Poate vă doriți un copil bun?

Bifează afirmațiile de mai jos care ți se potrivesc. Glumesc doar pe jumătate cu invitația asta. O să vezi de ce.

Ai crescut într-o familie fericită. Ai avut portocale de Crăciun și haine curate și mâncare caldă. Ai mers la facultate și ai fost cuminte.

A trebuit să fii cuminte ca să nu-l superi pe tata, om obosit de prea multă muncă și care avea nevoie de liniște. Poate alcoolic, poate nu.

Ai făcut asta ca să o protejezi pe mama. Pentru că pe ea o certa tata în bucătărie când făceai „prostii”. Și ea era îngrijorată și abătută și obosită.

Ai fost cuminte pentru că ți s-a spus că trebuie să înveți, să faci ceva cu viața ta că ai tăi s-au chinui să te crească. Pentru că erai un model pentru frații mai mici. Pentru că nu conta cât a luat colega de bancă atunci când luai 10, dar conta atunci când luai 7.

Pentru că nu se cade să fii altfel decât respectuos cu nevoile vecinilor, rudelor și mai ales ale părinților.

Și ai fost al dracului de cuminte. Și ai vrut să fie bine, să nu mai plângă mama, să nu mai fie stresat tata, să îți ajuți frații, să devii cineva respectat. Ca să fie bine.

Ai prieteni care te sună să-ți spună problemele lor și faci tot ce poți să îi ajuți. Te doare sufletul de ei pentru că nu merită ce li se întâmplă și te gândești iar și iar la soluții. Lași totul baltă și mergi să te vezi cu ei dacă sună cu o problemă.

Primești cadouri care nu contează. Pentru că te bucuri mai mult de ceea ce dai decât de ceea ce primești. Tot ce contează pentru tine este ca toată lumea să fie fericită și atunci poți adormi în pace, în lume e bine și tu ai făcut să fie bine.

Ai un copil pe care îl iubești și pe care te-ai jurat că n-o să-l stresezi și că o să-l lași liber și o să-l iubești până la lună și înapoi de 100 de infinituri. Ai reguli simple. Să nu strice chitara lui taică-su, să înțeleagă când ești supărată și să meargă în camera lui și să fie cuminte.

Să fie bun. Ai stat mult și te-ai gândit cum e mai bine să-l educi. Poate e bine să nu aibă limite. Dar limitele sunt bune. Poate nu e bine să știe că există rău în lume. Dar va afla la un moment dat și va fi nepregătit…

Poate e bine să fie un pic răsfățat, dacă nu acum, dacă nu tu, atunci cine, când îl va mai pune în centrul Universului?

Dar te enervează că nu se joacă frumos cu alți copii. Îi spui în parc “dă-i și lui trotineta, e mai mic.” Poate copilul ăsta trebuie să înțeleagă că e privilegiat. Poate ar trebui învățat să fie bun. Îl ajută în viață.

Single Mother and Son Praying © Roberto Machado Noa | Dreamstime.comPână aici erau afirmațiile de bifat. Dacă ai bifat multe înseamnă că ești probabil un om bun, care vrea să-i ajute pe ceilalți dar care este în pericol de a-și nega nevoile și dorințele. Suntem mulți în situația asta, pentru că vine din copilărie care a arătat la fel pentru generația noastră.

Nu încerc o analiză prsihologică aici, nu am competențe.

Mă uit din perspectiva discuțiilor cu oameni care ma întreabă unde ar putea voluntaria copilul ca să vadă că există alții mai puțin privilegiați și pentru ca el să crească un adult responsabil. Și povestea despre copil începe întodeauna cu părintele. Afirmațiile de mai sus au sau nu legătură cu tine. Poate găsești vreme să te gândești de unde vine dorința asta pentru copil- să fie responsabil, bun, darnic. Poate afirmațiile tale vor fi diferite, dar este foarte important să știi care sunt.

Și acum despre copil și perspectiva lui.

Eu, spre exemplu l-am luat pe băiatul meu de 4 ani și înainte de Crăciun l-am rugat să ne uităm prin jucării și să vedem cu ce nu se mai joacă. Să donăm jucăriile unor copii care nu au.

S-a uitat perplex la mine. “Dar sunt ale mele. Chiar dacă nu mă mai joc cu ele”. Mi-a explicat cât de clar a putut el că acele jucării sunt amintirile lui, că sunt proprietatea lui.

Și apoi mi-a spus senin să mergem să cumpărăm jucării pentru copiii aceia.

Pentru că era clar că eu păream să am o nevoie pe care doream să o rezolv prin resursele lui. Și mi-a oferit alternativa.

Vreme vine, vreme trece și ajungem acum câteva zile pe o stradă din centru. El are 6 ani acum.

Am dat 2 lei unei bătrâne și am trecut mai departe.

– Mami, de ce i-ai dat bani?

– Pentru că îmi amintește de bunica mea, mama lui maia.

Beggar © Maocheng | Dreamstime.comEu de obicei nu dau bani pe stradă, dar bătrânilor le dau. Ei nu au bani uneori nici să îți cumpere pâine și mă gândesc să le dau măcar atât cât să-și poata lua un pateu sau un pachet de biscuiți.

S-a dus către doamna de pe bancă și i-a oferit din pachetul lui un biscuite. Nu tot pachetul.

– Sunt mândră de tine mami, ce est frumos ai făcut!

– Ei, nu-i mare lucru, de un biscuite –doi pot să mă lipsesc.

Între 4 și 6 ani n-am mai insistat să facă fapte bune. Nu mi se părea că înțelege și reacția lui de atunci m-a transportat înapoi în timp. Când, fără să-mi dau eu sau altcineva seama, am ajuns să cred că nevoile celorlalți sunt mai importante decât ale mele. Și asta e ceva ce n-aș vrea să dau mai departe.

Am înțeles de când cu biscuitele că generozitatea copiilor vine din preaplin. Ca și a noastră de fapt. Generozitatea sănătoasă în care nu te sacrifici, în care nu te anulezi pe tine și nevoile tale.

Am înțeles că da, ei fac ceea ce faci, nu ceea ce spui. Că suntem buni de la natură, dar cu limite de conservare care sunt foarte bune și cred eu acum, n-ar trebui forțate.

De aceea nici nu-i povestesc copilului meu despre copii săraci sau abuzați, despre cum el are și alții n-au, despre comparații. Fericirea asta prin comparație poate fi un pic înșelătoare, nu-i așa?

Foto copyright Dreamstime.com

Mădălina Marcu

Mădălina Marcu

Consilier de filantropie pentru ARC România. Am făcut științe politice ca să schimb lumea de sus în jos. Am lucrat în comunități izolate ca să schimb lumea de jos în sus. Acum nu mai cred că lumea poate fi schimbată doar prin politici sau doar cu "implicare", "împreună" și "oameni frumoși". Acum știu de câtă muncă, câți bani și câți oameni este nevoie pentru a face o schimbare să se întâmple. Cred că filantropia făcută inteligent este o cale să schimbăm lumea.
Mădălina Marcu

Latest posts by Mădălina Marcu (see all)

2 Comments
  • Maria
    October 10, 2015

    Sunt fiica unei mame care in intreaga sa viata a facut doar ce trebuie. Eu m-am inversunat sa fac doar ce vreau, pot si ma face sa ma simt bine, dar cate ceva din felul ei de a trai mi s-a transmis. Ma trezesc si eu rezolvand o multime de probleme pentru altii si sunt foarte dezamagita cand am cate o nevoie iar ceilalti nu reactioneaza la fel de prompt ca mine. Ceea ce este mai rau este ca si pe fiul meu l-am molipsit putin cu acest fel de a fi. Nu stiu daca exista evadare. Pentru ca aveti dreptate: copilul face ceea ce faci, nu ceea ce spui.

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 7 Thumb down 0

  • Dana
    October 11, 2015

    In principiu articolul e corect, cu observatia ca nu strica totusi sa stie ca “el are si altii n-au”, in felul asta poate invata sa aprecieze ceea ce are. Nu stiu daca asta aduce neaparat fericire, dar cred ca il face mai responsabil si mai “cu picioarele pe pamant”.

    Like ori Dislike: Thumb up 3 Thumb down 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *