la cot cu noi. Mâncăm împreună. Eu sunt bucătarul. Chiar dacă avem camerele noastre, în casa lui putem intra când dorim. ” Sunt puṭin descumpănită … Parcă-mi vine să-l iau la rost pe Kristof: „De ce nu mi-ai spus că munceti cu români?” îl întreb între surpiză ṣi niṭică indignare. „Păi când? Cursul durează doar trei ore.” ṣi râde complice la români mândru de surpiza pe care mi-o serveṣte.

În cinstea lui Maestro muncitorii români au gătit. S-au sculat la ora două dimineaṭa ṣi ne-au făcut: ṣninṭele ca la mama acasă, jumări ardeleneṣti, chifteluṭe, caṣ proaspăt de vaci făcut de ei înṣiṣi, care a mers ca uns cu ridichi. Apoi sarmale ca-n Ardeal ṣi tort de fructe. Noi – muṭi de uimire ṣi ocupaṭi să devorăm. La ṭuica de prune îngălbenită cu aṣchii de salcâm ne-a prins veselia. Voie bună între flamanzi ṣi români – ce mai: ca la nuntă. Noroc că ne-a scuturat Kristof praful ameṭelii: ne-a urcat pe toṭi în căruṭa cu cai ṣi ne-a plimbat prin pădure până ne-am reîmprospătat tărtăcuṭele înceṭoṣate. Dacă spun că ne-am simṭit heureux comme Dieu en France, nu exagerez. Am văzut acolo reversul medaliei altor experienṭe nefericite: oameni mulṭumiṭi, respectaṭi, îngrijiṭi bine, plătiṭi bine.

Am trecut prin multe.” îmi spune unul dintre muncitorii de la dreapta mea. „Am muncit în Frana, apoi puin în Germania. Un singur vis mai am: să-i iau fetei mele o maină i s-o port la facultate. Apoi mă întorc acasă-n satul meu. E greu să munceti prin străini. Dar asta-i soarta noastră, a românilor. Oamenii sunt peste tot insă la fel: aici Maestro are grijă de noi, îi suntem prieteni. Vine vara la noi în Româniai din pat ne ia dimineaa să ne ajute la construcia caselor. Fără să ne ceară un ban. Ne-a construit veceuri i ne-a tras apă curentă. În Belgia ne duce la doctor i ne plătete corect – ca pe belgieni. E un om cu suflet mare. M-am convins că naionalitatea sau etnia nu contează. Eu am muncit i printre igani: au fost mai români decât muli dintre români. Au fost sufletiti i de ajutor – în momente grele nu m-au lăsat să crăp.” 

Îl ascult ṣi-un val de liniṣte calduṭă mă învăluie ca atunci când te simṭi bine. Suntem toṭi la masă: români, flamanzi; diferenṭe nu există. Dar ṣtiu că nu peste tot e aṣa. Nu din poveṣti citite, ci din cele trăite. Ascult ṣi gândesc: nu, nu naṭionalitatea, nici studiile, nici funcṭia nu contează. Gândul mă duce involuntar la un alt cursant – profesor universitar cu nume mare de o modestie ṣi omenie rar întâlnite. Kristof nu e ṣcolit la ṣcoli înalte, nu poartă cravată, nici costum. Nu strâmbă din nas când aude de vreun muncitor, pretinzând că nu-l cunoaṣte: are ochi, urechi ṣi-o vorbă bună pentru fiecare. Îṣi cunoaṣte toṭi muncitorii pe degete. Investeṣte mult în materialul uman ṣi primeṣte înzecit înapoi. Şi nu, nu cravata sau absenṭa ei fac omul, ci integritatea ṣi sufletul lui. Şcoala formează, cizelează, funcṭia poate ridica, dar numai dacă are ce! Da, numai Oamenii creează Oameni!

Foto copyright Dreamstime.com

Nicoleta Beraru

Nicoleta Beraru

Săgetătoare cu ţinta în învăţământ şi social. Plecată din România, dar mereu cu gândul şi sufletul la meleagurile copilăriei şi cei dragi. Trăieşte de 12 ani în Belgia. Trecută aici prin fel şi fel de experienţe de viaţă şi profesionale: de la casnică cu preocupări de învăţăcel, la manager de proiecte pe integrare socială şi porte-parole al celor sărăci, la profesor de franceză pentru adulţi şi mai apoi în contextul pedagogiei lui Steiner – de la care am învăţat şi bune şi rele. Acum profesoară de limba română într-un centru de limbi moderne din sânul Universităţii Catolice din Leuven (KU Leuven) şi traducător acreditat pentru limbile română – neerlandeză - franceză.
Nicoleta Beraru
9 Comments
  • Stanca
    June 18, 2016

    Din pacate nu se intampla la fel in UK…..proasta experienta recent, si asta doar pentru ca am mai multa scoala ca ei. Si nu, nu lucrez la capsuni, ci cu oameni care ai crede ca gandesc, si au oarecare educatie. Ei bine, nu au.

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 11 Thumb down 0

    • Ana
      June 19, 2016

      Ceva mai multe detalii Stanca?

      Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  • VdgB
    June 18, 2016

    LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Nicoleta
      June 20, 2016

      Adevarat. Sper sa-mi fie iertat. Errare humanum est…

      Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

    • jojo
      June 21, 2016

      Nu vad unde este greseala pe care o sugerezi… Locatie inseamna si
      “3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.”

      Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  • Ionesc Ligia Monica
    June 19, 2016

    Printre lacrimi,ma gandesc ca in lume mai exista oameni adevarati si asta ma face sa cred ca viata e frumoasa cu toate necazurile ei si ca merita traita! Romanii au o cruce greu de purtat,dar o duc ,in speranta ca in urma lor copilul va avea o viara mai buna si atunci e mai usor…fiecare am avea de spus o poveste…plecam de acasa,pierdem clipe frumoase alaturi de cei deagi,unii indura umilinte prin lume,dar umiliti suntem si in propria tara,si traim cu gandul ca poate o data si o data se va ajunge si la normalitatea unui trai decent ,la pensii decente, ca vom trai alaturi de damiliile noastre,ca vom sarbatori Craciunul impreuna,ca toate aceste lucruri nu raman doar vise….O zi senina tuturor!

    Like ori Dislike: Thumb up 3 Thumb down 0

  • Foanga
    June 20, 2016

    Asta este soarta natiunilor slabe, intotdeauna vor fi sclave…prostia se plateste intr-un fel pe lumea asta. Cat timp romanii sunt cu moastele si cu biserica in gura de dimineata pana seara, isi merita soarta de slugi.

    Like ori Dislike: Thumb up 2 Thumb down 2

  • L
    June 21, 2016

    Si poate cele rele se intampla si deoarece comunitatile romanesti nu sunt organizate si representate official si si pentru ca ambasadele si consulatele nu Fac nimic. E normal sa fii tratat decent, ca si un Cetatean al acelei tari pentru aceeasi munca.

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • marin
    June 21, 2016

    ce sa zic ,ce sa spun, au trecut multi ani de cind sint plecat am pierdut foarte mult si pierd dar cred ca asa a fost dat sa fie ,copii au crescut eu am imbatrinit ,uneori ced ca nu am avut noroc in viata ,alteori cred ca am fost un norocos,mai sint si oamenti buni mai sint si oameni rai i pe oriunde mergi gasesti de toate ,acum nu stiu incotro sa merg sint dezorientat nu am nici un suport toti ma inconjoara cu rautate si dispret
    de ce oare poate ca uneori am gresit dar nu am plecat capul niciodata ,cred ca am sa plec acasa acolo o sa mi gasesc linistea si sa o iau de la capat cum am facut mereu .

    Like ori Dislike: Thumb up 2 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *