Să ridice piatra doar acela care se știe nevinovat

parents-kissing-their-childrenCa studentă la medicină am avut șansa extraordinară să cunosc un medic pediatru de excepție, pe doamna doctor Maria Condor, care era șicanată și profund nedreptățită în clinica în care lucra din motive meschine, care nu aveau nici o legătură cu meseria. Am întrebat-o într-o gardă cum poate să intre atât de calmă și senină în saloane, după fiecare hărțuire. Și m-a învățat că nu e bine și nu e permis ca un medic să permită ca ceva să se așeze între el și pacient, indiferent ce înseamnă acel ceva: etnia, banii, tracasările vieții de zi cu zi, birocrația, etc. Fiindcă întotdeauna pacientul are o problemă mai mare decât a ta în acel moment și tu ești cel care trebuie să îl ajuți să o depășească, pentru că asta e meseria pe care ți-ai ales-o de bună voie. Și m-am format astfel în spiritul toleranței față de orice, cu condiția ca acel orice să nu lezeze pe nimeni. Dacă mă epuizează, mă retrag și las locul/omul să se primenească singur, dar nu fără să încerc – fără război – să contribui la asta. Pacienții mei (dar și prietenii mei) sunt asexuați, fără culoare politică, fără etnie, fără convingeri religiose. Oameni.

Viața mi-a demonstrat că a fost cea mai valoroasă învățătură pe care am primit-o, mai ales că a fost la început de carieră.

Când fata mea cea mare a plecat la Barcelona să își termine studiile, s-a confruntat cu zeci de probleme cărora nu le cunoștea soluția și pe care le-a depășit cu seninătate cu ajutorul prietenilor spanioli. În mod special o ajută și o iubește un cuplu de gay (care au un salon de coafură unde ea se tunde ca orice client). La miezul nopții oamenii aceia au sărit din pat și au alergat la ea atunci când a fost nevoie. I-am cunoscut și eu, am fost la ei acasă, ne întâlnim ori de câte ori merg la Barcelona. Atunci când s-au legalizat căsătoriile gay în Spania, fata mea a fost la nunta lor și s-a simțit foarte emoționată și fericită pentru ei. Eu am fost doar la petrecerea burlacilor, împreună cu alți prieteni de-ai lor, nici unul gay. A fost o noapte de pomină, ne-am distrat de minune și ne-am bucurat pentru ei. Printr-o suită de întâmplări, oamenii aceștia cresc doi copii ai unei prostituate sărace – care se mai și droghează din când în când – (și care mai are doi acasă, fără măcar să știe cine sunt tații). Un băiat și o fetiță pe care i-am urmărit cum cresc, cu lecții de ski, de engleză, în școli bune, cu vacanțe frumoase, într-o familie iubitoare. Copiii sunt deosebiți.

Oamenii ăștia, care întâi de toate sunt oameni, muncesc pe brânci ca să crească doi copii defavorizați de soartă. Și au un obicei pe care nu l-am întălnit în România: vinerea lasă copiii să doarmă la bunici iar ei au o seară doar pentru ei, în care ies cu prietenii sau singuri la teatru, să danseze, să cineze cu oameni dragi sau să își discute problemele de cuplu (nu cele de de business). Eu, una, nu cunosc nici un cuplu heterosexual cu o astfel de poveste de viață și îi prețuiesc ca pe oameni ce sunt.

Da, sunt creștină ortodoxă, deși nepracticantă, pentru că dogmele ”sfinților părinți” mi se par din alte timpuri și din altă lume. Fata mea creștin ortodoxă predă la o școală catolică, cu măicuțe și director preot (cu doctorat la Sorbona, btw). Am fost la o slujbă de ”pocăiți”, invitată de o pacientă de-a mea, apoi am petrecut o zi cu familia aceea. Oameni obișnuiți, ca noi toți, dar oameni buni.

Câtă vreme un om nu te insultă, nu te lezează și nu te prejudiciază în vreun fel, e treaba fiecăruia ce convingeri de orice fel are. Toți sărim ca arși când suntem calificați aprioric ca români hoți și cerșetori, deși ne insultăm neamul cu orice ocazie cu vorbe mult mai grele, alternate stupefiant cu ”mândria de a fi români”.

Divide et impera, dezbină și condu, un adagiu care nu și-a pierdut valabilitatea în două mii de ani. Ne lăsăm învrăjbiți români contra unguri, doctori contra pacienți, femei contra bărbați, slabi contra grași, orice, numai să se creeze două tabere care să se păruiască sonor. Oameni contra oameni. Dezbinați și ușor de condus. ”Să ridice piatra cel care se știe nevinovat”. Acum două mii de ani toată lumea a lăsat piatra jos. Lăsați jos pietrele și identificați corect pericolul.

Pentru sănătatea noastră, lăsați pietrele jos.

Foto copyright Dreamstime.com

Simona Tivadar

Simona Tivadar

Medic primar în diabet, boli de nutriție si metabolism. Adepta explicației științifice cu orice preț, cu amendamentul că dacă respecți toate regulile, pierzi toată distracția. Heităr convins al vieții virtuale, care își calcă sistematic pe inimă de vreo doi ani, într-un razboi naiv și personal cu impostura medicală, vraci vegani și vârcolaci daco-plafarişti. Și care vă invită si pe voi să creșteți oastea celor care cred că "glumind putem spune orice, chiar și adevărul" -S. Freud.
Simona Tivadar

Latest posts by Simona Tivadar (see all)

6 Comments
  • Crisu Cornel
    May 29, 2016

    Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    Comentariu neapreciat. Like or Dislike: Thumb up 8 Thumb down 23

  • cornelia
    May 29, 2016

    Sunt de acord cu dv., dar ca să înțelegi toate astea e nevoie de un anumit grad de bun simț, educație, cei șapte ani de acasă etc. Ca să nu spun de bunătate, compasiune si omenie. Trist.

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 8 Thumb down 1

  • Tivadar simona
    May 29, 2016

    În afară de scurtă trimitere inapoi, la cartea de gramatică, bineînțeles, nu cred că meritați alt comentariu din partea mea

    Dezbarere echilibrată. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 8

  • Adriana
    June 3, 2016

    Cred ca cei doi sunt nepotii celor doi domni din Bruxelles ! (Eric-Emmanuel Schmitt) !

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 1

  • Gabriela
    August 10, 2016

    Mi-au dat lacrimile. Bravo,fata!

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  • Teo
    August 29, 2016

    Multumesc pentru articol. Aveam nevoie sa citesc asa ceva si mai cu seama sa gasesc il el toleranta pe care o gasesc tot mai rar in retorica publica si chiar in cercurile de prieteni (prieteni ale caror “convingeri” devin tot mai puternice si de neclintit).

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *