Slăbim și noi mai cu talent?

De 15comments Permalink

Ei, hai că ați profitat de zilele astea reci și v-ați lăsat pe tânjeală cu slăbitul, ia să vă văd acu’ cum vă lamentați că v-ați spurcat cu țuică fiartă și pastramă, cu vinete cu maioneză și alte bunătăti (pline de toxine, de fapt) care v-au adăugat un colăcel pe talie taman când a venit iar căldura și trebuie să vă dezbrăcați la piscină sau la cules de floarea soarelui, în funcție de studii. Nu neapărat cei cu studii la piscină, dar asta e altă dramă. Drama zilei e grăsimea!

reclama Anastasia Valter Shape

Dar stați! Există acum un produs 100% natural, fără efecte adverse și eficient până la cașexie: doamnelor și domnilor, pastilele de slăbit Anastasia Valter Shape!!!!! Și veți slăbi natural și sănătos până la 7 kg/ săptămână.

Cum adică, nu se poate? Haida de, scrie pe forumuri, pe Facebook, doar mărturii ale unor persoane reale, nefotoșopate sau mincinoase din dragoste de bani. Cu poze, jurăminte, mulțumiri din suflet și pupicei dulci. Ca pe forumuri.

În plus, pecetluiește gurile cârcotașe celebra Oana Radu. Ce, nu o cunoașteți??? Nu vă uitați la ”Vocea României”???? Te pomenești că pierdeți vremea citind cărți și încă fără poze…

Oana Radu dupa si inainte de pastilele de slabitPăi fata asta a slăbit între 50 și 60 kg în 5 sau 6 luni, în funcție de locul în care ne laudă performanța minunatelor pastile. Și ca să mă confuzeze complet, zice că a ținut o dietă hiperproteică și a făcut ”sală” 2 ore aproape zilnic, dar când a început cu pastilele a slăbit 500 grame zilnic. Ce păcat că Grigore Moisil e mort, că m-ar fi lămurit și pe mine un matematician cum rezultă 50 kg înmulțind 500 grame/zi ori 150 de zile (5 luni), că mie îmi dă 75 de kilograme. Cred că nu am adăugat un coeficient de rotație a planetei, un cosinus de alfa la chitosan sau extractul de ananas. Dacă nu mă pricep la slăbit…

Fiindcă asta conțin miraculoasele capsule: ananas, chitosan, cafea verde (despre care am stabilit anterior că sunt bune de absolut nimic), ceai verde, flori de soc, smochine și aloe vera. Despre astea ultimele nu am scris încă, dar vă promit că le iau pe rând; mai puțin smochinele, că nici copiii de grădiniță nu cred că ai putea slăbi cu extract de smochine.

Dacă comandați ACUM veți primi o cutie (care vă ajunge 15 zile) contra doar 59 de lei în loc de 99. Gheșeft, având în vedere că două cutii costă 53 euro. Mai bine 5 cutii cu doar 85 euro, vindecă și celulita dacă iei o pastilă la două zile, sunt tari!

pastile de slabit

Domnișoara Radu întinde coarda și ne mărturisește că s-a îngrășat din cauza unui tată netrebnic care a dispărut la nașterea dumneaei, fiind crescută de o mamă singură în sărăcie. Smiorc, smiorc. În sărăcia ei, mama i-a organizat o sărbătoare cu ocazia unei zile de naștere pentru care a cumpărat 120 de eclere, zice artista. Probabil din cauza sărăciei îi serba ziua la Sala Palatului, că într-un apartament nu văd cum. Dar artista – pe atunci flămândă, că nu lua excepționalele pastile – le-a mâncat pe toate deodată! Cel puțin așa ne spune. 120 eclere ori 300 kcalorii/ecler rezultă 36.000 de kcalorii. Suficient ca să intri în comă metabolică chiar dacă ești un copil supradezvoltat. Acest fenomen a fost descris la concursurile de mâncat-viteză, motiv pentru care s-a scurtat timpul de competiție în așa fel încât să nu mai moară idioți care vor să intre în Cartea Recordurilor cu burdihanul.

Păcat de vocea ei, la așa caracter. Păcat că, în loc să se mulțumească cu un succes pas cu pas (model românesc garantat pentru 5 ani) a vrut o ascensiune rapidă și fără scrupule. A schimbat de bună voie statutul de model de urmat cu cel de fotomodel ridicol și lacom. Se vede că pastilele astea, deși nu îți taie pofta de mâncare, îți deschid pofta de câștig doar cănd le privești. De slăbit, nici vis. Chiar dacă citiți în reclame că sunt recomandate de toți nutriționiștii.

Simona Tivadar

Simona Tivadar

Medic primar în diabet, boli de nutriție si metabolism. Adepta explicației științifice cu orice preț, cu amendamentul că dacă respecți toate regulile, pierzi toată distracția. Heităr convins al vieții virtuale, care își calcă sistematic pe inimă de vreo doi ani, într-un razboi naiv și personal cu impostura medicală, vraci vegani și vârcolaci daco-plafarişti. Și care vă invită si pe voi să creșteți oastea celor care cred că "glumind putem spune orice, chiar și adevărul" -S. Freud.
Simona Tivadar
15 Comments
  • Ana
    August 25, 2015

    Total de acord. Si cum explici mai simplu la mii de fete ca sunt foarte periculoase?
    Cunosc destule persoane, din pacate, care tot slabesc de la pastile (ca nu mananca mai nimic altceva pe langa) si sunt convinse ca doar de la pastile reusesc, ca asa au slabit mereu, ele nu slabesc cu legume….:-|

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 9 Thumb down 3

  • Mica
    August 25, 2015

    Da, da și marmota învelea ciocolata în staniol! Despre sfântă operație de eliminare a stomacului a uitat sa aminteasca!
    Ani de zile mănâncă fără limita și deodată ambiția iese la suprafață și face și sport și mănâncă și echilibrat!
    Dacă nu as fi fost supraponderala și nu as ști cât de greu e sa te adaptezi la noul regim recomandat de nytritio ist, as tinde sa o cred. Din pacate sunt destule cele care o fac.

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 27 Thumb down 0

  • Valentin Bosioc
    August 26, 2015

    Pai domnita Radu s-a cam laudat cu multe pastile de slabit. Pana la urma cred ca a slabit cu cel care da mai mult :)).

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0

  • Nestor
    August 26, 2015

    La slăbit nu mă bag, dar pe mine m-a vindecat Florin Zamfirescu de reumatism cu Arthrelix. Este natural, extras din melci, şi te mişti mult mai uşor după ce scoţi din buzunar cât costă. Am auzit că până şi Cătălina ar vrea să se întoarcă la Florin, ca efect secundar al preparatului. De unde rezultă că trebuie să fi fost un efect de-a dreptul principal.

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0

  • Io
    August 27, 2015

    Ca intotdeauna articolele dv sint delicioase, doamna doctor!

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 7 Thumb down 0

  • o femeie
    August 31, 2015

    Problema acestor pastile minune este marketingul din spate. Astia ne=ar vinde si un rahat = nu e nimeni sa ii opreasca. Bine, eu am o problema cu tot ce are publicitate in spate, ca asta le creste pretul dar si vanzarile artificial asa ca evit cat pot firmele ce isi permit sa aiba reclame la tv/presa.

    In rest, eu as vrea sa te corectez putin. In spatele complexei problemei medicale numita obezitate se afla si o problema sufleteasca ( de fapt asta se gaseste ca o cauza la majoritatea bolilor, idee confirmata de medicina chineza; noua medicina germana, etc). Tu ai mentionat sus ca pacienta a suferit mult fiind abandonata – mie mi se rupe sufletul de asemenea cazuri dar nu ma mira situatiei ei. Toate, dar absolut toate persoanele din jurul meu care au trecut printr-o pierdere dramatica ( divort, deces, abandon, etc) au avut apoi fluctuatii cu greutatea. Unele din ele mai puternice au reusit sa isi revina singure dupa 10kg in plus, altele au cerut ajutor medical/psihologic pt ca in durerea lor nu mai reuseau sa asculte corpul, altele insa…. Esti medic, nu neglija asta si mai ales nu lua in deradere. Am rude apropiate in situatie dificila cu greutatea si nu cer ajutor medical de frica tocmai ca sunt luate peste picior cu replici: vai Smiorc, smiorc.
    In occident pe fiecare sectie medicala trece periodic un psiholog – si discuta in primul rand cu cadrele medicale!

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 17 Thumb down 2

    • Casandra
      April 8, 2016

      Smiorc smiorc mi se pare de bun simt. Cazul meu părăsite de tata crescute de mama cu foarte mari dificultăți. Nici măcar un kilogram in plus.
      Când ma mai uit la emisiunile vestice si femei care au ajuns la 20 ani si 200 kg se plâng ca au fost părăsite de tata si de aceea s-au îngrășat. Ca bagă pe sub nas tone de cipsuri, paste, Fast food, shaorme, pizza uita sa ne povestească.
      Si cu Oana Radu aceeași poveste a băgat ca sparta pana nu a mai știut de ea, stomacul s-a mărit, ea băgat si mai mult. E un cerc vicios dar concluzia este ca te îngrași când mănânci in nesimțire.

      Like ori Dislike: Thumb up 2 Thumb down 1

  • anda
    October 21, 2015

    eu nu cred ca domnisoara asta a slabit atat de repede atatea kg. ea a declarat ca ii place la nebunie sa manace si mamanca orice pai cum taman asa deodata ambitia ei a iesit la suprafata si s-a apucat fata de sport si mancare sanatoasa…nu cred asa ceva…eu cred ca si-a facut operatie de micsoarare a stomacului dar nu vrea sa recunoasca…cred ca este imposibil sa slabesti 60 kg in 5 luni cu mancare sanatoasa si sport

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 9 Thumb down 0

    • alex
      April 1, 2016

      Eu am slabit 30kg in 2 luni jumate, deci se poate. Ambitia fix asa apare la suprafata: spontan. Cand se umple paharul si te trezesti la realitate.

      Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 6 Thumb down 0

  • Ares
    November 13, 2015

    D-na Dr., nu prea sunteti empatica cu fata! Pai e frumos…?

    Like ori Dislike: Thumb up 3 Thumb down 1

  • gaby
    March 11, 2016

    Am folosit si eu aceste pastile ”minune”,cumparate din farmacia Catena si niciun efect.Nu mi-a ”taiat” nici pofta de mancare,dar nici efecte adverse nu am avut!Am constientizat de la inceput ca e doar un supliment si am fost constienta ca nu pot slabi si manca in acelasi timp!am avut grija ce am mancat si cred ca as fi slabit la fel si fara!pe mine ma interesa doar sa imi inhibe pofta de mancare dar nu s-a intamplat asta!deci….bani aruncati aiurea!!!!!!o mare teapa!!!!!am impresia ca dk pastilele vin la pachet cu dieta dukan,doar aceasta din urma ajuta…pe termen scurt,ce-i drept

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  • elena
    May 18, 2016

    Eu am luat pastilele Anastasia Valter Shape si am slabit 6 kilograme. Aceste pastile ajuta pentru ca au in compozitie extract de cafea verde, ananas si ceai verde si elimina pofta de mancare. Eu sincer am redus portiile de mancare drastic din cauza lor si n-am mai avut pofta de dulciuri.

    Like ori Dislike: Thumb up 2 Thumb down 0

  • AnnaMaria
    May 27, 2016

    Eu am slabit 5 kg intr-o luna si voi mai continua sa i-au. Eu beau 2 l de apa pe zii si nici nu am facut sport si tot am slabit 5 kg. Bineinteles ca am renuntat la dulciuri si prajeli. Pe mn m-au ajutat.

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 1

  • andra
    June 24, 2016

    buna fetelor! am incercat si eu pastilele cu care a slabit Oana Radu si am slabit 12 kilograme in 10 saptamani. acum a inceput si prietena mea sa le ia si deja a slabit 2 kilograme. ar vvrea si ea sa slabesca 10 kg. sper sa reuseasca si ea. spor la slabit

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 1

  • Silviu
    June 24, 2016

    Pentru Andra, Ana Maria , Elena si Gaby nu ne dați si in link de Facebook unde sa vedem poze inainte si dupa? Si nu un profil facut de curând când ați descoperit acest articol ci profilul real.

    Greu o fi sa schimb 3 Ip-URI sau adrese de mail si sa bag 3 comentarii pozitive?

    Ideea este ca le-am văzut si eu astăzi fix la catena si chiar stăteam in dubiu daca sa dau 60 de lei si sa le iau sau sa iau suplimentele care se dau pe sub mâna la sala si costa 10 lei o pastila. Iei una nu mai mănânci 2 zile. Nu am idee ce conțin dar sunt toate substanțe interzise. Cafeina efedrină mama masii. Nu mai mănânci nu mai dormi si te apuca niște nervi dupa ce le iei ca dai in cap si celui mai bun prieten doar ca iti da buna ziua.

    In concluzie mai bine ma lipsesc. Ca nu apetitul e problema ci poftele de dulciuri. Si o sa mi le pun in cui.

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *