Un loc rupt de lume

De 2comments Permalink

manastireE un loc rupt de lume. Doar glasul tăcerii se auzea printre copacii zugrăviţi de toamnă în nuanţe calde de auriu-ruginiu. În faţa mănăstirii benedictine Chevetogne, cunoscută în lume pentru deschiderea spre tradiţiile liturgice estice şi vestice, doar câteva maşini parcate amintesc de civilizaţia care zvâcneşte în ritmuri colcăitoare la numai câţiva kilometri depărtare. O linişte misterioasă învăluie mănăstirea şi pădurea din împrejurimi. Şi peste tot nici ţipenie de om.

Iată-ne cu degetele scoase din priza societăţii gălăgioase, aiuritor de agitate şi conectaţi la spiritualitatea din Chevetogne căci, odată cu legământul tăcerii la care suntem obligaṭi, până şi gândurile cele mai nestăpânite se potolesc uşor-uşor. Pe deasupra, adăugăm la huzureala spirituală şi niscaiva plimbări pe dealurile domoale din preajma domeniului Chevetogne precum şi ceva lectură de voie. Cum urmaşii lui Benedictus organizează, pe lângă servicii religioase catolice, şi slujbe ortodoxe, de bunăvoie ṣi nesiliţi de nimeni decidem să participăm la liturghiile de seară şi de dimineaţă.

Vecernia ortodoxă ne-a uimit printr-o mise-en-scène perfectă a ritului ortodox. Călugării catolici, înveşmântaţi în rase negre, cu culioane şi camilafcă aidoma călugărilor ortodocşi, ne-au sedus cu prelungi cântări în slavonă.

Bântuiţi de foame, după porţia dolofană de spiritualitate, am iuţit paşii – tăcuţi şi aceia –  spre sala de mese: holuri întortocheate, lungi  şi înalt boltite, uşi masive, pavele de marmură  – parcă ne găseam undeva prin  “Numele trandafirului”. Refectorium-ul îşi aştepta oaspeţii scăldat în lumina candelabrelor grele de cristal, mese largi şi scaune înalte, dulapuri de lemn masiv cu ornamente alambicate şi peste toate un miros dulcişor de podele ceruite ṣi tămâie. Mesele – sobru gătite, iar cina şi mai sobră, aşa cum şade bine pelerinilor şi feţelor duhovniceşti. Din difuzoare valuri dulci de muzică barocă se revărsau în surdină. În timpul mesei doar clinchetul tacâmurilor s-a auzit. Doar ele ṣi vocea unui călugăr lecturând un fragment din istoria mănăstirii nu erau ṭinute prin legământ de tăcere.

La mese oameni bătrâni ṣi tineri, blonzi, bruneţi, olandezi, belgieni, români, homosexuali îşi împărṭeau tăcerea. Un tânăr de vreo 25 de ani, cu o haină scurtă de stofă roṣie încinsă-n talie, guler lung de blană, păr colorat în nuanṭe de albastru ṣi pieptănat după ureche, cu cercei inelaṭi ṣi o pereche de pantaloni în carouri mari, venise împreună cu sora lui să-ṣi viziteze prietenul – un călugăr la fel de tânăr ca ṣi el. Mi-a atras atenţia în mod deosebit un bărbat de mai bine de 65 de ani, drept, mândru, grizonat, cu o figură de împărat roman. Era organizatorul excursiei celor vreo douăzeci de olandezi, după cum aveam să aflu mai târziu.

A doua zi aceleaşi mese, acelaşi ritual, doar că fiind duminică am primit dezlegare la vorbă. Am purces aṣadar la discuṭie cu o vecină simpatică.

– Când aṭi ajuns? Când plecaṭi? încep eu rutinos.

– Am venit vineri seara ṣi plecăm peste o oră.

– Păcat. Aṣ fi vrut să-i vorbesc ṣefului vostru de grup. Ştiu că sunteṭi protestanṭi. Eu nu ṣtiu mai nimic despre religia voastră. Sunt ortodoxă.

– Într-adevăr, mare păcat!. Bărbatul ăsta – ṣi arătă spontan cu bărbia spre împăratul roman- este pastorul nostru. Aṭi fi putut vorbi. Noi suntem un grup de prin câteva sate din preajma Amsterdamului. …ṣi eu sunt pastor. Am făcut stagiul la el ṣi am rămas prieteni.

Bum! Adică cum? Femeia asta drăguṭă ṣi deschisă este un cleric? Nu-mi venea să-mi cred urechilor, dar neavând prea mult timp pentru a da curs gândurilor mele uimite, m-am lansat în discuṭie cu o curiozitate de novice. Noroc că nici partenera mea de discuṭie nu se împiedica în formalităṭi.

-Nici eu nu ṣtiu mai nimic despre ortodoxie. N-am priceput mai nimic din liturghia bizantină – când în rusă, când în franceză – dar tradiṭia m-a subjugat: toṭi călugării aceia în negru care intrau ṣi ieṣeau, care, când stingeau, când aprindeau lumina! La noi serviciul religios durează o oră, oră în care se vorbeṣte mult ṣi se cântă. Ce înseamnă ortodoxia pentru tine?

– Sunt ortodoxă pentru că aṣa am fost botezată de părinṭi ṣi n-am nimic împotrivă. Dar, merg ṣi la biserica catolică, pentru că sunt căsătorită cu un catolic. Eu cred că Dumnezeu e unul pentru toată lumea ṣi că doar oamenii îl percep diferit. Dumnezeul meu e universal ṣi atâta timp cât gândesc că cineva veghează asupra mea, asupra lumii, atâta timp cât ideea existenṭei lui îmi temperează grijilie metafizice, nu mă deranjează că ar fi ortodox sau catolic sau protestant. O singură întrebare mă bântuie necontenit: Există?

– Bună întrebare: nu ṣtiu nici eu. Uneori mă îndoiesc. De aceea am vrut să demisionez din funcṭia de pastor ṣi să lucrez ca duhovnic în spitale, pentru pacienṭii în stare terminală. Studiile de pastor au durat ṣase ani, dar oricât aṣ mai studia întrebarea aceasta îmi va rămâne mereu.

– Mi-ai luat o piatră de pe inimă. Mă simt vinovată că nu pot să cred fără să cercetez, aṣa cum ortodoxia noastră ne-o cere.

– Nu o cere numai ortodoxia. Şi eu mă simt neputincioasă: oamenii mă întreabă „Dominee, există Dumnezeu?” Le răspund simplu: „Nu ṣtiu. Şi eu am uneori îndoieli, dar îl caut mereu!” Timpurile ṣi oamenii s-au schimbat: credinṭa actuală nu se mai poate adresa doar sufletului, ci deopotrivă ṣi raṭiunii. Oamenii caută spiritualitatea pe diferite căi: meditaṭie, yoga, mindfulness. Religia e una din aceste căi. Noroc că avem atâtea libertăṭi: ne putem exprima gândurile ṣi alege religia. Mi-ai zis că eṣti de origine română. Ţara ta are o religia de stat?

– Nu. Dar biserica are o influenṭă foarte mare asupra politicii. Politicienii sunt corupṭi ṣi donează mult bisericilor pentru ispăṣirea păcatelor. Biserica e bogată, poporul sărman. La noi, preoṭii se pot căsători, … unii au ṣi amante. Şi maṣini luxoase. Nu toṭi, dar prea mulṭi ca să nu se vadă. Sunt ṣi preoṭi buni care ajută nevolnicii. În ṭara mea comerṭul religios înfloreṣte; se vând poveṣti despre sfinṭi făcători de minuni ṣi tot ce se poate. Poporul plăteṣte impozite. Biserica nu plăteṣte nimic. Se amestecă peste tot; mai nou întoarce poporul neinformat împotriva cuplurilor gay pentru a proteja familia. De cine, mă întreb eu? Oamenii nu mai pot fi ṭinuṭi neṣtiutori ṣi în obedienṭă ca în Evul Mediu. Apreciez credinṭa simplă, dar oricât aṣ vrea, nu mă pot abṭine de la cercetare. Fie-mi iertat! Am încă o întrebare – prostească.

– Nu există întrebări prosteṣti.

– Cum faceṭi voi, protestanṭii, cruce?

– Nu facem cruce. Nu avem icoane, nici statui, nici picturi. Nu avem o autoritate, aṣa ca Papa, nu avem preot – la noi legătura dintre creṣtin ṣi Dumnezeu e directă. Toṭi cei  pe care i-ai văzut în biserica bizantină, la slujbă, care nu făceau cruce, erau fie protestanṭi, fie atei. Grupul nostru e calvinist.

– Aha. Voi, calviniṣtii, sunteṭi cei mai sobri dintre protestanṭi, din câte ṣtiu eu ṣi dacă-mi pot permite să o spun.

– Am fost. Ca totul pe lumea asta am evoluat ṣi noi faṭă de acum 30 – 40 de ani. Nu mai suntem atât de conservatori: facem petreceri, mergem la filme. Voilà: cartea mea de vizită. Aṣ vrea să ṣtiu mai multe despre religia ta. Trăim aproape unii de alṭii ṣi ne cunoaṣtem atât de puṭin! Păcat că nu mai pot rămâne. Aproape că-mi pleacă autocarul.

– Te contactez. Şi voi veni în biserica ta să văd cum păstoreṣti.

M-a lăsat cu cartea ei de vizită în mână ṣi gura căscată. Tocmai ce vorbisem pentru prima oară în viaṭa mea cu un pastor protestant. Iar Chevetogne …aici venisem pentru liniṣte, echilibru ṣi spiritualitate. Am căpătat mai mult: ṣtiu că nu ṣtiu nimic, dar fac tot ce pot ca să mai aflu câte ceva!

Photo credit: www.monasteredechevetogne.com

Nicoleta Beraru

Nicoleta Beraru

Săgetătoare cu ţinta în învăţământ şi social. Plecată din România, dar mereu cu gândul şi sufletul la meleagurile copilăriei şi cei dragi. Trăieşte de 12 ani în Belgia. Trecută aici prin fel şi fel de experienţe de viaţă şi profesionale: de la casnică cu preocupări de învăţăcel, la manager de proiecte pe integrare socială şi porte-parole al celor sărăci, la profesor de franceză pentru adulţi şi mai apoi în contextul pedagogiei lui Steiner – de la care am învăţat şi bune şi rele. Acum profesoară de limba română într-un centru de limbi moderne din sânul Universităţii Catolice din Leuven (KU Leuven) şi traducător acreditat pentru limbile română – neerlandeză - franceză.
Nicoleta Beraru

Latest posts by Nicoleta Beraru (see all)

2 Comments
  • lacramioara
    February 27, 2017

    Nu e chiar căutarea însăşi o dovadă că există? Doar nu căutăm Nimicul.

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • quasimodo
    February 28, 2017

    Religia ortodoxa nu iti cere sa crezi fara sa cercetezi. Acest slogan este inventat de cei care nu au nici o legatura cu ortodoxia.

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *