Scurtă călătorie spre centrul Pământului

De 0 Permalink

salina-turdaAdor călătoriile la fel de mult pe cât detest să fac bagaje. Statutul de turist mi se pare mai grozav decât funcția de prim-ministru al oricărei țări: te poți îmbrăca așa cum te simți confortabil, ești regele zilelor tale, te așezi fără grijă pe marginea unui trotuar ca să privești oamenii din jurul tău, mănânci delicatese locale și bei vinuri bune, bere spumoasă sau băuturi fără alcool doar de dragul de a te așeza la o terasă, între localnici, ca să poți trage cu urechea la conversațiile lor.

Îmi place cum timpul meu se diluează și se amestecă cu cel al vestigiilor istorice. Îmi place să închid ochii și să îmi imaginez cum era acel loc în vremurile lui de glorie, să îl populez cu fantomele oamenilor care au trăit acum sute de ani, să îi aduc printre noi ca și cum nu ar fi murit niciodată.

Îmi plac locurile încărcate de istorie și populate cu fantome. Îmi place să petrec momente alături de oameni pasionați de un stil de viață activ și-mi place să stau la povești cu ei dup-aia. Într-o seară mă văzusem cu câteva prietene și stând noi la masă și savurând un Ciuc Radler mi s-a făcut poftă de povești din drumeții. Aveam chef de locuri redescoperite și mi-am adus aminte de ce mi-a plăcut atât de mult să vizitez Salina de la Turda : 13 milioane de ani de istorie a Pământului închiși într-o “ciupercă de sare” cu pălăria groasă de 1200 m. Civilizații umane construite în jurul zăcământului de sare, atât de prețioasă încât romanii au construit castrul de la Potaissa ca să apere exploatarea de la Turda. Atât de prețioasă încât oamenii au construit adevărate “drumuri ” ale sării, inventând noi meserii cu reguli stricte: chirigii, călăreți sau luntraşi sărari. Atât de prețioasă încât a avut valoare de monedă.

Când pătrunzi în subteran, te înconjoară fantome tăcute ale minerilor care au spart cristalele de sare secole de-a rândul, mina de la Turda fiind una dintre puținele în care nu au lucrat niciodată ” ocnași ” ( pușcăriași ). Impresia e întărită de utilajele medievale expuse : crivacul (mașina de extracție) și enorma moară de sare. La peste 80 m sub pământ și 10* C stalactitele ți se par o boltă cerească plină cu stele de piatră, lacul subteran pare poartă spre centrul Pământului iar sălile mari par săli de bal : e ca și cum ai face parte din toate poveștile omenirii în același timp. Aburii aspri, plini de sare, îți umplu nările și plămânii cu arome neobișnuite si tămăduitoare.
Și ce poate fi mai grozav atunci când ieși la suprafață decât să lenevești la soare în ștrandul Durgău-Turda, amenajat alături pe vechi exploatări care s-au umplut de apă și au format mici lacuri sărate, continuând să visezi la bogățiile simple ale lumii noastre până când se topește de tot soarele în dealurile molcome ale Transilvaniei?

Luați cu voi câțiva prieteni și mergeți la salina Turda. Visați împreună, cu un pahar în mână, la simplitatea lumii și a nevoilor noastre. Parcurgeți cu ochii minții timpurile în care s-a format zăcământul de sare. Viața o să vi se pară mai efemeră și mai demnă de a fi trăită cu bucurie.

Articolul acesta e scris la invitaţia Ciuc Radler, care Descoperă România altfel, prin obiectivul lui Sorin Onișor și pixul Dianei Cosmin.

Foto copyright Dreamstime.com

Lidia Marinescu

Lidia Marinescu

Brand manager. Marketing. Sharp, edgy. Bitchy with a darling and lovely side. Sweet and sour. Make up heavy user. Social media addicted. Sun glasses aficionada. Dependentă de romenglish și ciocolată cu rom. Motto personal: Viața nu îmi dă mie lămâi, eu îi dau lămâi vieții. Și 50 de votcă, sau de rom, sau de gin. Merge și un strop de campari.
Lidia Marinescu

Latest posts by Lidia Marinescu (see all)

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *