Vocația vedetei de la noi: cercetarea științifică

Hungry man with sausages © Nomadsoul1 | Dreamstime.com

Vedetele noastre sînt fabuloase: cum ţine una o dietă, pac! cu ea la “Răsboiul”! A descoperit ea/el CALEA! Şi ne-o împărtăşeşte altruist şi nouă, nu că oamenii de ştiinţă, care cer salarii şi brevete pentru asta!

Sătulă până peste cap de frivolităţile vieţii mondene, evenimente, lansări de creme miraculoase şi chiloţi feșăn, orice vedetă se întoarce din cînd în cînd la adevărată ei vocaţie: cercetarea ştiinţifică şi studiul în biblioteca. Noi, lipsiţi de sensibilitate şi empatie, pândim aceste activităţi şi le perturbăm, deşi scopul lor e nobil, vizând bunăstarea omenirii şiavînd că recompensă personală doar voluptatea cercetării ştiinţifice.

Şi uite aşa vedetele promovează făinuri miraculoase, leacuri pentru cancerul pe care nu l-au avut niciodată, saltele care te echilibrează fizic şi emoţional şi diete garantate, care îţi redau respectul de sine, îţi întind ridurile şi slăbesc (neapărat). Fac un magazin. Sau un blog de nutriţie. Sau scriu o carte, ignorată cu nesimţire de Salonul de Inventica, dar cu mare impact la conaţionali.

Dacă aş avea o mie de euro pentru fiecare vedetă care a trecut prin cabinetul meu, v-aş scrie dintr-un hamac, din Hawai. Silite să slăbească pentru roluri în filme/emisiuni/piese de teatru, unele au venit “escortate” (la fiecare consultaţie!), de un reprezentant al producătorului emisiunii/filmului. Evident, în acest răstimp citeam în reviste la modă cum mănâncă domnişoară cartofi prăjiţi la zece seară şi slăbeşte datorită aparatelor de la beauty center X.

Dacă aş avea o mie de euro pentru fiecare zână care a început să caște discret după maximum 3 minute de explicaţii (ale mele) despre metabolismul ei personal, mi-aş lua ceasul ăla frumos de la Breguet pe care nu o să mi-l permit niciodată. Sigur că zână îşi va lansa ulterior un blog de nutriţie, să va împărtăşească tuturor secretul tinereţii fără bătrâneţe sau al vieţii fără dureri de spate, dacă e mai trecută şi grasă.

Dacă aş avea o mie de euro pentru fiecare cantautor care a slăbit ţinând dietă nevestei sau prietenei care venea la cabinet, prezentînd-o că pe o descoperire personală, aş stă o săptămâna în Las Vegas, în apartamentul Madonnei şi aş cere la micul dejun şampanie, să-mi pun în cadă, că ficatul meu nu prea ştie să metabolizeze alcoolul.

Dacă aş avea o mie de euro pentru fiecare “celebritate” care mi-a trecut prin cabinet şi a arcuit sprâncenele de mirare când am pronunţat cuvântul “ficat”, aş avea spitalul meu personal.

“Fereşte-te de greci cînd fac daruri” , zice un vechi proverb. Şi de starlete cînd îţi fac mărturisiri, aş completă eu. Sunt doar un cal troian modern. Majoritatea habar n-au unde e ficatul, darămite cum funcţionează el.
Foto copyright Dreamstime.com

Simona Tivadar

Simona Tivadar

Medic primar în diabet, boli de nutriție si metabolism. Adepta explicației științifice cu orice preț, cu amendamentul că dacă respecți toate regulile, pierzi toată distracția. Heităr convins al vieții virtuale, care își calcă sistematic pe inimă de vreo doi ani, într-un razboi naiv și personal cu impostura medicală, vraci vegani și vârcolaci daco-plafarişti. Și care vă invită si pe voi să creșteți oastea celor care cred că "glumind putem spune orice, chiar și adevărul" -S. Freud.
Simona Tivadar

Latest posts by Simona Tivadar (see all)

5 Comments
  • picatura
    August 7, 2016

    ficatul ca ficatul, intrebarea mea absoluta (si sublima, desigur) e: cum naiba au reusit sa supravietuiasca cu acel numar redus de neuroni?!?! ma roade p”r”isma (secundar si dodecaedrul).

    Comentariu apreciat. Like ori Dislike: Thumb up 7 Thumb down 0

    • smarti
      August 7, 2016

      Pai e simplu : un neuron e responsabil cu mancatul si unul cu regulatul.Mai ales cel din urma asigura functionarea primului.Zic. :)

      Like ori Dislike: Thumb up 4 Thumb down 1

  • ealeganus
    August 7, 2016

    Dacă aș fi vedetă, eu aș veni să mă ajutați să iau în greutate. aș fi cel mai urât blogger cred

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • flo
    August 9, 2016

    Nu reusesc sa imi dau seama cum am aterizat pe aici dar nu imi pare rau deloc . Ca orice om normal ( desi sunt tot mai putini care cred asta ) iti spun ca totul se duce ( s-a cam dus deja ) dracului . Poti sa vorbesti cu absolut oricine . Îți va spune fix același lucru . Că totul s-a dus dracului . Că nu mai e nimic ca înainte . Greșit !!! E doar conflictul dintre generații , dintre evoluție și conservatorism , dintre a trăi cum suntem educați și obișnuiți sau a accepta noul rahat servit cu sila (( mamă ce avem azi la masă ?? – ardei umpluți ! -cu ce ?? -cu sila ! )) pe orice mijloc de comunicare prin care ni se explică că ( !!! ) noua vopsea de păr e mult mai bună decât vechea vopsea de păr ( creată – logic , de aceeași firmă ) care era mult mai bună decât penultima vopsea de păr creată cu trei miimi de secundă înaintea antepenultimei vopsele de păr șamd !!! etc etc . Dacă observ o urmă cât de mică de smile continuăm discuția ! dacă nu ? logic , nu !

    Like ori Dislike: Thumb up 1 Thumb down 0

  • flo
    August 9, 2016

    mă bucură expresia dacă aș avea o mie de euro ptr … eu spuneam dacă as avea un leu ptr … dar deh ! generațiile se schimbă ( inflația bat-o vina )

    Like ori Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *