Mi-ar fi plăcut să fiu bărbat

Innocence versus evil. Beautiful and ugly. Bad or good. Beauty and the beast concept

Dom’le eu nu sunt feministă. Nici n-aş avea cum să fiu pentru că sunt prea ocupată să fiu misogină. Copilă fiind aş fi vrut să fiu băiat, ca să nu mă certe nimeni când mă urcam prin copaci şi mă încăieram cu alţi copii.
Adolescentă, tot băiat aş fi vrut să mă fi născut, ca să pot să continui să mă încaier, să nu port sutien şi să fac şi eu pipi din picioare ca oamenii, nu să trebuiască să stau ciuci şi să mă chinui pe deasupra cu vetele alea groaznice în fiecare lună.

Când să mă resemnez şi eu că-s femeie, m-a pocnit o sarcină- tare frumos lucru! Mi-am dorit aşa mult un băiat, încât după ecografia la care mi s-a spus că nu-i nicio şansă să fie altceva decât fată, am plâns de ciudă pe holurile maternităţii şi n-am mai vorbit 3 zile cu bărbată-miu, fiindcă nu fusese în stare să-mi facă un băiat, iar când s-a născut dotat să facă pipi din picioare, m-am bucurat aşa mult că nici n-am băgat de seamă în primele minute că bile avea, ceea ce era bine, dar nu prea respira, ceea ce era rău.
Cam aşa de puţin feministă sunt eu, că şi acum mă bucur peste măsură că mi s-a îngăduit să aduc pe lume băieţi a căror viaţă, sper eu ca toanta, va fi mult mai uşoară decât ar putea-o avea orice femeie în partea asta a noastră de lume.

De vreo câteva zile însă nu prea am linişte, aşa misogină de circumstanţă cum sunt. Partea asta a noastră de lume, cu toate bubele ei binecunoscute, parcă a început de la o vreme să mi se pară destul de generoasă cu femeile.
Ba o mai citesc pe Corina, ba mai publică Simona ceva, mai dau peste Ana Barton sau găsesc un text al Cristinei Nemerovschi la competenţele de română, Denisa are un raft tot mai vast la Humanitas, de pe care, chiar la întâmplare de culeg cărţi, tot îmi plac, iar la justiţie, dna. Prună nu s-a emoţionat prea tare de puciul de celulă organizat de divele de pârnaie, dovedind că nu c☺☺☺le îi lipsesc.
Când mă dau umpicuţ în spate, să văd oleacă mai bine până-n ograda otomană, mă iau nişte fiori pe care nu-i mai pot pune pe seama tiroidei mele deloc vărsătoare de hormoni nevinovaţi.

Zice domnu’ preşedinte a lu’ Turcia: “You cannot put women and men on an equal footing. It is against nature. They were created differently. Their nature is different”. Adică fiindcă eu nu fac pişu din picioare, dar pot să nasc pui vii şi să-i hrănesc cu lapte, nu am cum să fiu egala bărbatului meu, nici a altuia, de fapt. Păăăăiii, dacă natura însăşi ne-a creat aşa, de ce o fi făcut asemenea eroare în loc să le dea bărbaţilor şi vagin, ba şi doo ovare ca să se-mpuieze între ei, de la egal la egal, amical?
“One or two [children] is not enough. To make our nation stronger, we need a more dynamic and younger population. In this country, [opponents] have been engaged in the treason of birth control for years and sought to dry up our generation”.
Aoleo! Parcă mai ştiu eu vreo doi care ziceau aşa cu ceva vreme în urmă. Ah, daaa, unu’ era ăla bâlbâitu’ cu cincinalele şi împlinirile lui măreţe, cu decretul din ’65 de la care a început să curgă cu plozi la sfârşitul deceniului 60 şi abia-abia s-a oprit în ’89. Bine, sultane, să-ţi trăiască haremu’ lu’ matale, da’ de ce le-ai mai trimis pe fetele lu’ matale să-nveţe în statele unite ale suiei dacă tot ce trebe’ să facă e să se puiască neaoş, turceşte, să prăsească neamul vostru ottoman spre gloria ţărişoarei (pardon, mă scuzaţi, înălţimea voastră, imperiului)? Să muară Suleiman dacă mai pricep ceva!
Crying woman with headscarf

Alt nenic de-i zice Mehmet Şimşek, altminteri ministrul economiei la Turcia, dragostea lu’ Ponta, e fuarte supărat că e mare de tot şomaju’ pi la ei. De necăjit ce e opinează: “Unempolyment rate is high because women are looking for job”. Chiar aşa, şăfu’! În loc să fie looking for a blow job, muierile turcoaice umblă brambura să-şi caute de lucru, luând locurile de muncă de la gura la bărbaţii tot unu’ ş-unu’ la calificări şi skilluri. Nici nu mai pomenesc că tot căutând ca bezmeticele job, nici plozi nu prind să-nmulţească poporu lu’ Allah peste care să domnească băieţii ăştia.

Raftu’ Denisei Comănescu? Fir-aţi ale dreaqu dă muieri stricătoare dă rate dă şomaj ce sunteţ, las’ că bine vă face violatorii, nebunelor! Ce? V-a lăsat ăla sau ăia şi cu plod? Allah e mare şi a făcut dreptate, stricatelor! Adoratorii lu’ AKP prin vocea ministrului sănătăţii, Recep Akdağ, vă asigură că nu-i aşa mare baiu’: “Rape victims shall give birth, the state will look after the baby if necessary”.

Adriana Săftoiu zici? Aha, înţeleg. Vedeţi, panaramelor, de ce bagă dreptcredincioşii musulmani cuţitu’-n voi şi-n fetele voastre de doişpe, opt şi şase ani? Că aveţi aspiraţii şi nici decent nu vă-mbrăcaţ, măcar păru’ să vi-l acoperiţ şi voi, în loc să ademeniţ bărbaţii nevinovaţ cu nurii voştri. Vă tot plângeţ una-două că vă violează şi vreţ să faceţ întrerupere că cică e prea traumatizant să aduceţ pe lume copilu’ violatorului. Are dreptate Melih Gökçek, primarul ales democratic al Ankarei: “Why would the baby die if the mother was raped? The mother should die instead”.

Râdem, glumim, dar realitatea turcească este încă mai sinistră decât se întrevede din citatele astea. Imaginaţi-vă pentru o clipă că sunteţi mamă în Turcia actuală. Poate aveţi fete cărora societatea le întoarce cu bună ştiinţă spatele. Oricare le vor fi fost visurile, aţi tremura probabil gândindu-vă că în curând le vor fi refuzate, că uşile universităţilor li se vor închide în nas, că vor fi reduse la nişte maşinării de făcut copii, preferabil băieţi, că indiferent cât de meschin le vor fi soţii, ei vor fi stăpânii absoluţi asupra trupurilor şi vieţilor fiicelor voastre.
Lasă că nici să ai băieţi nu-i cu mult mai bine. Dacă aţi văzut fie şi numai câteva din fotografiile cu tinerii militari, recruţii băgaţi la înaintare de nişte generali nu prea abili, nu aveţi cum să nu tremuraţi de groaza că, forţaţi să efectueze serviciul militar, fiii voştri ar putea ajunge carnea de tun a vreunui general smintit.

Ce încredere aţi mai avea în propria ţară şi în conducătorii ei care v-ar bate, umili, târî fii prin propriul sânge doar pentru a-şi flexa muşchii politici, ameninţând cu executarea lor ca să nu mai irosească mâncarea pe ei în închisoarea de unde, poate, ar mai avea o şansă să iasă vreodată, cu dinţii rupţi, oasele frânte, în genunchi, dar vii?

Îmi amintesc Turcia solară de care m-am bucurat alături de băieţii mei acum mulţi ani; primitoare, caldă, în plină construcţie, deloc înfricoşătoare în beţia ei de arome orientale, kemalistă până în cel mai îndepărtat colţişor peste care fluturau semiluna şi portretul lui Atatürk.
Acea Turcie a lui Mustafa Kemal Atatürk, care spunea- Teachers are the one and only people who can save nations, nu mai există astăzi când peste 15.000 de profesori şi 1.557 de rectori de universităţi au fost forţaţi să demisioneze ca represalii la puciul eşuat de săptămâna trecută. Mustafa Kemal ştia că doar prin educaţie poţi ridica o naţie, dar nu neapărat o mai poţi şi stăpâni, odată ce dobândeşte independenţă de gândire şi liber arbitru.

Tot el a mai spus : Everything we see in the world is the creative work of women. Să fi fost Atatürk vreun feminist? Nici gând. Poate doar un vizionar care a înţeles că forţa motrice a omenirii este femeia.

Femeia este cea care nu doar înmulţeşte neamul, este cea care transmite dragostea smintită de mamă, care transmite povestea familiei, încălzeşte şi oblojeşte trupul, dar mai ales sufletul copilului, ocroteşte sau pedepseşte, educă, hrăneşte mintea cu poveşti, deprinde cu igiena personală, după cum te ajută să înveţi scrisul, cititul, curăţenia sau milostenia.
Oricine îmi va spune că şi tatăl are o contribuţie egală ar face bine să nu se raporteze la realitatea urbană a societăţii bucureştene, ci să se gândească la societatea atât de adânc patriarhală din provincia românească, dar mai ales la cea orientală în care tatăl e de cele mai multe ori absent din tot ceea ce presupune creşterea sau educarea copiilor.

Deşi am purtat cu fericire nebună doi copii pe care i-am hrănit cu mâna şi vorba mea, rămân nesmințită în regretul de a nu mă fi născut totuşi bărbat. Dar unul ca Mustafa Kemal Atatürk, ai cărui ochi verzi străpung fotografia la care mă uit în timp ce pun punct acum.

Foto copyright Dreamstime.com

Lăcrămioara Bozieru

”În clasă e mai ceva ca la rodeo. Dacă nu te ţii bine, dar bine în şa, elevii te vor arunca jos de nu te vezi” -singurul sfat care mi s-a dat în prima zi în care am păşit într-o sală de cursuri ca profesor acum 20 de ani. De atunci şi până acum am călărit ”bestia” cu îndârjire; uneori mă azvârle în ţărână, îmi sparge dinţii sau mă calcă în picioare, dar de cele mai multe ori profesorul şi bestiile se adapă împreună, îşi ling rănile sau râd unii cu alţii, unii de alţii.

Latest posts by Lăcrămioara Bozieru (see all)

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *