Poporul a votat

Brexit Great Britain EU exit © Dietmar Höpfl | Dreamstime.comBrexitul s-a așternut peste noi ca o ceață sărată. Pur și simplu a devenit realitate într-o dimineață de vineri. Zic realitate, pentru că verdictul a fost aici, în inima democrației occidentale: Poporul a votat!

Eu m-am trezit brusc, după o noapte în care aproape nu am putut dormi, m-am trezit brusc cu FSN-ul și Iliescu câștigând alegerile în 1990, cu mineri care salvau democrația de studenți… Cu neonaziștii din Magdeburg în 2001 flutărând: Auslaenders Raus!

M-am trezit cu flashuri de memorie în care puneam afișele electorale galbene și lucioase ale lui Ion Rațiu în patul părinților. Îmi declarasem camera Zonă Liberă de Neocomunism. Până s-a enervat bine de tot mama și mi-a zis: Să-ți cumpere Rațiu pantofi pentru banchet! Și ca orice femeie în devenire, m-am calmat, sau măcar mi-am închis gura. Iliescu a câștigat, tata a devenit șomer. Mama s-a chinuit să mă țină în facultate făcând aproape săptămânal drumuri cu pachete la Iași.

Acum sunt siguri într-un sătuc, unde au reușit să construiască o căsuță. Sunt pensionari, dar tata muncește încă. Vine acasă la săptămână. Este obosit și a îmbătrânit. Mama a îmbătrânit și ea, și cel mai trist este că îmbătrânesc fără noi, fără copii, fără nepoți. Istoria s-a deșirat ca un șir de perle tâmpite din acel moment, al afișelor galbene cu papion. Sentimentul, ca și atunci, este că totul scapă printre degete, că nu mai poți controla nimic, că lucrurile se pierd în absurd.

Mi-e teamă că Europa și principiile ei se va prăbuși ca un castel de cărți de joc. Cuiva i-a tremurat mâna la votare. A tremurat de ură. Strigoii se furișaseră mai demult, încet și perfid, încolțind în massmedia de vreo doi ani. Românii și bulgarii pictați în cerșetori ai Occidentului.

Există rețete retorice vechi de 2000 de ani despre cum poți provoca ura. Și ele funcționează ca o alchimie perfectă. Studenții mei o știau, îl citam pe Cicero. Cel mai sigur pentru instigarea urii este să arăți că oamenii au privilegii pe care nu le merită. Est Europenii rupți în fund, leneși și care nu au fost în stare să-și clădească o țară a lor bună, nu merită sistemul de sănătate, școlile și ajutoarele sociale britanice. Poate că nu le merită. Dar nu despre merite este vorba. Nu știu dacă eu merit acum să dorm în patul meu, iar un copil exact acum tremură de frică în Siria, sau se uită pierdut la părinții care așteaptă o barcă pe malurile Mediteranei. Cu ce sunt eu mai presus decât ei? Nu sunt. Soarta m-a dăruit cu privilegii. Mi-a dat un corp bun și o minte funcțională, am avut parte de educație, am fost iubită și ocrotită ca și copil, adorată ca femeie, am avut norocul să fiu mama unui prunc sănătos, să am o casă, o diplomă, un petec de grădină, o carte. Am muncit pentru ele? Da, am muncit, dar chiar puterea de a munci este un mare privilegiu. Nu toți îl au, iar în umanitatea nostră ar trebui să facem loc solidarității sociale. Nu-i comunism demagogic, este bunătate.

În munca mea de interpret comunitar (prefer termenul celui de translator!), vin în contact cu oameni care uneori ajung pe muchie. Soarta nu a fost bună cu ei. Sunt săraci, sunt poate naivi, dar nu am întâlnit pe nimeni care sa fie Rău. Și ei, ca și mine, vor o viață mai bună. Este treaba fiecăruia cum își imaginează viața mai bună, dar cine sunt eu să judec?

Revin la Brexit. Vecinii și prietenii care au votat ÎN mi-au spus că le pare rău că a ieșit așa, că le este rușine de nația lor. Ceilalți vecini și prieteni care au votat: AFARĂ, îmi spun că ei nu au nimic cu emigranții că este despre suveranitatea țării lor. Ei vor să fie mai bine.

Dacă le spun celor din urmă că au fost manipulați nu mă vor crede, pentru că au mândria lor și cred cu adevărat că sunt patrioți. I-am spus în schimb mamei că votul acela din 1990 pentru Iliescu a fost o mare greșeală, și costul ei este ceea ce se va întâmpla acum. Am umplut-o de amar, și mi-a părut rău. Toți oamenii care votează, votează cu speranța de mai bine. Dar cumva în adâncul meu cel mai adânc, care cred, confluează cu toate adâncurile tuturor emigranților, există durerea mută că la un moment dat a trebuit să plecăm, că am fost trădați și am trădat țara noastră. Că am realizat că viața este prea scurtă și prețioasă pentru a o pierde la taclale cu soarta pe care ne-au ales-o alții.

Marele tablou arată o economie globală sensibilă ca o pânză de păianjen. Arată o țară care se va smulge dintr-o rețea sangvină complexă și complicată. Europa, sau ce va mai rămâne din ea, va sângera economic, și la fel și UK. Din acest sânge se pot naște iar monștrii naționalismului, balaurii fricii. Vreau să am încredere în oamenii din jurul meu. Vreau să nu am dreptate în previziunile mele. Vreau să se ridice ceața sărată și să pășim într-o lume mai bună.

Foto copyright Dreamstime.com

Teodora Manea

Teodora Manea

Teodora Manea ar fi trebuit sa studieze medicină, dar a dat peste filosofie, și cum toată lumea a descurajat-o, a decis să se facă filosof. În curând a aflat că filosofii ar trebui să fie bărbați, așa că a considerat o operație de schimbarea sexului, dar din fericire a ajuns în catedra de hermeneutică înainte de programata operație. Pe drumul tratamentului hormonal de creștere a bărbii (deși se pare că nu barba face pe filosofi ceea ce sunt!) a învățat germană cu Heidegger, Hegel și Kant. Când a ajuns în Germania i-au spus că băieții ăștia nu vorbesc chiar germana, dar cunoștințele lingvistice se pare că au fost suficiente să se înțeleagă din priviri cu un alt filosof german, emigrant și în viață. De care nu s-a mai putut despărți. Așa că după zece ani de carieră universitară în Iași, și-a făcut valiza și a plecat la el, peste Canalul Mânecii în sud-vestul verzui al Angliei. Obosită de crescut bărbi și filosofie, a decis să se dedice familiei, să se domesticească și să accepte un destin de femeie. Dar plaiul mioritic și ondulat englez au trezit-o la propria ai chemare, așa că printre dealuri, copii, diferențe culturale, oale, nostalgii culinare, ploi și singurătăți s-a apucat iar să scrie și să gândescă.
Teodora Manea

Latest posts by Teodora Manea (see all)

4 Comments
  • marius cristian
    July 5, 2016

    Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    Comentariu neapreciat. Like or Dislike: Thumb up 3 Thumb down 8

    • di
      July 5, 2016

      ….pai, da , asa e democratia , a aflat si Socrate pe pielea lui ….
      ura fata de un om pe care nu-l cunosti , intoleranta fata de cel care s-a nascut la 10, 100 , 1000 km departare de unde te-ai nascut tu , neintelegerea fata de oricine nu arata identic cu tine -toate astea nu sunt brusc bune si normale doar pentru ca sunt sustinute de multi

      Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 5 Thumb down 1

    • alin
      July 6, 2016

      @di
      asta ai inteles tu din acest vot?
      tare as vrea sa imi explici cum ai ajuns la concluzia asta.

      Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  • alin
    July 5, 2016

    Bai fratiolor, s-au trezit romanii sa comenteze dupa brexit de parca le-a luat cineva painea de la gura, on conditiile in care o avem pe Firea la primaria Bucuresti si la Baia Mare primar votat in arest.
    Toti o ard cu un aer de superioritate si au aroganta de a ii insulta pe britanici, fara a avea curiozitatea de a intelege de ce s-a votat asa.
    Si cel mai periculos mi se pare genul asta de atitudine, in care democratia e buna doar cand ne convine.

    Like ori Dislike: Thumb up 3 Thumb down 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *